Permanent… în căutarea culorilor vieții! Îmi amintesc de povestea Adinei: “Eram o femeie fericită, cu bune şi rele dar fericită”, au fost printre primele lucruri pe care mi le-a spus. “Până la un moment dat când parcă totul s-a întunecat. El s-a hotărât să plece! Începuse o relaţie care era mai bună decât a noastră… cel puţin aşa credea el. Nu l-a prea interesat de copil! Nu spun că nu are grijă, cât poate el să aibă de toate, dar…nu e lângă el! E groaznic! Mi-am imaginat viaţa cu el şi era ok, acum nu mai am nimic! Mă simt ca o barcă în mijlocul mării într-o furtună groaznică – pur şi simplu nu mai găsesc stabilitatea şi mi se pare că nimic, dar nimic nu îmi mai iese!”. Toate vorbele pe care mi le spunea se oglindeau în expresia feţei ei… era atât de întunecată şi blocată pe: “totul s-a terminat!”. Mi s-ar fi pus un nod în gât şi aş fi lăcrimat dacă nu eram psiholog – de faţă cu clienţii nu am voie să fac asta. De-a lungul unei zile ne trec prin minte mii şi mii de gânduri (poate chiar zeci de mii) şi majoritatea dintre ele au nenumărate “culori” şi “nuanţe”. Varietatea culorilor minţii noastre este extrem de mare. Gândurile formează parcă un fluviu care curge cu o repeziciune pe care nu o putem opri voluntar. Dar, în cazul Adinei, acest fluviu începea să sece parcă. Toate gândurile ei parcă se îngustau, parcă se limitau doar la câteva care erau redundante.... Şi-au pierdut culoarea!... Deveneau tot mai pale şi mai şterse până au ajuns să fie albe (“viaţa are sens doar lângă el”) sau negre (“viaţa nu mai are sens fără el”). Şi uite cum, treptat, începem să ne pierdem culorile vieţii. În natură, furtunile vin şi pleacă. Între furtuni sunt diverse stări ale naturii. La fel e şi în viaţă: emoţiile negative vin şi pleacă, rămânând în urma lor stări mai bune, mai puţin bune, foarte bune, excelente, aşa şi aşa…colorate, deci! Astfel, primul pas: INTENŢIA! Să am intenţia de a căuta culori, să mă educ să văd culori, să mă bucur de culori chiar dacă nu sunt preferatele mele. Nu trebuie să devenim pictori (sic!) dar putem să învăţăm să combinăm culorile în aşa fel încât să avem o imagine plăcută. Nu vom fi niciodată doar fericiţi sau doar trişti. Vom fi din toate culorile şi nuanţele câte puţin. Pasul doi: CAUTĂ DOVEZI! Dovedeşte-mi că nu există alte culori! Dovedeşte-mi că fără el totul este negru! Nu mai poţi realiza nimic? Nimic nu îţi mai iese? Copilul e pierdut? TU nu mai reprezinţi nimic? TU eşti definită de prezenţa sau absenţa unui alt om? Culorile sunt peste tot în jurul nostru…nu rămâne decât să deschidem ochii larg şi să ne bucurăm de ele! Pasul trei: CAUTĂ ROSTUL! De ce nu am căuta culori? De ce nu am vedea lucrurile şi altfel? Te ajută cu ceva felul în care vezi lumea acum: doar alb şi negru? Când suntem trişti avem tendinţa de a căuta în jurul nostru lucruri care ne confirmă tristeţea (avem inclusiv tendinţa să purtăm culori închise la haine) dar asta nu ne ajută să ieşim din starea neplăcută ci ne fac să ne adâncim în ea. Ce ne-ar ajuta ar fi să căutăm gânduri diferite care să ne ducă mai departe, să căutăm lucruri care altădată ne bucurau, să ne colorăm viaţa – atât cât putem pentru început! Speranţa este o iluzie dacă nu este secondată de acţiuni şi comportamente! Nu aşteptaţi să vi se coloreze viaţa de la sine! Luaţi o pensulă şi începeţi să puneţi culori!
Posted on: Thu, 15 Aug 2013 15:46:03 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015