Meditati asupra acestui citat: Pentru orice suflet convertit cu - TopicsExpress



          

Meditati asupra acestui citat: Pentru orice suflet convertit cu adevărat, legătura cu Dumnezeu şi cu lucrurile veşnice va constitui marele scop al vieţii. Dar, în bisericile zilelor noastre, unde este spiritul consacrării faţă de Dumnezeu? Mulţi convertiţi la credinţă nu renunţă la mândria lor şi la iubirea faţă de lume. Ei nu sunt mai dispuşi acum să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-L urmeze pe blândul şi umilul Isus decât erau înainte de convertire. Religia devine un obiect de batjocură pentru necredincioşi şi pentru sceptici, pentru că atât de mulţi, dintre aceia care-i poartă numele, nu cunosc principiile ei. Puterea evlaviei a fost aproape îndepărtată din multe biserici. Picnicuri, spectacole bisericeşti, bazare, case luxoase, etalarea persoanei au alungat gândurile de la Dumnezeu. Pământuri, bunuri şi preocupări lumeşti absorb mintea, iar lucrurile de interes veşnic primesc doar o atenţie trecătoare. Redeşteptările populare sunt, prea adesea, conduse prin apeluri la imaginaţie, prin trezirea emoţiilor, prin îngăduirea iubirii faţă de ceea ce este nou şi senzaţional. Convertiţii câştigaţi în felul acesta au prea puţină dorinţă să asculte de adevărul biblic şi au un interes slab faţă de mărturiile profeţilor şi ale apostolilor. Dacă nu are nimic senzaţional, serviciul religios nu are nici o atracţie pentru ei. O solie care face apel la raţiune fără zel nu trezeşte nici un răspuns. Avertizările clare ale Cuvântului lui Dumnezeu, care urmăresc în mod direct interesele lor veşnice, nu sunt luate în seamă. Cu toată decăderea larg răspândită a credinţei şi a evlaviei, în aceste biserici sunt şi urmaşi adevăraţi ai lui Hristos. Înainte de revărsarea finală a judecăţilor lui Dumnezeu peste pământ, în mijlocul poporului lui Dumnezeu va avea loc o aşa reînviorare a evlaviei de la început, cum nu s-a mai văzut din timpurile apostolice. Duhul şi puterea lui Dumnezeu vor fi revărsate peste copiii Săi. În vremea aceea, mulţi se vor despărţi de bisericile acelea în care dragostea pentru lume a luat locul iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de Cuvântul Său. Mulţi, atât slujitori, cât şi laici, vor primi cu bucurie acele adevăruri mari pe care Dumnezeu le-a rânduit să fie vestite în vremea aceea, pentru a pregăti un popor pentru a doua venire a Domnului. Vrăjmaşul sufletelor doreşte să împiedice această lucrare: şi înainte ca să vină timpul pentru o astfel de lucrare, el va încerca să o împiedice, introducând o contrafacere. În bisericile pe care va reuşi să le aducă sub puterea lui amăgitoare, va face să pară că s-a revărsat o binecuvântare deosebită a lui Dumnezeu; se va manifesta ceea ce se crede a fi un mare interes religios. Mulţimile se vor bucura că Dumnezeu lucrează în mod minunat pentru ei, când de fapt aceasta este lucrarea altui spirit. Sub o aparenţă religioasă, Satana va căuta să-şi întindă influenţa peste lumea creştină. În multe din redeşteptările care au avut loc, în ultima jumătate de veac, au fost la lucru aceleaşi influenţe, într-o măsură mai mare sau mai mică, dar care se vor manifesta şi în mişcările mai mari ale viitorului. Se va manifesta o exaltare emoţională, o amestecare a adevărului cu rătăcirea, care are ca scop inducerea în eroare. Însă nimeni nu trebuie să fie amăgit. În lumina Cuvântului lui Dumnezeu nu este greu de stabilit natura acestor mişcări. Oriunde oamenii neglijează mărturia Bibliei, întorcându-se de la acele adevăruri clare şi cercetătoare de suflet, care cer lepădare de sine şi renunţare la lume, putem fi siguri că binecuvântarea lui Dumnezeu nu este revărsată. Şi după regula pe care Isus Hristos a dat-o: "Îi veţi cunoaşte după roadele lor" (Matei 7,16), este evident că aceste mişcări nu sunt lucrarea Duhului lui Dumnezeu. Tragedia veacurilor pagina 409-410 capitolul 27 paragraf 7.8.9.10.
Posted on: Sat, 08 Jun 2013 12:28:48 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015