O CURVĂ CINSTITĂ - de Ion Pribeagu Parc-aud când trec pe stradă Fluierând fete, golanii, Că nici nu băgăm de seamă Cum în viaţă ne trec anii! Cred că n-are importanţă Dacă-i Deva, Petroşani, Ceea ce mi-aduc aminte C-aveam optsprezece ani. Şi-n oraşul plin de crâşme Şi cu centrul plin ca cerul, Era un cinematograf Şi-un restaurant: Minerul. Singurul locşor mai intim Să petreci c-o nătăfleaţă Şi să poţi mânca şi bine Era chiar jos, în piaţă. Fiindcă aducea patroana Numere de-atracţii noi, Chelneriţe apetisante, Ce-atrăgeau clienţii, roi. Cum sosea vreo chelnăriţă Începea şi agăţatul - Într-o zi o curta unul, Altă zi, o sălta altul. După ce sfârşea programul Chefuia cu fotbaliştii, Iar când ăştia beţi picau, O interceptau rugbiştii. Pe când noi, studenţi, săracii, Visând zîne şi himere, O priveam cu jind, sorbind-o C-o cafea sau cu o bere. Într-o seară, noroc chior, Năstruşnica chelnăriţă N-avu niciun fotbalist Ca s-o pupe pe guriţă. Avea părul scurt şi negru Braţe albe subţirele, Ce să zic: nişte picioare Care te chemau spre ele. Noi, ştrengari, voioşi şi tineri, Nici o taină nu ne scapă: O doream şi tuturora Ne lăsase gura apă. Se auzise atunci un pont În cămin la cineva: Că de-i dai o sută-n mână Poţi ca să petreci cu ea. Însă cine din studenţi, Dintre gaşca cunoscută, Îşi putea permite luxul Ca să-i dea fetii o sută? Şi atunci Horică vine C-o idee salvatoare: - Bă, putem strânge o sută, Să dăm cinci lei fiecare. Şi-apoi tragem bileţele, După cum avem noroc, Şi cine câştigă suta, La toţi cinci le ţine loc. Asta a fost. Nici azi nu ştiu Nici cînd a trecut minuta, Nici cum m-a bătut norocul Ca să-mi iasă mie suta. Ştiu atât, că nu credeam Şi nici nu aveam idee Pentru marea fericire De-avea prima femeie. Cu-n buchet de trandafiri Şi-un costum de facultate I-am depus în mână suta Şi ea a palmat-o-n spate. Ce a fost, nu am cuvinte, Vii dorinţi şi clipe pline, Care le-au trăit şi alţii Poate aşa, poate mai bine. Pot să spun, că n-am să uit Ca un prinţ înamorat, I-am compus un cântec tandru Şi în pat i l-am cântat. Într-atât a-nduioşat-o Cântul meu înaripat, Că frumoasa chelnăriţă Cu glas dulce m-a-ntrebat: - Spune-mi, dragul meu student, Pentr-o mică desfătare Ce ai avut-o aici cu mine Dai o sumă-aşa de mare? Ai părinţi agricultori? Ai case? Sau contabili, fiecare? Fiindcă ştiu din auzite Că studenţii n-au parale. Îmbătat de-accentu-i sincer, Ca să nu stric feeria, I-am destăinuit da capo Cum a fost cu loteria. - Vai, a spus ea, drăgăstoasă, Ce galant, dar, nu se poate! Şi strângîndu-mă în braţe Mi-a şoptit cu voluptate: Tu, că eşti cel mai simpatic Dintre ceilalţi băieţani, Mai ales că scrii şi versuri, De la tine nu iau bani. Când văzui că umblă-n geantă M-a emoţionat pe loc Şi mi-am zis: - Slăvit fii, Doamne, Ăsta zic şi eu noroc! Şi cu un surâs angelic Ce te-mbată,vrei nu vrei, Mi-a ciupit uşor obrazul Şi mi-a-napoiat... cinci lei.
Posted on: Mon, 09 Sep 2013 05:39:31 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015