Prin numirea d-nei Ramona Mănescu la Transporturi liberalii vor - TopicsExpress



          

Prin numirea d-nei Ramona Mănescu la Transporturi liberalii vor retrage din Parlamentul European al doilea europarlamentar, după Cristian Bușoi, adus în vară la CNAS. Pe mine unul, ca român care chiar vreau să fiu reprezentat cu seriozitate acolo, mă deranjează lucrul ăsta - înseamnă că pentru PNL Parlamentul European e doar un prilej de sinecure pentru persoanele cu care nu au ce face la un moment dat (să amintim că pe acolo e și consoarta d-lui candidat Crin Antonescu?...). Plus că imaginea exterioară transmisă publicului e una jalnică, de partid umflat ca buhaiul din fabulă - cu pretenții de prezidențiabil, dar care, la o adică, nu are suficiente cadre încât să evite transferurile de pe un post pe altul. În comparație cu PNL, care pare un partid încremenit în... personaje și „famiglii”, în zona dreptei ex-ARD trebuie remarcat că există, totuși, mult mai multă emulație. Nu știu dacă e generată de foame sau nu, dar există.
Posted on: Mon, 26 Aug 2013 06:32:02 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015