Noapte buna.... Romani de pretutindeni ORFAN DE ȚARĂ... Nimic din ce e sfânt nu este de vânzare, Nici gândul, nici cuvântul nu sunt de dat la alții, Nu-ți dai pe bani părinții, prietenii și frații, Căci ce-ai pierdut odată din viața ta dispare. Românul vinde totul: pământ și gând și țară, Se vinde și pe sine la soartă și la altul Și, din stăpânul casei, devine doar argatul Ce-și caută-n gunoaie lăuntrul din afară. Să dai ce ai la alții e azi o șmecherie, Căci altul e stăpânul, iar tu ai loc de slugă, Din țara ta frumoasă, străinul te-alungă Și pleci în lumea mare, ca vântul pe câmpie. Căci, astăzi, desuete par sfintele hotare, La modă, pentru tine, sunt țări ex-frontiere, Tu crezi că este timpul să facă plopul pere, Iar țara ta de aur să piară-n lumea mare. Tu poți să mergi oriunde prin lumea fără zare, La New York sau Viena, la Koln, la Copenhaga, Să-ți porți în patru vânturi amarul și desaga, Un exilat de-acasă, cu vântu-n buzunare… Te mulțumești de cauți să mături vreo ogradă, Să cureți vreo latrină, să fii o slugă-n casă, Departe de origini, de viața ta frumoasă, Rămas orfan de țară, ajuns copil de stradă. Acolo, poate, soarta, te vede și-ți zâmbește, De ești un medic falnic, câștigi dolari cu carul, Te afli-n piscul lumii și lași în urmă-amarul, Salvezi ajunșii lumii, dar tatăl tău cerșește. De ești copil de-a gata, înveți în altă parte, Pe-o mare de dolari plutești prin țări străine, Tu ești ales al sorții și nu poți fi oricine, Ești mai presus de țară, ești un ajuns departe. Te văd, câteodată, cum mă privești din soare, Zâmbești ca un luceafăr, vorbești ca o flașnetă, Ai inimă de scai și ochi de eprubetă Și-n loc să fii aproape, te-ascunzi în depărtare… Ridici de coadă fraza, re-englezești româna, Ai aer de vedetă, ești Dumnezeul țării, Așezi în hăuri munții, dai bobârnace mării, Dar cașul de la gură îți cerne-n ochi țărâna… Ești glob de diamante făcut din bani de-a gata, Din rănile române crestate peste viață, Din viața națiunii vândută-n nopți la piață, Ajunși cocoși de aur în buzunar la tata… …Dar tu, cinstit române, ce n-ai un tată rege, Nici uns stăpân al urbei și nici samsar de țară, Tu zaci în colbul străzii, gonit pe ușă-afară, De legile-îmbuibării, de legea fără lege. Ești vechi în astă lume, ai sânge care fierbe, Dar viața te obligă să tremuri ca o oaie, Căci capul ce se pleacă sabia nu-l taie Dar jugul e mai crâncen ca moartea din proverbe. Din nou, acum, acasă, o ciumă te lovește, Cioban fără de turmă, matroz fără covertă, Final fără cuvinte, roman fără copertă, Cuvânt care ucide, un orb care privește… …Trezește-te, Române, sau doarme-ți somnul morții, Iar, mâine dimineață, când bat în clopot zorii, Reintri iar în noapte, te speli pe ochi cu norii, Și ai, în loc de soare, o cruce-n fața porții… …Dar, poate că e timpul să te trezești la viață, Să fugi de noaptea neagră, să ieși din tine-afară, Să știi că ești Român, că ai un Imn și-o Țară, Că poți privi la soare, din prag de dimineață.
Posted on: Tue, 23 Jul 2013 01:30:56 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015