Printre putinele contacte telefonice pe care le cultiv cu regularitate sunt cele cu unii dintre vecinii mei de la mosie (vecinele, de fapt!). Oamenii aia traiesc in realitate, in concret, in firesc. Cu ei discutand, stiu exact cand este firescul anotip al capsunilor, al rosiilor, al strugurilor, al tuturor recoltelor. Caci la oras locuind, vazand vara-iarna tot felul de legume si fructe de vanzare, printre betoane, nu mai stii mersul firesc al naturii. Apoi, cu ei nu uiti calendarul omului cu radacini si cu perspective dincolo de nivelul propriului stomacel: ei isi tin randuielile pentru mortii lor - asta imi aminteste de bunica, ce-si marca anul dupa zilele in care trebuia sa faca pomenirile la mormintele feciorilor ei morti foarte tineri, ca brazii secerati din senin - si construiesc case pentru copiii lor; tin sarbatorile si randuilelile crestinesti, si refuza sa-mi ia mie bani cand imi trimit bunatati eco, caci se cade, zic ei, a da si de pomana, cand Dumnezeu iti da recolte bune si animale sanatoase. Iar ceea ce vad esential la acesti oameni, este faptul ca muncesc, ostenesc, trudesc si daruiesc, iubesc si creeaza adica, sunt si raman in rostul lor de oameni cuminti, demni. Uite de aia ma vad eu la mosie, necum in betoane orasenesti, la vremea pensionarii. Acolo se traieste domnule, natural, firesc, logic, cu noima, pana la moarte. Nu se sta pe banca, in fata betoanelor, cu animalul de companie in brate, la barfe cu cine e dispus, bocind decaderea natiei...
Posted on: Thu, 17 Oct 2013 21:12:06 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015