Nu știu cum și-a putut închipui un individ că dacă sunt - TopicsExpress



          

Nu știu cum și-a putut închipui un individ că dacă sunt psiholog sunt obligată să dau curs unei oferte publicitare pe care mi-a lansat-o, nepoftit evident, pe chat - ofertă care începea în mod înșelător cu o ofertă de colaborare în numele unei persoane publice. Eu cam cunosc „schemele” astea de a atrage clienții, dar am preferat să-l las să-mi explice ce vrea, iar când am înțeles că nu e ce mă interesează, i-am spus asta și l-am rugat să nu mă mai deranjeze. Dar din acest punct s-a lansat progresiv într-o serie de jigniri atât la nivel personal cât și profesional, încât am fost nevoită să-l raportez ca persoană care mă hărțuiește... Sunt foarte neplăcute astfel de momente... Dar cum eu caut un mesaj de viață în orice experiență, vă spun și vouă la ce concluzii am ajuns (din nou, că nu sunt noutăți): 1. nimeni în lumea asta nu este obligat să ne îndeplinească nouă dorințele, așa că dacă cineva nu răspunde favorabil unei cereri pe care am lansat-o, ar trebui să îi respectăm decizia 2. ne confruntăm adesea cu situații frustrante, dar asta nu înseamnă că avem dreptul de a jigni sau judeca pe cei din jur - fiecare e liber să procedeze așa cum dorește 3. așa cum prevede și Codul Deontologic al profesiei noastre, un psiholog are dreptul de a-și alege clienții, fiindcă nu toți oamenii sunt compatibili între ei iar pentru client, dacă psihologul simte că nu poate fi 100% de partea lui, e mai bine să meargă la un specialist cu care rezonează mai bine. Prin urmare, un psiholog nu este obligat să fie mereu la dispozitia oricui, mai ales daca persoana respectiva ii creeaza rejectie. 4. o altă idee preconcepută este aceea că psihologul este obligat să „fie psiholog” oriunde și oricând - ori ședințele de psihologie au nevoie de un cadru profesional în care să se desfășoare pentru a avea maximum de efect, iar una din condițiile principale este însăși stabilirea de comun acord a faptului că urmează să aibă loc o ședință psihologică ! Nu poți avea pretenția că dacă intri în vorbă cu un psiholog, automat ești „în consiliere” iar psihologul respectiv trebuie să fie la dispoziția ta... 5. înainte de toate, psihologii sunt oameni, iar oamenii au emoții și reacții omenești - așa e și normal să fie, iar eu chiar țin la „umanitatea” mea și cum într-o ședință sunt conectată 100% la lumea interioară a clientului, acest lucru mă consumă destul de mult și în timpul liber caut să mă relaxez, să fiu eu însămi și să-mi permit să spun „da” și „nu”, să mă entuziasmez sau să mă supăr atunci când simt nevoia. este foarte important să ne menținem naturalețea, în limitele bunului simț. 6. sunt persoane care împing aceste limite ale bunului nostru simț foarte departe și atunci este nevoie să fim puțin mai fermi în a pune o distanță sănătoasă de cei care ne produc un real disconfort, sunt distructivi și negativi, așa cum s-a dovedit acest om care încerca să-mi bage pe gât nu știu ce card în sistem piramidal. Evident, cuvintele „sistem piramidal” (Caritas, FNI) ar trebui să producă rejecție oricărui om cu mintea la cap. În orice caz, individul m-a indispus și n-aș fi făcut public acest lucru fiindcă nu îmi place să vorbesc despre asta, dar am simțit nevoia să previn și pe alții care ar putea fi apelați de acest Mihai Cotfas cu oferta lui...Mare atenție așadar !
Posted on: Tue, 27 Aug 2013 06:26:45 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015