Oamenii care sunt încă prizonieri în cuşca ego-ului lor - TopicsExpress



          

Oamenii care sunt încă prizonieri în cuşca ego-ului lor privesc adesea perspectiva de a avea un guru ca pe o ameninţare la adresa libertăţii lor individuale. De fapt ei nu sunt conştienţi că ceea ce le lipseşte lor în prezent este tocmai libertatea! Rolul gurului este de a-i elibera din această închisoare. Dacă un discipol, încă ataşat de limitările sale, strigă: "Lasă-mă în pace; mie îmi place culcuşul meu de plăceri şi dorinţe!", gurul nu va insista. El îi va spune: "Am venit pentru că m-ai chemat; altfel n-aş fi făcut acest efort. Nu nevoia mea m-a adus aici, ci nevoia ta. Aşa că, până când mă vei chema din nou, am să aştept." A accepta un guru nu este o împovărare! Nu este o ameninţare la adresa liberului arbitru şi a fericirii! Este cea mai mare binecuvântare pe care o poate primi cineva în această lume. Trebuie să ai o karmă foarte bună pentru a atrage ajutorul unui guru autentic. Dumnezeu îl conduce pe cel care are doar puţină aspiraţie spre ghizi nu foarte avansaţi spiritual şi spre diferite cărţi ale înţelepciunii. Doar atunci când dorinţa de a-L cunoaşte este foarte puternică îi trimite în ajutor un guru eliberat. Discipolul nu îi face o favoare gurului acceptându-l. Ci, din contră, discipolul trebuie să se fi rugat foarte mult, de-a lungul acestei vieţi şi a vieţilor anterioare, pentru a merita o binecuvântare atât de mare. Nu este nevoie să pleci în căutarea unui guru. Atunci când vei fi pregătit din punct de vedere spiritual, Dumnezeu îl va trimite la tine sau te va ghida spre el.
Posted on: Mon, 09 Sep 2013 03:04:56 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015