Radu Cinamar - adevarul ocult al organizatiei masonice! Un mare mason din Nobilimea Neagra Venetiana recunoste planul negativ al masoneriei de dominare a planetei si de creare a unei Noi Ordini Mondiale! Prima confruntare - Raul din adancuri: "— Domnule Massini, dacă trebuie să înţeleg ceva anume şi dacă problema se pune într-un mod special, atunci vă rog să precizaţi acest lucru de la început. De pildă, care este scopul principal pentru care doriţi să fac parte din Grupul Bilderberg? Atitudinea seniorului deveni brusc rece, iar tonul lui căpătă inflexiuni foarte dure. — Este într-adevăr aceasta o problemă pentru dumneata, domnule Brad? îţi închipui că ai libertatea de a alege sau de a pune condiţii? Şi cine ţi-a spus că vei deveni membru al Grupului Bilderberg? Ai cumva idee cine sunt în realitate cei care-l compun şi care sunt criteriile de acces la acest nivel? îţi spun că eşti foarte departe de această poziţie ierarhică şi chiar mai mult decât atât, nu vei putea niciodată să pătrunzi în cercul intim al acestui grup, din motive pe care, dacă ţi le-aş dezvălui, te-ar bulversa complet. Ele nu fac parte din această lume (adica sint reptilieni - n.n.). Revino deci la idei mai umane şi înţelege că propunerea pe care ţi-am făcut-o în mod indirect se referea de fapt la intrarea ta în una dintre cele mai înalte loji masonice mondiale, imediat subordonată Grupului Bilderberg. Organizaţia noastră ar avea nevoie de aportul tău special. Faptul că m-am deplasat eu însumi aici, pentru a purta această discuţie în particular cu tine, te poate face să înţelegi faptul că noi te apreciem în mod deosebit. Din informaţiile pe care le deţinem trebuie să recunosc faptul că forţele şi posibi¬lităţile tale de acţiune sunt impresionante. După cum îţi spuneam, suntem interesaţi de colaborarea cu tine. Există un consiliu secret la nivelul acestei loje, care propune direcţiile principale de acţiune în lume, iar aceste pro¬puneri sunt mai apoi analizate de Grupul Bilderberg. E ca un fel de buclă feed-back. Ai putea fi un pion foarte important în acest consiliu şi ai putea să dobândeşti tot ce ţi-ai închipuit tu vreodată în lumea asta, stăpânind la dis¬creţie orice doreşti: averi, oameni, lux, legi şi chiar guverne. Nimic nu te va putea opri. Noi nu obişnuim să negociem, pentru că ceea ce oferim este imens. Ce rost ar mai avea alte discuţii inutile când lucrurile sunt atât de bine precizate? De altfel, sincer să fiu, nu prea ai altă posibilitate decât pe aceea de accepta colaborarea. Spunând aceasta cu o siguranţă de neclintit, venera¬bilul Massini făcu un gest specific cu mâna întinsă, retezând aerul. Probabil că o altă persoană în locul lui Cezar ar fi fost intimidată şi chiar năucită atât de rapidi¬tatea cu care avansase discuţia, cât şi de perspectivele fa¬buloase pe care ea le oferea. Cezar mi-a dezvăluit că acela a fost un moment critic al întâlnirii. Deşi complexă în aparenţă, problema nu prezenta decât două alternative evidente: să accepte propunerea de colaborare, ceea ce implica intrarea în societatea masonică şi propulsarea rapidă în treptele cel mai înalte ale ierarhiei sale; sau să respingă această propunere, ceea ce ar fi atras ulterior un lanţ imprevizibil de urmări neplăcute atât în ceea ce priveşte propria lui persoană cât şi în ceea ce priveşte activitatea departamentului, în acel moment, Cezar nu cunoştea încă datele principale despre interesele „la vârf" ale francmasoneriei, însă era deosebit de interesat să le afle, pentru a înţelege motivaţiile oculte ale acestei orga¬nizaţii mondiale şi căile prin care ea urmărea să-şi atingă scopurile. Conjunctura i se părea favorabilă şi punctul în care ajunsese discuţia îi oferea posibilitatea să o conducă treptat spre ceea ce îl interesa, stimulând orgoliul şi senti¬mentul puterii pe care senior Massini le manifesta cu precădere. Totuşi, sarcina nu era deloc uşoară, deoarece venerabilul reprezenta un interlocutor foarte abil şi viclean, care în plus avea o mare inteligenţă şi forţă men¬tală. Din nefericire, acestea erau deja orientate în sens profund negativ. Cezar a simţit intuitiv că, dacă ar fi declinat imediat propunerea, „jocul" ar fi fost închis şi seniorul ar fi plecat fără să încerce să-1 convingă. Cezar nu ar mai fi reuşit să afle nimic iar urmările