O doamnă pe care nu o deranjează haosul din ţară mi-a zis:"Ţie nu îţi este ruşine să fii aşa de politicos?" Medicul de familie specialist în medicina realităţii mi-a spus că nu are ce să-mi facă. Din cauza emoţiilor mi se dereglase toate axele de rotaţie ale organelor interne. Respiram ca un ins ratat şi era ora nouă dimineaţa, stomacul indica ora două, iar inima bătea de ora zece noaptea. Nici vîntul nu prea mai bătea că nu ştia cînd simţurile mele se aliniază şi arată aceiaşi oră ca să calculeze cînd ajunge la destinaţie. Ţineam post în zilele în care se mînca carne crudă. Bănuiam că sînt un prezumtiv tată însă acest sentiment nu-l mai aveam cînd eram lîngă o femeie ce primea mii de SMS-uri de la ovare, ci cînd treceam prin dreptul unei şcoli. Începuse să-mi fie ruşine de carnea mea care se comporta contradictoriu. Nu mai aveam o strategie de mers, manufactura de fericire dăduse faliment, acuzaţiile pe care le aduceam anotimpurilor erau considerate ode aduse imperfecţiunii ordinii universale. Epiderma mi părea un penitenciar pentru vise, iubiri, trecut. Mi se părea că justiţia aceasta a spaţiilor închise este nedreaptă. Pentru că tot ce se afla în interiorul meu fusese condamnat pentru delicte de drept comun şi nu pentru candoare, nu pentru neajunsurile estetice sau pentru comoditatea de a nu-l ţine permanent pe Dumnezeu în suflet. Mă gîndeam să pun la cale o strategie împreună cu cîteva stele cu care cochetez din copilărie şi să evadez din propriul meu trup. Poate în acest fel scap şi de snobismul de a mai scrie versuri, de extravaganţa mea de a mă semna pe frunze primăvara, de demersurile mele elegante de a mă perpetua la nesfîrşit. Pusesem porecle tuturor amintirilor mele ca un cod al unor libertăţi ascuns însă ceva nu era în regulă cu mîinile mele. Aveau o dorinţă nebună de a naufragia, după ce îmbrăţişa pe cineva nu mai ţinea minte nimic, abandonase toate mulajele a căror dimensiune le luase indiferent că era vorba de sîni sau fese de femeie. Semnase un armistiţiu cu frigul şi devenise pumni. Orele inimii mele erau bulversate parcă ar fi fost o clepsidră cu nisip impur, nu mai primea nici o doamnă în vizită, iar la protocolul de întîmpinare servea bere trezită bună numai pentru ce nu ştiu să înjure. Era suficient să văd o statuie ca să mi-o închipui noaptea, umblînd după cineva să-i facă moştenitori, era de ajuns să văd un roi de albine căutînd o scorbură ca să -mi dau seama că lumea fierbe în mine în acelaşi mod. De aceea nici nu recomand cuiva să se cunoască prea bine, riscă să se trezească printre străini. În oraş e panică şi în cuvinte, amurgurile au început să guste din noi, se studiază durerea în toate şcolile, a fost recunoscută pe plan mondial imunitatea urletelor. Păsările sînt triste şi par de fum, hainele de pe mine au mişcări smasmodice, afacerile cu morţi au înflorit. Un prieten m-a invitat să văd ceva frumos şi mi-a arătat o crăpătură într-un perete de cărămidă făcut de toamnă. Atunci mi-a venit ideea să iau o moleculă din mine şi să o duc la analize la spitalul judeţean. Vă rog să mergeţi să vi se recolteze sînge, a spus şefa laboratorului, probele pe care le-aţi adus sînt luate din trupul ţării.
Posted on: Thu, 22 Aug 2013 16:22:28 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015