M-am săturat de toată abundenţa de prostie, răutate, invidie - TopicsExpress



          

M-am săturat de toată abundenţa de prostie, răutate, invidie şi prefăcătorie din jurul meu! M-am săturat de ipocriţi! M-am săturat de toţi cei care poartă măşti şi pe care ţi-e imposibil să-i cunoşti, de toţi cei care se zbat să pară altfel decât sunt, care se laudă cu ce nu au şi cu ce nu sunt, de toţi cei care râd la comandă, care plâng la comandă, de bufoni patetici. M-am săturat de cei care vânează greşeli, de cei care abia aşteaptă un motiv de ceartă, de negativişti, de pesimişti, de cei care strică armonia din jurul lor. M-am săturat de profitori, de oportunişti şi de pupincuriști! M-am săturat de lăudăroşi, de infatuaţi, de snobi şi de grandomani! M-am săturat de toţi cei care defilează cu credinţa lor închipuită, în timp ce mint, bârfesc, judecă şi nu ştiu să ierte! M-am săturat de cei care defilează cu etică și moralitate și îşi permit să-i judece pe ceilalţi, de parcă ar avea vreo autoritate supremă şi de parcă ei ar fi perfecţi. M-am săturat de cei care în faţă îmi zâmbesc frumos şi îmi spun ce îmi place să aud, dar prin spate mă dezaprobă și mă vorbesc de rău. M-am săturat de toate bârfele, de toată flecăreală incultă, de toată caterinca ieftină făcută pe seama altora, de conversaţii banale, stupide şi neconstructive! M-am săturat de toţi curioşii, care nu pot dormi de grija celorlalţi şi a căror preocupare principală este scormonitul în vieţile altora! M-am săturat de consolările patetice cu care încearcă unii să afle detalii despre necazurile altora, de toți ăia care suferă de scenarită și care se hrănesc cu drame. M-am săturat de cei care cred că au dreptul să îmi dea sfaturi, care încearcă să îmi organizeze viaţa, care cred că ştiu mai bine decât mine cine sunt, ce pot şi ce am de făcut! De cei care încearcă să mă minimalizeze și care nu îmi respectă personalitatea. M-am săturat de închipuiții care-i privesc pe ceilalți de sus. M-am săturat de vanitoși și de orgolioși. M-am săturat de intrigile cu care unii încearcă să dezbine relații şi de tot noroiul cu care unii încearcă să murdărească suflete! M-am săturat de cei nerecunoscători, care nu apreciază când le faci un bine şi care trăiesc cu impresia că li se cuvine totul! M-am săturat de zgârciţi, de egoişti şi de îmbuibaţii care trăiesc numai pentru ei, care nu ştiu să împartă cu alţii şi care se gândesc doar la binele propriu! M-am săturat de toţi cei care stau pe margine şi latră aiurea, criticând cu invidie intenţiile şi faptele bune ale altora. M-am săturat de pseudo-intelectuali şi de pseudo-doamne, de cei care au uitat de unde au plecat după ce "s-au ajuns". M-am săturat de lipsa de maniere, de lipsa decenţei, de limbajul trivial, de priviri urâcioase, de îmbulzeală, de nervi etalaţi public, de isterici și de grobieni! M-am săturat de falsele prietenii, construite pe interese, de cei care doar se folosesc de oameni pentru a-şi atinge scopurile! M-am săturat de toţi cei care îl învinovăţesc pe Dumnezeu pentru eșecurile lor, în loc să își asume alegerile și faptele! M-am săturat de plângăcioşi, de aia care se lamentează aiurea, de paranoici, de cei care se compătimesc mereu, de cei cu vocaţie de victimă, de ăia care se martirizează! M-am săturat de atâta râs prostesc, de ironii ieftine, de ăia care țin cu tot dinadinsul să dovedească lumii că sunt altfel, că au mai mult, că știu mai mult! E prea mult! M-am săturat!
Posted on: Thu, 03 Oct 2013 09:00:48 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015