Premierul ţării are personalitate multiplă, la fel şi - TopicsExpress



          

Premierul ţării are personalitate multiplă, la fel şi preşedintele. Ei dau declaraţii care se contrazic de la o zi la alta, de la un an la altul, în funcţie de interesele de moment, susţin un proiect atunci când îl pot controla şi îl contestă atunci când proiectul încape pe alte mâini. Vorbim aici de dedublare de personalitate sau pur şi simplu de interese meschine unse cu grijă de cei interesaţi? Oricare ar fi răspunsul, este şocant, dar nu pentru România. Un alt premier,dar fost, de data asta, pe numele său MRU sau tradus pe înţelesul tuturor Mihai Răzvan Unguent, pardon Ungureanu, face gafa anului. Iese în faţa senatului şi începe să latre, privind intelectualiceşte pe deasupra ochelarilor, la un proiect de lege pe care îl face praf, Ordonanţa 66/2011. Ascultându-l nu poţi să nu îi admiri elocinţa şi „vivacitatea” tonului şi argumentelor. Dar, stupoare, atacul domnului MRU se dovedeşte cea mai mare gafă auzită vreodată în lumea politică. Tăiatul crengii de sub picioare păleşte pe lângă performanţa domnului fost premier care îşi omoară propriul copil, atacând o lege iniţiată chiar de domnia sa. Nici nu ştii ce să spui că este, fariseism politic, demagogie în stare pură, prostie galactică, sau toate la un loc? Oricum un lucru este cert, proiectele de lege nu le fac cei care le iniţiază, aşa cum nici lucrările de doctorat nu le fac cei care le susţin, ele sunt făcute de lucrători de la eşaloanele 2-3, cei care le prezintă doar se laudă cu ele, de fapt habar nu au ce scrie acolo, de multe ori nu ştiu nici titlul legii sau al lucrării pe care o semnează. MRU tocmai a demonstrat asta. Şocant, dar nu pentru România. La Iaşi, un membru marcant al PSD Iaşi, om de casă al primarului prins cu uşa pentru tăierea teilor de reacţia cetăţenilor şi protestele care se prefigurau, „ ia măsuri” de contracarare a protestelor, plănuind cum să le deturneze în stil deja patentat cu ocazia atâtor greve şi demonstraţii. Dacă nu am şti cum au fost începute, cum au evoluat şi apoi cum au fost deturnate aglomerările din 1989, am spune că metoda Ostaficiuc ar trebui patentată, dar metoda e veche, a făcut câteva schimbări în ţară, începând din 89, continuând cu mineriadele şi terminând cu protestele din iarna 2011-2012. Deci metoda nu este o noutate, este noutate faptul că a fost dată pe faţă, iar acum se fac cercetări să se afle cine a dat pe goarnă. Şocant, dar nu pentru România. În România au început ploile, în judeţul Galaţi ne-am confruntat cu inundaţii mari, iar după ele au început cutremure, într-o zonă necunoscută cu antecedente seismice. Se aud zgomote sub pământ, apele îşi schimbă culoarea, se simte miros de sulf, guvernul trimite specialişti şi nu ştie ce să spună. De fapt ştie, dar nu vrea să spună. Ştie că zona nu prezintă caracteristici cu pericol seismic major, deci cutremurele nu sunt „tradiţionale”. Ştie că nu este de la ploile care au căzut în ultimul timp, dar aruncă şi varianta asta în media în lipsa adevărului pentru că adevărul deşi este mai simplu şi mai uşor de rezolvat pentru populaţie, aduce bătăi de cap guvernanţilor şi alte proteste pe care nu prea mai au cum să le deturneze că a răsuflat metoda Ostafinciuc. Adevărul l-a spus într-un moment de sinceritate poate involuntar chiar un reprezentant al USL, preşedintele consiliului judeţean Galaţi, doctorul Bacalbaşa, la emisiunea Danei Grecu din data de 01.10.2013. Domnia sa a spus că mişcările tectonice se datorează sau „este posibil să se datorească” activităţilor de foraj petrolier care au loc în zonă, fapt care a mai fost amintit şi de alte persoane, dar domnul Bacalbaşa a comis o indiscreţie care s-ar putea să îl coste. A menţionat că FORAJUL SE FACE PRIN METODA FRACŢIONĂRII, LA FEL CA ŞI ÎN CAZUL GAZELOR DE ŞIST. Dana Grecu a fost şocată, nu a mai ştiut ce să spună realizând gravitatea dar mai ales implicaţiile vorbelor lui Bacalbaşa, şi l-a întrebat şocată, de ce a amintit de gazele de şist? Asimilarea cutremurelor şi mişcărilor din Izvoarele de metoda fracturării şi gazele de şist poate duce la alte proteste şi argumente împotriva Chevron, şi asta nu dă bine. Doamna Grecu l-a întrebat insistent pe domnul Bacalbaşa de ce a menţionat metoda fracturării alături de cutremure, făcându-l să bată în retragere şi să spună că NU NUMAI metoda fracturării ci şi solul şi alţi factori au dus la cutremure. Conform declaraţiilor domnului Bacalbaşa şi a unor oficiali, zona este cunoscută cu anumite probleme