"Nu pot aștepta. Trebuie să zbor neapărat mâine!" Astăzi comemorăm 99 de ani de la nenorocita zi în care Vulturul Carpaților, marele Vlaicu, Aurel al nost, și-a frânt aripile lângă satul Bănești, în apropiere de Câmpina, în cursul tentativei de traversare a Munților Carpați. Vlaicu, deși inițial declinase invitația de a participa la sărbătorile ASTRA de la Orăștie din 14 septembrie, deoarece dorea să fie primul care să traverseze zidul care despărțea țara de frații ardeleni, se hotărăște să facă zborul peste munți, pe valea Prahovei. Sâmbătă, 31 august (stil vechi) / 13 septembrie (stil nou) 1913, se deplasează pe câmpul Cotrocenilor, unde avea hangarul cu aeroplanul Vlaicu II proaspăt reparat după participarea la campania din Bulgaria, împreună cu Magnani, Silișteanu, profesorul Nedelcu și vărul său Miron Măieraș (care-i era și mecanic). După pregătirile necesare, decolează în jurul orei 15,00 (ora exactă diferă - ora 14,30 în relatarea lui Silișteanu și Magnani și 15,20 în declarația profesorului Nedelcu) și, după ce survolează orașul Ploiești, aterizează la 12 km dincolo de acest oraș pentru a realimenta. Cei patru însoțitori, îmbarcați toți în automobilul lui Aurel și-n cel al lui Magnani, ajung și ei la locul stabilit dar constată că au uitat să ia pâlnie pentru realimentare. Soarta face ca să apară un automobil al unui general pe șosea, care le dă pâlnia necesară (mai bine nu rezolvau problema asta). După ce fac plinul cu benzină și ulei apare o altă problemă. Pământul arat și ud de la ploile din ajun făcea rulajul dificil (alt semn al providenței). Până la urmă decolează și se îndreaptă spre munți. Însoțitorii săi rămân în urmă. După aproximativ 15 km văd agitație pe șosea și cineva îi oprește și le dă îngrozitoarea veste că Vlaicu a căzut și e mort. Ce s-a întâmplat cu adevărat, nimeni nu știe. Multele teorii, declarații ale martorilor de la sol care au văzut ultimele momente ale zborului n-au lămurit nici până astăzi cauzele exacte ale accidentului. Cert este că Vlaicu și-a urmat destinul său măreț, stingându-se la nici 31 de ani. Pentru românii de atunci și de acum el a reprezentat mai mult decât un pionier al aviației mondiale și, prin zborurile sale - mai ales cele din teritoriile românești aflate încă sub ocupație austro-ungară, a prefigurat Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Funeraliile naționale care i-au fost organizate și numărul mare de oameni care au participat la ele (peste 100 000 de oameni), jalea imensă care a cuprins întreaga națiune română (și din țară și de aiurea) arată că Aurel Vlaicu a întruchipat, atunci, toată mândria de a fi român și toate speranțele de unitate națională. Marius-Dan Morcov
Posted on: Tue, 18 Jun 2013 12:31:56 +0000