Ne place să ne consolăm cu ideea că cel care ne-a lăsat să plecăm din viața sa regretă ceea ce a pierdut. Eu cred că este puțin diferită situația: compară-te pe tine cu o piatră prețioasă, rară, cu însușiri deosebite și imaginează-ți că cel care te-a pierdut este un colecționar de pietre prețioase cam neștiutor. Te găsește o piatră interesantă, dar fără valoare și te pierde de sub ochi din neatenție. Își dă seama că poate te-a pierdut din greșeală, fiindcă nu și-a dat interesul să te protejeze sau să te păstreze, dar nu regretă, fiindcă te consideră doar o pietricică frumoasă și atât. Trec anii fără să regrete, fiindcă dacă a fost atât de neatent încât te-a lăsat să-i scapi printre degete, ce te-ar face să crezi că îți va simți cumva lipsa. Continuă să colecționeze fel și fel de pietre prețioase mai mult sau mai puțin asemănătoare cu tine. Și apoi, după luni sau ani, află despre tine și despre valoarea ta. Privește nostalgic poate dar nu regretă fiindcă te va vedea în continuare ca pe acea pietricică care nu l-a pasionat îndeajuns de mult încât să o păstreze. Dacă un om te lasă să ieși din viața lui, te tratează cu indiferență, o face pentru că nu știe cât valorezi, dar lucrul ăsta nu este deloc o ipoteză care-ți spune clar că atunci când va vedea ce a pierdut îți va simți lipsa. Pentru că majoritatea oamenilor care te lasă să pleci din viața lor, nu-ți vor simți niciodată lipsa, ăsta-i adevărul trist.
Posted on: Sat, 21 Sep 2013 14:25:03 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015