„Nicolae Coande: Aţi mărturisit în prefaţa cărţii pe care i-aţi editat-o acum câţiva ani, că Petru Aruştei a fost singurul geniu pe care l-aţi cunoscut în viaţa dumneavoastră. A scris puţin, a pictat puţin – credeţi că dacă ar fi trăit ar fi devenit un mare poet, respectiv un mare pictor? Cezar Ivănescu: Moarte şi renaştere. Supravieţuire, cartea postumă semnată de Petru Aruştei a apărut în 1994 la Iaşi, la Institutul European, editor i-a fost Silviu Lupescu, eu şi cu Lucian Vasiliu doar am îngrijit ediţia. Am scris că Petru Aruştei a fost „cel mai nedreptăţit şi, poate, cel mai mare artist pe care l-am cunoscut“, dar nu singurul geniu, geniu a avut şi Adi Cusin până la 19 ani, geniu a avut şi Marin Preda şi m-a convins nu prin cărţile lui, ci prin felul în care vorbea, în nenumăratele nopţi petrecute împreună la Casa de Creaţie de la Mogoşoaia, ca şi conu’ Petrache Ţuţea, Marin Preda era genial în oralitatea lui şi mai puţin în cărţi, şi Nichita Stănescu avea un anume geniu şi cred că şi Virgil Mazilescu, el avea geniul prostiei ca să spun aşa... Pe Luca Piţu l-am recunoscut ca genial din prima... când publicase două-trei eseuri doar... Cu Petru Aruştei, Prietenul meu, unicul în eternitate, lucrurile stăteau cu totul altfel. Maestrul său în pictură, Dan Hatmanu i-a recunoscut din prima geniul de pictor, noi toţi poeţii din Iaşi eram copleşiţi când Petru Aruştei ne recita un poem; George Bălan, profesorul de la Conservator era uluit să descopere în Petru Aruştei un meloman de geniu, – pentru că, vedeţi, exista prejudecata că au geniu numai creatorii, eu cred că există şi melomani de geniu, şi iubitori de literatură de geniu... Nu a scris puţin, a scris mult, numai că unele dintre caietele sale cu poeme s-au pierdut... Dar ceea ce a rămas susţine opinia noastră că Petru Aruştei e un Lautréamont al românilor, cel mai mare autor de poeme în proză şi bineînţeles nu e de găsit în cartea d-lui Mihai Zamfir dedicată poemului în proză românesc. Probabil şi de acum înainte, decenii întregi, istorii ale poeziei româneşti, lista lui Popescu, lista lui Ionescu, îl vor menţine ca autor de bază pe Dan Deşliu, dar nu îl vor pomeni pe Petru Aruştei... Literatura franceză nu-şi permite să-i excludă pe Lautréamont sau pe Raymond Radiguet, literatura română îşi permite să nu ţină cont de un Petru Aruştei... Vezi dumneata cum se explică greaţa pe care mi-o provoacă aceşti ciocoi şcoliţi, de la Marian Popa, până la Mihai Zamfir? Hienele literaturii române care citesc puţin şi scriu mult, şi prost, şi uneori şi pe dolari... Petru Aruştei este un mare poet şi sper ca ediţia a doua a poemelor sale, pe care o pregătesc şi care va apărea la Editura Junimea în seria Dictatură şi scriitură, să ajungă în mâinile adevăraţilor iubitori de poezie românească. Şi de pictat a pictat mult Petru Aruştei, numai că o parte din lucrări i-au fost distruse sau pierdute chiar de pe vremea când era în viaţă (şi aici trebuie să remarc ceva îngrozitor, o coincidenţă stranie: de mult sunt pasionat de pictura unui expresionist german, Karl Beckmann, am văzut puţine reproduceri după picturile sale şi în vara aceasta, la Berlin, stând de vorbă cu un poet german; acesta mi-a spus că în timpul războiului, atelierul lui Beckmann, în care se aflau multe din lucrările sale, a fost distrus), multe altele aflându-se în colecţii particulare ieşene şi bucureştene... Visez să pot face într-o zi o carte album care să conţină toate poemele şi reproduceri după toate lucrările lui Petru Aruştei...” Cezar Ivănescu, septembrie, 2003
Posted on: Wed, 27 Nov 2013 06:59:50 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015