Orice nereuşită și orice pierdere ne debusolează… O - TopicsExpress



          

Orice nereuşită și orice pierdere ne debusolează… O despărţire, un divorț, un abandon, ne fac să credem că viaţa s-a terminat şi ne răstoarnă întreg universul… pentru că de multe ori ne limităm întregul univers la cateva persoane. Şi ne trezim dintr-o dată în cea mai cumplită singurătate, înstrăinaţi de restul lumii şi de noi înşine. Devenim temători, vulnerabili, precauţi, descurajaţi și încărcați cu complexe… Ne este greu să ne adunăm forţele şi să ne recompunem visele, pentru că avem nevoie de timp să acceptăm pierderea şi să ne resemnăm în faţa ei. Ne este aproape imposibil să vedem mai departe de acel sfârşit care ne-a prăbuşit lumea. Dar, un sfârșit nu înseamnă doar un sfârşit, ci şi un nou început. Iar o pierdere se dovedeşte adeseori a fi, de fapt, un câştig... Încetează să te mai condamni pentru că nu ai reuşit să păstrezi alături de tine oameni care te-au părăsit! Încetează să crezi că nu eşti suficient de bun, de frumos şi de valoros, doar pentru că unii oameni nu au ştiut să te iubească! Încetează să te mai compari cu aceia cu care ai fost înlocuit, pentru că asta nu înseamnă că ei sunt mai buni și mai valoroși decât tine! Dacă un om te-a abandonat înseamnă că nu trebuia să te însoţească pe drumul vieţii tale. Pentru că te părăsesc doar aceia care nu te merită și care nu trebuie să facă parte din viaţa ta. Timpul îţi va arăta de ce s-a întâmplat aşa, îţi va arăta că această pierdere a fost în scopul de a te elibera de oamenii care doar îţi ţineau umbră pe drumul tău. Viaţa ţi-a pregătit alţi oameni pe care-i va aduce în calea ta, la momentul potrivit... Oameni pe care să-i iubeşti, care să te iubească şi să te preţuiască, oameni care te vor însoţi pe drumul tău și care te vor ajuta să fii cine trebuie să fii. Iartă-i pe cei care au ales să facă parte din trecutul tău şi mergi mai departe. Nu îți încărca sufletul cu ură și nu te irosi încercând să găsești răspunsuri care nu te mai ajută. Eliberează-ți sufletul de tristețe și de rău, umple-l cu iubire și așteaptă-i frumos pe aceia care vor veni să te iubească!
Posted on: Wed, 30 Oct 2013 19:15:36 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015