Ponta nu e de acord cu Ponta Nu totdeauna. Când e vorba - TopicsExpress



          

Ponta nu e de acord cu Ponta Nu totdeauna. Când e vorba să-și conserve puterea sau s-o sporească, în mintea lui Ponta e unanimitate. Titlul de mai sus e valabil când premierul și președintele PSD ia decizii politice cruciale care îi afectează pe alții. De exemplu, înainte de alegerile de anul trecut, Ponta era de acord cu el însuși și cu opinia covârșitor majoritară a românilor, că Băsescu trebuie neutralizat prin mijloace constituționale. Ulterior, Ponta n-a mai fost de acord cu Ponta, dar mai ales cu cei care l-au mandatat să pună în operă voința populară, și a semnat Pactul de coabitare cu Băsescu, care l-a readus la viață pe președintele nostru ”mort” după alegeri. De exemplu, înainte de alegerile de anul trecut, Ponta era de acord cu el însuși și cu opinia covârșitor majoritară a românilor, că Laura Kovesi, procuror-general, e unul dintre instrumentele politice din Justiție la discreția lui Băsescu cu care acesta înfrânge sistemul democratic. Ulterior, Ponta n-a mai fost de acord cu Ponta, dar mai ales cu cei care l-au mandatat să pună în operă voința populară și a propus-o pe Kovesi pe post de șef al DNA. De exemplu, înainte de alegerile de anul trecut, Ponta era de acord cu el însuși și cu opinia covârșitor majoritară a românilor, că proiectul ”Roșia Montana” face mai mult rău decât bine și, ca urmare, s-a declarat împotrivă. Mă opresc doar la aceste trei teme, pentru că ele au fost menționate public de Victor Ponta, după așa-zisa consultare de la Tulcea dintre conducerea PSD și parlamentarii săi. O scurtă paranteză. Am scris ”așa-zisă” consultare, pentru că, în ”bunul” obicei instaurat de actuala conducere a partidului, dialogul așteptat a fost înlocuit de un monolog monoton lipsit de substanță susținut de Ponta, la care participanții ”au zâmbit frumos”, ca să nu-l supere pe ”marele politician” și să se trezească mai apoi pe dinafară. ”Aţi fost buni parlamentari şi o majoritate parlamentară care a funcţionat ireproşabil”, le-a spus Ponta la Tulcea. Traducerea acestei fraze: Eu am dat mai multe ordonanțe de urgență decât Boc, că puțin îmi pasă mie de Parlament și de opiniile voastre, voi faceți ce vă dictez la partid. Le aprobați ! ”Ciocu’ mic” în continuare ! Referindu-se la regimul Băsescu Ponta a declarat la Tulcea: ” Nu e chiar aşa uşor cum credeam. Nu a fost suficient un vot (votul de la alegeri – n.a.), e vorba de o acţiune pe termen lung.” Ce se înțelege de aici ? Că lucrarea e grea, mai durează, așa că electoratul trebuie să-i acorde încredere în continuare lui Ponta, fiindcă el lucrează din plin la lichidarea lui Băsescu și a rămășițelor regimului său. Păi, cine și-a făcut lucrare grea dacă nu chiar matale, atunci când ai semnat Pactul cu Băsescu ? Votul de la alegeri era suficient (dacă nici 70% nu e suficient, atunci cât îți trebuie ?), dar ți-ai bătut joc de vot în schimbul desemnării tale ca premier. Și de ce ar mai avea încredere elctoratul în tine, dacă el ți-a dat un mandat și ai făcut exact pe dos ? Altfel spus, Ponta n-a mai fost de acord cu Ponta. Și atunci, cui să acorde electoratul încrederea, cărui Ponta, că sunt cel puțin doi ? ”Până anul viitor, USL trebuie să scape România nu doar de Traian Băsescu, ci şi de tot ce ţine de regimul Băsescu”. Ponta e recidivist. Din nou nu e de acord cu el însuși. Păi, nu tu ai propus-o pe Kovesi, parte a regimului Băsescu, la șefia DNA și acum ne promiți că ne vei scăpa de ea într-un an ? Ori, poate, vorbești atât de mult în public că ai început să te încurci în propriile declarații. Alta: conform Constituției ar trebui să scăpăm de Băsescu în 2014, nu fiindcă USL face nu știu ce fapte de vitejie. Dacă ar fi după USL, mai exact, după comportamentul și politica promovată de Ponta, nu scăpăm de Băsescu nici în 2014. El l-a readus la viață, el îl ridică în sondaje, chiar dacă tot el spune:” Cred că am făcut paşi importanţi, dar mai sunt de făcut.” Da, pași ai făcut dar înapoi și ne promiți că o să mai faci la fel, ceea ce este cel puțin descurajant. În cazul ”Roșia Montana”, Ponta s-a depășit pe el însuși: nu a fost de acord cu propria soluție de două ori. Înainte de alegeri a tunat și a fulgerat împotriva acestui proiect. Acum, e de acord cu proiectul, a semnat și un act guvernamental pe această temă, dar de fapt nu e de acord cu proiectul, așa că a trimis proiectul aprobat de el la Parlament, ”să se spele ei pe cap” și să ”voteze fiecare conform conștiinței”. În sfârșit, după intense zbateri lăuntrice Ponta a ajuns și la conștiință. Nu pentru multă vreme. Dan Șova și Nicolae Bănicioiu, locotenenții săi de încredere, i-au cerut celui mai iubit fiu al PSD, în mod ”spontan”, la Tulcea să candideze la prezidențialele de anul viitor. Să nu vorbesc cu păcat, dar am o presimțire: din nou, Ponta, din ce în ce mai conștient de propria valoare, nu va fi de acord cu Ponta cel de dinaintea alegerilor și va încerca să candideze pe locul promis de congresul PSD lui Antonescu. Am mai spus-o și repet. Ponta nu a înțeles că funcțiile pe care le exercită diferă de joacă în nisip la malul mării. Deciziile unui prim ministru și președinte de partid implică a mare responsabilitate. Ele afectează milioane de oameni. Asta nu înțelege Ponta, pentru că, pe fond, e la fel ca Băsescu. Andrei Alexandru
Posted on: Sat, 31 Aug 2013 04:40:39 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015