Pentru că azi a intrat în vigoare obligativitatea informării părţilor asupra avantajelor medierii şi au fost exprimate unele puncte de vedere cu privire la postura judecătorilor în raport cu informarea prevăzută de Legea nr. 192/2006 postez această interpretare a normelor de drept: INTERPRETAREA ATRIBUŢIILOR JUDECĂTORULUI ÎN PROCEDURA INFORMĂRII ASUPRA MEDIERII ŞI ASUPRA AVANTAJELOR MEDIERII 1. Este un principiu fundamental al dreptului procesual civil conţinut de art. 21 c.pr.civ. şi anume că judecătorul are obligaţia de-a recomanda părţilor soluţionarea amiabilă a litigiului prin mediere, potrivit legii speciale. Încercarea împăcării şi acordarea îndrumărilor necesare pentru împăcare reprezintă o obligaţie a judecătorului pe tot parcursul procesului civil . Sunt de asemenea, principii fundamentale ale procesului civil, reglementate de art. 6, 7 şi 8 c.pr.civ., dreptul la o instanţă imparţială , la respectarea legalităţii şi garantarea exercitării drepturilor procesuale. Dacă se constată că există orice motive care ştirbesc imparţialitatea judecătorului acesta este obligat, ptrivit art. 42 c.pr.civ., să se abţină iar accesul la justiţie este garantat şi de Constituţia României în art. 21. Potrivit art. 5 c.pr.civ. judecătorul nu poate refuza să judece pe n ici un motiv. În aceste condiţii judecătorul este strâmtorat de voinţa părţilor dar este şi obligat să respecte legea. Concluzia nu poate fi alta decât că respectând legalitattea şi procedura civilă judecătorul nu poate face mai mult decât să încerce împăcarea părţilor în litigiu recomandându-le medierea. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 227 alin. 1 c.pr.civ. care reprezintă normă imperativă ce-l obligă pe judecător la a da îndrumări de împăcare, sens în care „el va solicita înfăţişarea personală a părţilor”. 2. În ceea ce priveşte acordarea îndrumărilor, poziţia de imparţialitate în care se află judecătorul îl împiedică să dea sfaturi concrete referitoare la cauză, astfel că îndrumările de împăcare trebuie să se circumscrie în limitele legale şi anume întâlnirea lor în faţa unei autorităţi unde să-şi poată discuta conflictul . Singura autoritate neutră şi imparţială , reglementată de lege în acest scop în faţa căreia să se poată discuta în condiţii de confidenţialitate despre conflict este mediatorul. Acest lucru spun articolele 1 şi 32 din Legea nr. 192/2006. Acelaşi temei de drept conţinut de art. 1 alin. 2 din Legea nr. 192/2006 dă competenţă mediatorului să faciliteze părţilor găsirea unor soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile. Aşadar , raportat la poziţia judecătorului faţă de părţile în litigiu , drepturile şi obligaţiile acestuia sunt clare: - trebuie să-şi dea silinţa la împăcarea părţilor pe tot parcursul judecăţii (art. 21 şi 227 alin. 1 c.pr.civ.) ; - trebuie să cheme părţile în persoană în scopul de-a le da îndrumări de împăcare (art. 227 alin. 1 c.pr.civ.) ; - poziţia de imparţialitate limitează îndrumările de împăcare date de judecător la recomandarea medierii (art. 6 şi 21 c.pr.civ.) . - trimiterea legiuitorului din art. 227 alin. 1 c.pr.civ. la dispoziţiile art. 241 alin.3 c.pr.civ. reflectă fapul că procedura de îndrumare a părţilor la împăcare se face de către judecător în şledinţă publică iar nu în camera de consiliu. textul se referă la procedura de invitare a părţilor. 3. În privinţa informării asupra medierii şi asupra avantajelor acesteia, codul de procedură civilă dispune prin art. 227 alin. 2 , indubitabil că „în litigiile care, potrivit legii, pot face obiectul procedurii de mediere”, judecătorul poate invita părţile să participe la o şedinţă de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri. Nu se arată dacă invitaţia se face la instanţa de judecată sau invitaţia se referă la mediator deoarece sinonimul verbului „a invita” poate fi „a ruga”, „a pofti”, „a provoca” , „a îmbia” , „a soma” etc. Cu toate acestea , întrucât invitaţia se referă la „o şedinţă de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri” iar şedinţele instanţei nu sunt de informare ci de judecată (art. 176, 188, 213, 215 ş.a.), raportat şi la dispoziţiile art. 227 alin. 3 şi la art. 187 alin. 1, punct 1 lit. f) concluzia este că şedinţa de informare se ţine la Biroul de mediator iar nu în sala de judecată. La această concluzie conduc şi trimiterile la legea specială făcute în art. 21 şi în art. 227 alin.1 c.pr.civ. , lege specială (Legea nr. 192/2006) care dispune în art. 2 alin.1^1 că dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii „se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Dacă una dintre părţi refuză în scris participarea la şedinţa de informare, nu răspunde invitaţiei prevăzute la art. 43 alin. (1) ori nu se prezintă la data fixată pentru şedinţa de informare, se întocmeşte un proces-verbal, care se depune la dosarul instanţei”. 4. Singurele acte care atestă participarea la şedinţa de informare asupra avantajelor medierii sunt certificatul de informare sau procesul verbal de informare. Acestea se depun la dosarul instanţei şi acestea sunt singurele cărora legea le dă putere de dovezi ( art. 2 alin . 1^1 din Legea nr. 192/2006 cu modificările ulterioare. În procedura civilă nu se reglementează alte mijloace de probaţiune cu privire la informarea despre mediere şi despre avantajele acesteia iar judecătorul nu este pus să execute operaţiuni administrative ori să producă probe. 5. Judecătorul nu este ţinut numai la recomandarea informarii părţilor asupra medierii şi asupra avantajelor acesteia ci este chemat, ca atunci când „consideră necesar, ţinând seama de circumstanţele cauzei” să recomande părţilor să recurgă la mediere, în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă, în orice fază a judecăţii”. Părţile nu sunt obligate să medieze conflictul lor dar în schimb, art. 227 alin. 3 c.pr.civ. le obligă să se prezinte la mediator şi să hotărască în urma informării lor dacă recurg sau nu la mediere. În concluzie , ceea ce este obligatoriu pentru părţile care ajung în faţa instanţei de judecată este să participe sau să fi participat la mediator la o şedinţă de informare asupra avantajelor medierii, indiferent dacă li se recomandă medierea ori numai să primească informaţii asupra avantajelor medierii . 6. Mai doresc să scot în evidenţă un aspect esenţial conţinut de art. 227 c.pr.civ. şi anume că legiuitorul face referire la mediere pentru toate cazurile care pot face obiectul procedurii de mediere şi nu numai la cele pentru care procedura informării prealabile este obligatorie potrivit Legii nr. 192/2006 cu modificările ulterioare. VA urma , Cu privire la inadmisibilitate Deva la 01.08.2013, Eugenia Şortan
Posted on: Thu, 01 Aug 2013 18:23:22 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015