Părinţii au o datorie spirituală mult mai mare faţă de copiii lor decåt cea materială. Material vorbind, au datoria sä-i susţină până când cresc şi pot avea grijă singuri de ei înşişi. Atât! Am văzut adesea părinţi preocupaţi excesiv de ce bunuri să ofere copiilor lor şi mai puţin de ce comori sufleteşti să le ofere. Uneori, părinţii nu mai au şi nu mai pot să-şi ajute copiii. Nu de puţine ori, aceşti copiii le întorc spatele. Asta e omule, atunci cånd semeni vânt, culegi ploaie! Ai semănat doar bani, nu poţi să culegi iubire. Cel mai mare folos pe care un părinte îl poate aduce copilului său este să-şi îndrepte păcatele sale, pentru a nu împovăra umerii copiilor săi cu ele. De vrei sau de nu vrei:) păcatele tale se transmit copiilor, "până la al nouălea neam". Ştiu, or să sară unii de fund sa spună că fiecare răspunde individual pentru ceea ce face. Parţial adevărat.Păcatele grele se transmit automat generaţiei următoare, dacă cel care le-a comis nu le-a îndreptat în timpul vieţii sale! Ca atare, datoria de părinte este să-ţi creşti în iubire copilul (cu ce dă Domnul, nu suntem toţi avuţi), să-i insufli valori spirituale, să ai un exemplu frumos de viaţă pentru el, apoi să-l laşi liber, chiar dacă îţi vine greu! Uneori relaţiile părinţi -copii sunt compromise din vina unui părinte sau a ambilor. Copilul este furios şi nu mai vrea să audă de el/ei. Ce-i rămâne părintelui? Să se îndrepte dacă a fost violent, beţiv, curvar, zgârcit sau egoist. Poate că îndreptarea n-o să-i aducă copilul pierdut înapoi, dar nici n-o să-i mai apese acestuia viaţa prin păcatele sale. Dacă nu ai ce să oferi copilului tău, oferă-i o rugăciune...sigur îibva folosi cândva!
Posted on: Tue, 16 Jul 2013 02:58:30 +0000