Oradea, draga mea pasăre Phoenix Când eram copil, îmi închipuiam că lucrurile doar apar şi se întâmplă. Eram un naiv ca oricare dintre noi. Toţi suntem la fel. Avem vise, speranţe, idei care dor şi nu pot fi realizate. Noi vrem să fim ele şi ele nu vor să fim noi inşine. Dacă e să mulţumesc cuiva ceva, pot să mulţumesc comunităţii în care am trăit dintotdeauna, care m-a învăţat să fiu eu însumi, fără minciuni. Comunitatea asta tăcută, resemnată dupa atâtea suferinţi, obişnuită de-a lungul secolelor să – şi reconstruiască din cenuşă de mai multe ori oraşul natal, nu mi-a oferit lecţii spectaculoase, dar lecţiile ei au fost hotărâtoare şi pline de tâlc. Oraşul în care m-am născut e unic, aşa cum probabil zice fiecare despre oraşul său natal, dar cred cu tărie că multitudinea de etnii, de evenimente,de oameni de seamă pe care i– a născut sau chiar numai i – a găzduit de-a lungul istoriei sale îl fac într-adevăr unic. Sunt oamenii, o comunitate care adună laolaltă români, maghiari, evrei, germani, slovaci, ţigani, o multitudine de etnii care se înţeleg fără probleme de sute de ani, încercând fiecare să-şi vadă de treabă cât mai bine. Vechimea oraşului, edificiile construite, mentalitatea, cultura, arhitectura creată de-a lungul timpului, oamenii care au trăit aici, importanţa poziţiei geografice în anumite momente ale istoriei îl recomandă ca fiind unul dintre cele mai importante din această zonă geografică. Nu aş vrea ca această carte să provoace provoace controverse (deşi sunt sigur că o va face), pentru că pentru mine toţi locuitorii urbei ăsteia sunt într-un fel fraţi. Am trăit împreună o grămadă de lucruri, cele mai multe care ne-au marcat sunt încă din copilărie, de pe vremea comunismului. Am revăzut imagini din “Pisturiatul” lui Sergiu Nicolaescu, imagini de epocă, care au arătat Oradea aşa cum era când eu aveam vreo 4 ani. E ceva de neinchipuit să vezi ceva ce s-a întâmplat înainte ca tu să îţi dai seama de frumuseţea care e în jur. Să-l vezi pe câinele din film că ştie fiecare stradă, fiecare colţisor unde se poate ascunde. Bine, majoritatea spun că e dresaj, dar nu e doar atât, câinele ăla era Orădean. Nu voi marşa pe istorie, pentru că a fost interpretată în mii de feluri, totuşi voi scoate la iveală pe cât posibil toate evenimentele importante care au marcat într-un fel sau altul viaţa locuitorilor oraşului, fie că e vorba de istorie, cultură, arhitectură, economie. Le voi prezenta fără interpretări, rezumându-mă la materialele documentare pe care voi reuşi să le cercetez, cititorul având dreptul să le citească, să le verifice şi le interpreteze cum doreşte. Suntem printre primele oraşe existente din Evul Mediu în zona României, (din punct de vedere al atestării documentare va reieşi că suntem chiar primul), în cei aproape 950 de ani existenţă locuitorii căutând în permanenţă noul, izbăvirea.… Ce ne-ar putea izbăvi? Istoria? Ne poate doar ajuta cunoaşterea cât mai corectă e ei. Nu prea cred că ea ne poate izbăvi... Cred cu tărie însă că ne poate izbăvi credinţa fiecăruia, indiferent de confesiunea din care face parte, credinţă bazată - aşa cum suntem noi obişnuiti – pe toleranţă faţă de semeni. Istoria însă e importantă, pentru că o purtăm în noi, cu voie sau fără de voie... Am fost de-a lungul istoriei aparţinători mai multor confesiuni, catolică, ortodoxă, musulmană, iudaică, protestantă, iar mai nou neoprotestantă... Religia deci nu contează prea mult în evaluarea orădenilor... Contează că aparţinem aceluiaşi oraş, indiferent ce s-ar întâmpla. Contează că eu nu am cunoscut niciun orădean plecat în străinătate, chiar şi definitiv, care să vorbească urât despre oraşul din care a plecat. L-am apărat împreună de-a lungul istoriei. Acum nu mai avem de ce să-l apărăm cu arme, doar prin educaţie, cultură, economie puternică şi stabilă, să-l reclădim, să-i redăm prin noi înşine strălucirea de altădată, imaginea de oraş modern, revoluţionar, poate chiar vizionar... Suntem în secolul XXI, în UE, în NATO, chiar daca unii nu sunt incantati de institutiile respective. Avem iPhone-uri şi toate celelalte minuni informatice care ne asaltează zi de zi şi fără de care de multe ori nu mai putem trăi. Suntem la mâna secolului în care trăim. Vă invit deci într-o excursie în timp... să aflăm cum a fost când nu erau toate astea, când lumea toată era altfel, iar noi, orădenii în ea, să aflăm cum e ea azi, cu toate cuceririle moderne. Să savurăm poveştile comice, triste, bancurile, anecdotele care i-au făcut pe orădeni să ţină atât de mult la oraşul în care trăiesc sau pe care l-au părăsit, dar nu-l vor uita nicodată. Hai să vedem...
Posted on: Sun, 30 Jun 2013 08:20:12 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015