Pot funcţiona partidele fără bani negri? Postat de Ştefan Vlaston | 22/07/2013 Partidele româneşti s-au născut şi au vieţuit în păcatul originar: dai banu’ la partid, primeşti apoi contracte cu statul şi funcţii publice din care îţi scoţi banii înzecit sau însutit, din care finanţezi în continuare partidul, într-o spirală a corupţiei şi fraudării banului public oprită, eventual, de procurori şi judecători. Majoritatea sponsorilor de partid au scăpat şi scapă de braţul încă prea scurt al justiţiei. Chiar persoane politice importante recunosc cu nonşalanţă acest adevăr. „Să nu fim ipocriţi”, zice Victor Ponta apropos de bani negri la partide. Toate partidele îi utilizează. „Toţi fură, inclusiv PDL”, declara şi Monica Macovei. „Crede cineva că Emil Boc nu ştie?”, continua domnia sa. Această fraudare şi sifonare continuă a banilor publici, combinată cu indiferenţa criminală faţă de soarta ţării, reprezintă principale cauze ale faptului că România, deşi dăruită de Dumnezeu cu resurse naturale importante, cu oameni vrednici când ajung să muncească în străinătate, cu o importantă poziţie geostrategică, are economia pe buza prăpastiei, trăieşte din împrumuturi externe, garantate până în prezent de către FMI. Ce-i de făcut? Problema este acută şi o ridică tot mai mulţi români, de exemplu dna Lili Crăciun de la platforma de comentarii Politicstand: „Să presupunem că mâine apare un partid format doar din oameni care au ajuns pe căi oneste într-o funcție, au o afacere pe care au ridicat-o fără a fi abonați la contracte cu statul, oameni care oferă soluții dar nu au bani să susțină o campanie electorală și cheltuielile unui partid. Ce șanse îi dați unei asemenea formațiuni politice și care ar fi mecanismele prin care să fie susținuți, inclusiv material, fără a fi nevoiți să se mânjească cu sponsorizări de la oameni cu probleme sau fără a promite diverse chestii dacă vor ajunge la conducere?” În momentul de faţă şansele acestor oameni par să fie aproape de zero. Este acesta un blestem al nostru, al românilor, faptul că doar uzând de bani negri, returnaţi apoi din bugetul de stat, se poate face politică? Dar exemplele unor ţări cu democraţii consolidate, precum Finlanda, Danemarca, Norvegia, chiar Polonia, nu vin să contrazică acest drum, fatal după unii, de a face politică? Care este situaţia partidelor abia apărute în România? Noua Republică şi-a propus, inclusiv în statut, să nu primească sponsorizări condiţionate sau de la cetăţeni dubioşi, certaţi cu legea. Şi-a respectat principiul, dovada fiind transparenţa financiară deplină şi faptul că nu are sedii somptuoase, nu organizează manifestaţii şi acţiuni costisitoare şi zgomotoase, nu constituie vreo atracţie pentru milionarii de carton ai României. Partidul Forţa Civică, deşi s-a născut fără să strângă cele 25.000 de semnături, ci prin activarea unui partid mai vechi, deja înregistrat, are în forurile de conducere oameni avuţi, probabil sponsori generoşi: Ştefan Pirpiliu, Ion Bazac, Gabriel Biriş, Dănuţ Liga, Dan Cristian Popescu, etc. Unii dintre aceştia, Ştefan Pirpiliu, Ion Bazac, de exemplu, n-au putut candida la alegerile din decembrie 2012, pentru a nu irita electoratul cu forţa lor economică obţinută în condiţii cel puţin obscure. Mihai-Răzvan Ungureanu, preşedintele partidului, a declarat că pentru domnia sa traseismul politic este o falsă problema. Adică, poţi fi socialist, precum doctorul Ion Bazac, să te răzgândeşti peste noapte şi să devii un mare fan al dreptei, aşa, printr-o iluminare divină! Mişcarea Populară nu s-a născut ca partid, încă. Recenta „mişcare” de la Argeş, când 22 de primari ai PDL, din 24, au fost excluşi din PDL pentru a-şi păstra posturile (prin demisie le-ar fi pierdut), urmată de probabila demisie a senatorului Mircea Andrei, şeful filialei judeţene Argeş, anticipează, posibil, înscrierea în bloc a acestora în Mişcarea Populară. Doar că Senatorul Mircea Andrei, unul din baronii de bază ai PDL, este un cetăţean putred de bogat. Are trecute în declaraţia de avere 45 de terenuri, şapte locuinţe şi trei maşini, dar şi împrumuturi acordate de aproape 6,3 milioane de euro. Să fie toate aceste bunuri obţinute fără influenţă politică şi fără contracte cu statul? Greu de crezut. Ce filtre are Mişcarea Populară la intrarea în partid? Primeşte foşti membri şi sponsori ai PDL, care vin cu o întreagă clientelă politică după ei, obişnuită să se adape de la bugetul de stat, având şi canalele şi metodele gata pregătite şi exersate? Cade şi viitorul Partid, Mişcarea Populară, în păcatul originar, acceptând în rândurile sale oameni cu averi imense, dar strânse într-un mod cel puţin dubios? Faptul că deşi a anunţat că se va înscrie în 10 zile la tribunal, timpul a trecut fără ca acest fapt să se întâmple. Este oare şi din cauza lipsei de fonduri? Poate ar fi bine să se instituie o Comisie naţională care să dea certificate de bună purtare fiscală unor oameni asupra cărora planează, poate pe nedrept, suspiciuni de îmbogăţire nelegală. În primul rând prin compararea averilor cu taxele şi impozitele plătite la fisc. Sunt acestea proporţionale cu averea? Se justifică ele prin documente incontestabile? Tare mi-e teamă că nu vor fi foarte mulţi îmbogăţiţi ai tranziţiei care să apeleze la o astfel de comisie, funcţionând sub egida DNA, de exemplu. Şi grupul reformiştilor din PDL s-a rupt, toţi susţinătorii moţiunii Macovei au trecut la Mişcarea Populară, cu excepţia Monicăi Macovei. Poate că, aşa cum se zvoneşte, domnia sa va alege o altă cale pentru a se întoarce în Parlamentul European. Aici suntem cu înnoirea scenei politice din România. Întrebarea fundamentală este dacă suntem blestemaţi să avem în continuare partide politice născute şi funcţionând în păcatul originar: dai bani la partid, pentru a avea acces apoi la bugetul de stat şi funcţii publice, sau găsim o cale de a ieşi din această paradigmă nenorocită. Greu blestem!
Posted on: Thu, 25 Jul 2013 10:37:14 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015