ORI LA BAL, ORI LA...FESTVAL! De la ,,Cenaclul Flacăra” în - TopicsExpress



          

ORI LA BAL, ORI LA...FESTVAL! De la ,,Cenaclul Flacăra” în amfiteatrul natural de la Cabana Babadag nu se mai organizase nici o altă întâmplare. Între timp acțiunile culturale se puteau număra pe degete și se țineau prin implicarea financiar-organizatorică a câtorva inimoși, două fiind mai importante. Dacă ,,Primul ghiocel”, festival de interpretare a muzicii ușoare românești, a sucombat prin 2008 singura manifestare rămasă este Memorialul ,,Neculai Marinescu”. Sarcastic, în perioada în care au fost bani, nu erau iar acum când nu sunt, se mai găsește, numitorul comun al celor două situații fiind același Georgian Caraman, ca manager al Centrului Cultural a susținut din propriul buzunar asemenea acțiuni, acum, ca primar, se vede treaba că știe să facă rost! În 2009 cineva a venit cu ideea Festivalului ,,Flori de Tei”. Ca și consilier local d-l Caraman a făcut demersurile necesare și astfel s-a putut desfășura prima ediție. În anul următor...austeritate! În 2012, la mai puțin de o lună de la alegeri, primarul Caraman face un adevărat tur de forță și astfel apare a doua ediție la care, printre vedetele prezente, băbăienii au putut vedea și un impresionant foc de artificii, o altă premieră pentru ei. Ideea de a transforma, încet, încet, festivalul într-o carte de vizită a orașului și pentru a atrage turiști se vrea materializată în perioada de desfășurare, ținta fiind de 5 zile. După cum am aflat de la organizatori ca și de la domnul primar se vrea, printre altele, revitalizarea taberei de sculptură astfel ca Babadag să devină un fel de Măgura Buzăului! În acest an vor fi deja două zile de manifestări și spectacole după următorul program: Joi, 4 iulie, orele 18.00, în sala de spectacole a Centrului Cultural – Memorialul ,,Neculai Marinescu”- spectacol oferit de Ansamblul folcloric ,,Sălcioara”din Babadag- cântece, dansuri și obiceiuri populare; Vineri, 5 iulie, la Cabană vor urca pe scenă: ora 18.00- trupele de dans modern din oraș ora 19.00- Ansamblul ,,Baladele Deltei” din Tulcea ora 20.00- Maria Ciobanu ora 21.00- Doinița și Ionuț Dolănescu ora 22.00 – HI-Q ora 23.00 – Asu & Bobby Firește, nu vor lipsi, la final, focurile de artificii iar pe tot parcursul festivalului, micii și berea rece! Oricum, despre intențiile primarului vis-a-vis de acest festival vom mai avea prilejul să discutăm!
Posted on: Mon, 01 Jul 2013 05:02:53 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015