Picătura de învățătură Și pentru că am rămas dator în a - TopicsExpress



          

Picătura de învățătură Și pentru că am rămas dator în a vă relata părerea părintelui Filotheos Faros, voi căuta, - în cele ce urmează – să v-o citez întocmai: „Dacă cercetăm lucrurile, vom vedea că rugăciunea intră în contradicție cu curentul civilizației noastre, în cel puțin trei moduri. 1. În primul rând rugăciunea... ne pune în contact cu noi înșine. Cei mai mulți dintre noi, cei de astăzi, ne simțim stânjeniți dacă stăm să cugetăm la noi înșine și la scopul vieții noastre. De regulă, preferăm să evităm acest lucru și să fim absorbiți de altceva. 2. În al doilea rând, rugăciunea pare că naște în noi un sentiment de apatie, neoferindu-ne ceva palpabil, o anumită activitate care să ne acapareze simțurile. Civilizația vestică adoptată de noi promovează în principal activismul, fapt ce ne face să fim permanent interesați de o anumită lucrare practică. 3. În al treilea rând, rugăciunea ne aduce față în față cu Dumnezeu și aproape de El. Cei mai mulți oameni devin, de asemenea, apatici la ideea unei astfel de apropieri. Ne este teamă ca nu cumva, apropiindu-ne de un a(A)ltul, să ne fie subminat sentimentul valorii de sine, fundamentat pe reușitele noastre”. Așadar, în cazul omului contemporan, consecințele contradicției – mai sus menționate – vizează un întreit raport: 1. CU SINE, constând în ezitarea, jena sau stânjenirea de a sta sincer față în față cu tine și cu propria ta viață; 2. CU LUMEA(EXTERIORUL), constând în „considerarea” rugăciunii ca pierdere de vreme în fața dinamicii timpului și a contextului de probleme ce trebuie rezolvate; 3. CU DUMNEZEU, constând în sentimentul de depreciere și vină față de divinitate, în comparație cu care valoarea inspirată de propriile noastre fapte și realizări pălește, în realitate.
Posted on: Tue, 30 Jul 2013 21:45:13 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015