Oana Moisil Fiorii ăştia încep în vârfurile degetelor cu care ţin reportofonul, steagul şi mâna mamei. Urcă spre umeri, pe lângă tatuaj şi-mi gâdilă timpanu-n ritmul aplauzelor, al tobelor şi ale miilor de inimi care, acum, bat în acelaşi gând(esc că scriem istorie). Se agaţă de gură şi-o-ntind de la un capăt al străzii la celălalt, s-o prindă de colţurile pânzelor pictate-n motiv frunzal. Zâmbesc cu mii de dinţi. Verde, Roşu, salvaţi. Bate vântu-n ele, le umple de burtă şi-n ea cresc fluturi. Nici vorbă să fie fluturi de noapte, pe strada asta s-a făcut zi, ne-am trezit dintr-o odihnă cronică şi ne revenim miraculos. Fiorii sunt în drum spre piept, se rostogolesc în bulgări şi cresc cu fiecare silabă rimată-n Montană. Îmi înconjoară plămânii şi-i umflă de sentimentul că trăiesc ce-am ştiut mereu că va fi. Rămân secunde lungi în stomac, acolo sădesc linişte şi speranţă, aleargă spre vene şi sar în ele, de-acum îmi curge sângele cu 1000 mm de fericire/oră. Sunt în tălpi, pe glezne, pe pulpe, pe genunchi, sub pleoape, aproape că-mi vine să râd şi să plâng şi să strig. Lângă mine, un domn cocoşat se-ndreaptă hotărât spre Înainte, nu mai e Timp de dus înapoi. Domnul e Nucu Pandrea şi plânge, “Măi, copii, ce fericit m-aţi făcut. V-aţi dat seama că voi rămâneţi să aveţi grijă de pământ. Mă doare spatele, dar stau, că mă umpleţi de viaţă.” Fiorii ăştia au ceva dintr-un vis cu îngeri care îşi dau aripile ocrotiţilor. Merg ei în locul zburătorilor de-acum. Mărşăluiesc cu miile, de la Bucureşti la Cluj, din Vest în Est, din mare-n munte, din câmp dobrogean în flori din Apuseni. Fiorii ăştia nu cunosc teamă, îmi devorează interiorul şi mi-l zugrăvesc în culori. Verde, roşu, negru pe alb: Salvați. Salvăm. Roşia Montană. #rosiamontana
Posted on: Tue, 03 Sep 2013 09:04:08 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015