"Mai interesant mi se pare portretul publicului ieşit în - TopicsExpress



          

"Mai interesant mi se pare portretul publicului ieşit în stradă. Mi se pare o altă lume a demonstraţiilor. Una pe care n-am mai văzut-o de mult. Nici în vremea Pieţei Universităţii nu era aceeaşi, deşi oamenii care se strângeau atunci nu erau prea departe de cei pe care i-am văzut în cele două zile. Aceştia erau români între 25 şi 40-45 de ani, şcoliţi, cu expresii inteligente în priviri, oameni care nu arătau a muri de foame, dar nici nu gemeau sub greutatea bijuteriilor. Ei erau gata să îţi răspundă în engleză, în franceză sau în cine ştie ce limbă străină şi să dea gestului lor o dimensiune logică. Cu toţii, cei pe care i-am văzut în panoramările televiziunilor sau în trecerile mele pe lângă ei, arătau a români cu acces la un concept, la o idee, la un sentiment civic şi, mai presus de toate, capabili să citească politica până în adâncurile sale. Rar mi-a fost dat să văd un public de o asemenea calitate la o demonstraţie din România. De regulă, din 1990 şi până la cea de faţă, aveam parte de o lume amestecată, din toate straturile societăţii, de toate condiţiile şi vârstele, de la ţigănuşi rebeli la pensionari, de la oameni fără casă la activişti grosolani. De data aceasta, cauza Roşiei Montane a mobilizat un alt tip de lume. Cred că uriaşul aranjament şi marea corupţie din jurul aurului de la Roşia Montană au scos în stradă un segment aproape inactiv până acum. Este vorba de acea parte a populaţiei şcolite, tăcute, demne, aparţinând valorilor morale şi civice pe care se bazează România. Sau ar putea şi ar trebui să se bazeze. Oamenii pe care se poate construi solid, adică peren." cotidianul.ro/huiduirea-jurnalistilor-221722/
Posted on: Fri, 06 Sep 2013 12:19:13 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015