geologice, sensibilitate şi instabilitate. Acest lucru face şi mai grav avizul de exploatare dat companiei care exploatează petrolul în zonă prin metoda fracturării hidraulice, similare exploatării gazelor de şist, cazul devenind deja penal. Cu alte cuvinte compania care a început exploatarea petrolului NU A ŢINUT CONT DE DATELE GEOLOGICE ŞI POSIBILELE URMĂRI. Şocant, dar nu pentru România. Tot cu ocazia ploilor, autorităţile au trecut la treabă. Adică au ieşit pe post să se „laude cu măsurile” luate şi să liniştească populaţia alarmată că vine ploaia, zăpada şi ne găseşte iarăşi nepregătiţi. Noroc că de data asta ministrul de interne ştie ce să facă. Şi nu numai că ştie dar este şi pregătit. În Germania, povestea un amic, când ninsoarea cade pe nepregătite, provoacă stress şoferilor. Mi-a spus povestit că l-a prins ninsoarea într-o parcare, s-a trezit noaptea şi a văzut că ninge şi el era nepregătit. A pus ceasul să sune cu gând să se scoale mai devreme să îşi facă loc să plece, să cureţe zăpada în faţa maşinii. Când s-a trezit dimineaţa şi s-a dat jos din maşină, era să îşi rupă picioarele. El era pregătit să sară în zăpadă, şi când colo parcarea şi drumul erau curăţate. Mai-mai să cadă în gât de mirare. Inconştienţi nemţii ăştia. La noi nu există acest risc. Domnul Stroe, ministrul de interne ne anunţă triumfător că a luat toate măsurile, în caz că ploaia nu conteneşte şi se pune şi zăpada, iar unele drumuri devin impracticabile, domnul ministru promite că va …. bloca drumurile. Deci pentru asta plătesc românii taxe de drum, taxe de timbru, accize la combustibil, amenzi, pentru ca drumurile să fie blocate. În orice altă ţară din lume, autorităţile ar fi promis că se vor lua măsuri să se asigure un trafic normal, că cetăţenii nu vor avea de suferit, că totul va decurge normal. Nu, la noi în România, ministrul de interne ne anunţă că vor fi luate măsuri de blocare a drumurilor, deci motiv de bucurie pentru români, iar agenţii de circulaţie ne recomandă să tragem pe dreapta. Astea sunt măsurile pe care le poate lua o coaliţie cu 70% voturi în parlament. Şocant, dar nu pentru România. Preşedintele ţării declară senin la televizor că domnia sa, administraţia pe care o conduce şi-a tras un nou serviciu de informaţii, numit Goagăle. Domnia sa când vrea să afle date despre exploatarea aurului la Roşia Montana, nu apelează nici la rapoartele trimise de Academia Română, nici la cele ale instituitelor de specialitate, nici măcar la rapoartele domnului Maior, domnia sa se informează de pe Goagăle şi astfel înarmat iese în faţa prostimii şi o prosteşte. Curat prostie coane Traiane. În Ţara în care mandatele de arestare se aduc la cunoştinţă prin televiziuni, chestorii se schimbă on line, sinuciderile oamenilor politici condamnaţi sunt „presimţite” de miniştri de interne, iar fraudele se comit prin „telepatie”, pe cine mai miră că preşedintele se informează şi conduce ţara de pe Goagăle? Şocant, dar nu pentru România. După ce în campania electorală a fost învinuit că vrea să destabilizeze ţara, că vrea să desfiinţeze DNA şi să ia din puteri procurorilor pentru abuzurile făcute cu diferite cu biblia în mână, după ce s-a urcat pe umerii cetăţenilor ţinând în mână stindardul dreptăţii până la capăt pe care a scris „jos Băsescu, Jos Kovesi, Nu abuzurilor justiţiei” iată că domnul Ponta infirmă tot ce (se) spunea (despre) el acum un an şi după ce a făcut pactul cu dracu, după ce a numit-o pe Kovesi şef la DNA mai nou dă puteri nelimitate procurorilor, ca să ne poată spiona şi verifica şi în gaură de şarpe şi în pat şi sub pat şi în cele mai private privăţi. De ce? Pentru că se înmulţesc nemulţumirile iar el trebuie să aibă certitudinea că SRI-ul şi procuratura vor înăbuşi în faşă orice încercări ale unor structuri “eco- anarhiste” care i-ar putea pune în pericol scaunul. Românul nu va mai avea siguranţa confidenţialităţii nici pe tron. Şi acolo va fi ochiul lui Ponta, să vadă ce a mâncat mujicul la micul dejun. Cine spunea că securitatea ştia tot? Aiurea staţi să vedeţi ce face Ponta. Sintagma „constatări personale efectuate sistematic în locuri publice sau EFECTUATE ÎN ORICE MOD ÎN LOCURI PRIVATE” spune totul. Deci procurorii pot decide să fim înregistraţi oricum şi în locuri private, în orice condiţii. Şocant, dar nu pentru România. Şi cazurile ar putea continua, dar nu mai şochează pe nimeni, ne-am obişnuit cu şocurile. Urmează electroşocurile.
Posted on: Thu, 03 Oct 2013 09:22:56 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015