Nașterea ciocolatei, între istorie și legendă Istoria ciocolatei începe în America Centrală, înainte să fi fost descoperită de Cristofor Columb. Se știe că, din cele mai vechi timpuri, arborele de cacao a avut un rol important în viața civilizațiilor precolumbiene. Anumite descoperiri arheologice au condus la presupunerea că această plantă, precum și chocolatl, băutura preparată pe bază de pulbere de cacao și condimente, au fost cunoscute și larg folosite cel puțin începând din anul 600 î.Hr. Există o relatare, în care adevărul se împletește cu legenda, conform căreia împăratul Montezuma bea în fiecare zi câte 40 de cești cu chocolatl. De altfel, păstaia de cacao era folosită de civilizațiile precolumbiene ca monedă de schimb. Populația maya a avut chiar un zeu al arborelui de cacao, pe Ek Chuah. Despre acest zeu, ca și despre alții din cultura maya există puține informații, și chiar și acestea contradictorii: este sigur că a fost zeul arborelui de cacao și, în plus, este deseori pomenit și ca zeu al negustorilor, al călătorilor și al războiului. Pe scurt, reprezintă una dintre acele divinități cu caracter dual, când rău, când bun, în funcție de ocazie și de persoană. De asemenea, într-o povestire se menționează caracterul „ambiguu” chiar și a pulberii de cacao: se spune că aztecii dădeau o mare însemnătate arborelui de cacao, convinși că acesta crescuse din sângele unei prințese, omorâtă pentru că nu a dezvăluit ascunzătoarea uei comori legendare. Semințele plantei, precum și cacaua în sine reprezentau în acest caz fie amărăciunea suferinței, fie forța și hotărârea virtuții. În urma descoperirilor lui Columb, conchistadorii au înțeles importanța pe care o dădeau indigenii arborelui de cacao, fără să mai vorbim despre faptul că frumusețea plantelor în sine, cu flori divers colorate, ce acopereau zone întregi de pădure, trebuie să fi constituit probabil un spectacol deosebit pentru europeni. Ciocolata a fost la început, pentru bătrânul continent, doar unul dintre multele produse importate după anul 1492. În ciuda entuziasmului inițial al unora, ciocolatei – ca oricărui alt lucru nou – i-a trebuit timp ca să se modifice și să devină „mitul” din prezent. I s-au adăugat foarte repede ingrediente variate, cum ar fi unt de cacao, vanilie și zahăr pentru a-i diminua amăreala. Anul 1828 – crucial în producerea și desfacerea ciocolatei – este unul în care chimistul olandez Coenraad J.Van Houten a inventat o presă ce a revoluționat procesul tehnologic de producere a pudrei de cacao și a ciocolatei. Înainte de invenția lui Van Houten, semințele de cacao erau măcinate (un procedeu foarte asemănător, dacă nu chiar similar, celui folosit de civilizațiile precolumbiene), acesteia fiindu-i adăugate, la mijlocul perioadei, când era între faza lichidă și cea păstoasă, condimente, zahăr, unt de cacao; uneori se adăuga chiar și puțină făină, pentru a realiza un amestec mai omogen. În prezent, de multe ori se spune despre ciocolată că este „hrana zeilor”. Cu toate acestea, nu toți știu că această sintagmă derivă din inițiativa botanistului suedez din secolul al XVIII-lea Carl von Linne (Carolus Lineaeus), care clasifica arborele de cacao sub numele științific Theobroma, ceea ce, în traducere exactă din limba greacă, înseamnă „hrana zeilor”. Datorită calităților pudrei de cacao, în ultimele două secole s-a produs o mare schimbare a atitudinii față de ea: din 1800 până în prezent, producția de cacao a crescut peste 1.000 de ori. Dacă la începutul secolului al XX-lea țări precum Ecuador sau Venezuela erau lideri pe piață, odată cu răspândirea pudrei de cacao la nivel mondial, acestea au trecut în plan secundar, Coasta de Fildeș, Ghana și Indonezia ajungând să furnizeze în anul 2000 circa 75% din producția mondială. În linii mari, începând din primii ani ai secolului trecut, țările africane au luat locul celor din America Centrală în ceea ce privește producția de cacao.
Posted on: Sat, 17 Aug 2013 11:38:59 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015