Preotul ortodox Gabriel Radu-Ichim este cunoscut ca singurul duhovnic al surdomuţilor din judeţul Bacău şi unul dintre puţinii din ţară care slujeşte în limbaj mimico-gestual. La marginea Bacăului, împreună cu vreo câţiva muncitori aduşi din Maramureş, în anul 2009, el a ridicat o biserică din lemn, în doar 26 de zile. Un lăcaş de cult, printre blocurile de pe strada Călugăreni din cartierul băcăuan Nord. În alte trei luni, curtea bisericii a fost împodobită cu multe flori şi verdeaţă, cu bănci acoperite cu lăicere viu colorate şi locuri de aprins lumânări. Aceasta deoarece, preotul Radu-Ichim era convins că unicul său fiu, care avea pe atunci 4 ani, este surdomut. Biserica “Acoperământul Maicii Domnului” este singurul lăcaş de cult în care se roagă 150 de familii de surdomuţii din judeţul Bacău. Parohul bisericii, Radu-Ichim, a reuşit să ridice, locul de închinăciune după ce, mai bine de patru ani, a crezut că Pepe, (n.r. – cum îi zic colegii, Ioan, pe numele său real), unicul său fiu, nu aude şi era convins că nici nu va vorbi vreodată. Copilaşul nu rostea niciun cuvânt și, de ceva vreme, îşi crease propria lume. Medicii ridicau din umeri pentru că ştiinţa nu evoluase atât de tare încât să-l vindece. „Avea patru ani şi nu zicea niciun cuvânt. Nici “mama”, nici „tata”. La unele zgomote, începea să plângă tare de tot, ca şi cum ceva îl deranja. Şi eu şi soţia mea, care e profesoară de Română, nu mai ştiam ce să facem. Medicii nu ştiau ce să mai zică şi ce tratamente să-i mai dea. Începusem să mă obişnuiesc cu ideea că am un fiu surdomut. Mă consolam cu ideea că nu sunt nici primul şi nici ultimul tată aflat în această situaţie”, a mărturisit preotul Radu-Ichim şi aproape involuntar apropie palmele ca şi cum ar vrea să dubleze ceea ce spune printr-un gest. A învăţat limbajul semnelor ca să-şi înţeleagă fiul Ca să poate comunica cu fiul său, preotul, disperat, a luat decizia să se înscrie la cursurile de limbaj mimico-gestual din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Piteşti, singura universitate din ţară care are acest profil. În anul 2007, el a primit de la Episcopie postul de preot pentru persoanele cu deficienţe de auz din Bacău. Nu se auzise de un astfel de preot până în acel moment. Un an mai târziu, omul a luat decizia să ridice şi o biserică în care să se roage cei care nu aud, iar el să slujească prin semne. “La câteva zile după ce am început să fac demersuri pentru ridicarea bisercii, Pepe a început să rupă câteva silabe. Pentru prima dată a început să pronunţe bucăţi de cuvinte. Atunci când vedea câte un bebeluş zicea , adică. Erau primele lui vorbe! Când se privea în oglindă tot zicea. De atunci toată lumea a început să îi zică Pepe. Şi pe fişa medicului de familie, tot Pepe Ichim-Radu scrie. Colegii de şcoală, rude, prieteni, toată lumea îi zice Pepe ”, a afirmat râzând preotul. „După sfinţire, Pepe şi-a dat drumul la cuvinte” Cu localnici, voluntari, enoriaşi din zonă, muncitori din Maramureş care lucrează în lemn, preotul a ridicat rapid biserca surdo-muţilor şi după sfințire are loc o minune: fiul său de cinci ani a început să formeze fraze aproape perfecte. Acum este elev în clasa a II-a la Şcoala “Mihail Sadoveanu” din municipiul Bacău. Este un copil normal asemeni celorlalţi puşti de seama lui. Pepe e un copil cu chip rotofei, mai meru îmbujorat şi care poartă părul mai lung decât majoritatea băieţilor de seama lui. Râde, vorbeşte, cântă, spune poezii şi la şcoală ridică mai tot timpul mâna. Uneori se încruntă şi dacă nu-i convine ceva, priveşte pe sub sprâncene. Dacă preotul este convins că „vindecarea” fiului său este o minune a lui Dumnezeu, medicii cred că micuțul ar fi avut niște leziuni din naștere ale timpanelor care s-au cicatrizat între timp. Liturghie văzută pe monitor Duhovnicul celor 150 de familii de surdomuţi din Bacău afirmă că slujba sa nu este una simplă, însă este plină de satisfacţii. Cunoaşte bine pe fiecare surdo-mut iar de Ajun şi de Bobotează îi trece pragul casei. Ştie cu amănuntul poveştile acestor oameni. „Au speranţele lor, bucuriile lor, păcatele lor, virtuţele şi necazurile lor. Sunt oameni ca noi toţi, doar că nu aud şi nu vorbesc. Sunt oameni care au muncit toată viaţa în textile, bobinaj, prelucrarea lemnului sau în uzina de avioane”, a mai adăugat preotul. În Biserică, fie singur, fie ajutat de vreun membru din Asociaţia Surdo-Muţilor, întreaga liturghie este dublată de limbajul mimico-gestual. Cel care vorbeşte prin semne are în faţa sa o cameră video care transmite imaginea pe un monitor amplasat în faţa altarului, astfel încât orice om cu deficienţe de auz să vadă şi să înţeleagă slujba. „Înainte, surdo-muţii nu se puteau spovedi, iar cei care veneau totuşi la biserică nu înţelegeau nimic din liturghie. Făceau cruce în biserică atunci când îi vedeau pe cei din jur că fac, însă nu ştiau ce moment al slujbei este. Pentru ei, era aproape un gest mecanic. Acum, totul este altfel. Acum se spovedesc, se împărtăşesc, se cunună, îşi botează copiii, exact ca orice alt creştin”, a mai explicat preotul. Cu toate că iniţial duhovnicul Radu-Ichim a gândit ca în Biserică să vină doar surdomuţi şi slujba să fie ţinută strict pentru ei, de comun acord au decis că este mai bine ca oamenii cu deficienţe să nu fie izolaţi de restul. “Sunt familii în care majoritatea rudelor aud. Ei nu au vrut să fie separaţi. Au vrut să vină cu toţii la aceeaşi slujbă. Cei care nu aud şi nu vorbesc nu au vrut să fie izolaţi de restul comunităţii”, a mai adăugat preotul. Şcoală nouă pentru micuţii surdomuţi De câteva săptămâni, tot în acelaşi cartier, duhovnicul a început să construiască un aşezământ social pentru persoanele vârstnice, un centru pentru îngrijiri paleative, dar şi o şcoală primară pentru copiii surzi sau hipoacuzi. Micuţii cu astfel de deficienţe din Bacău sunt nevoiţi acum să se ducă la zeci sau chiar sute de kilometri distanţă, până la Focşani, Suceava, Buzău, Iaşi sau Craiova.
Posted on: Wed, 02 Oct 2013 18:04:59 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015