refuzului său ar fi fost imprevi¬zibile. Aşadar, a luat hotărârea de a înşela vigilenţa seniorului şi, sub masca acceptării propunerii acestuia, să afle cât mai multe lucruri despre aspectele de culise ale masoneriei mondiale. Dintr-o anumită perspectivă, el şi-a asumat atunci o misiune de „kamikaze sub acoperire", dar se simţea stăpân şi încrezător în puterile sale pentru a face faţă eventualelor situaţii dificile cu care avea să se con¬frunte. Venerabilii noştri maeştri din trecut au avut o viziune măreaţă, de ansamblu, asupra situ¬aţiei finale, care acum este foarte aproape. Ei nu s-au lăcomit la interese meschine, egoiste, ci au dorit din răs¬puteri să întărească şi să consolideze bazele masoneriei, adaptând pe parcursul epocilor principiile ei directoare în conformitate cu specificul evoluţiei umane, în fond, de ce s-ar fi îngrijit doar de ei şi de familiile lor? Nu aveau oricum cei mai mulţi bani, cele mai mari bogăţii şi cele mai bune condiţii de trai? Nu legaseră între ei jurământul ferm de a se ajuta şi sprijini reciproc la nevoie? îţi spun că ei au fost adevăraţii arhitecţi care au iniţiat şi apoi au sta¬bilit principiile după care funcţionează sistemul social actual. Legat de aceşti „arhitecţi" care au conceput între¬gul plan încă de acum câteva mii de ani, nu îţi pot dezvălui mai multe la momentul actual, deoarece este un secret teribil pe care nici chiar cei din Grupul Bilderberg nu îl cunosc cu toţii, în epoca modernă - şi prin aceasta mă refer la ultimele două-trei sute de ani -, venerabilii maeştri nu au făcut altceva decât să aplice în mod inteligent prin¬cipiile de bază care erau deja stabilite şi să le adapteze la structura vremurilor pe care le trăiau. Acţiunile lor au fost dezvoltate de la o generaţie la alta, păstrând acelaşi impuls şi aceleaşi idei iniţiale, deoarece trebuie să-ţi spun că la vârful ierarhiei noastre se află numai descendenţi pe linie regală din arbori genealogici de sute şi chiar mii de ani. Suntem foarte atenţi la acest aspect pentru a nu ne ameste¬ca cu celelalte rase. Chiar şi aşa, însă, au existat unele excepţii, însă în timp am reuşit să eliminăm genele recesive. — Vorbiţi, probabil, de familiile regale din Europa şi de marii bancheri de la sfârşitul Evului Mediu? a întrebat Cezar pentru a oferi un câmp de dezvoltare a subiectului. — Desigur. Ei nu erau revoluţionari; ei nu susţineau o ideologie rigidă şi nici o filozofie particulară şi alambi¬cată. Forţa lor nu a constat niciodată în puterea braţelor sau în spiritul avântat; din rândurile lor nu s-au ridicat nicicând eroi sau vârfuri ale societăţii, în schimb, au înţe¬les foarte repede că, pentru a reuşi, au nevoie de un alt algoritm, care să-şi extragă forţa şi energia din înseşi forţele, deciziile şi acţiunile oamenilor. Erau fini psihologi şi au făcut chiar de la început unele observaţii esenţiale. Au sesizat, de exemplu, că sistemul vieţii comunitare, indiferent că acesta are la bază monarhia, republica sau orice alt tip de guvernământ, se bazează pe conducere. Această realitate implica două aşa-zise „grupe": pe de o parte, marea masă a oamenilor din popor sau gloata, adică populaţia majoritară; iar pe de altă parte, elita conducă¬toare care, într-un fel sau altul, se străduia să menţină bunul mers al „turmei de oi". Această constatare simplă a Reprezentat baza pe care şi-au clădit întregul plan. Cezar nu a scăpat ocazia de a ridica din nou balonul la fileu: — Dar cum reuşeau aceasta? Ce metode foloseau? — Aveau nevoie de nişte „pârghii" puternice şi, la originea acţiunilor, acestea au fost doar două: banii şi natura inferioară a omului, care ceda în faţa tentaţiilor ce îi erau oferite. Această combinaţie le-a asigurat mereu succesul, pentru că ce nu se potrivea într-o parte, era bi¬nevenit în cealaltă şi astfel s-a ajuns ca această „reţetă" care folosea intriga, minciuna, tentaţiile şi prefăcătoria să permită extinderea rapidă a influenţei noastre în întreaga lume. Sigur, în perioada actuală trebuie să ţinem seama de o serie întreagă de alţi factori, printre care cei mai impor¬tanţi îi considerăm a fi numărul de locuitori ai planetei şi avansul tehnologic remarcabil. Dar în esenţă, bazele prin¬cipiale ale organizaţiei noastre masonice au fost puse cu mult timp în urmă şi ele sunt atât de solide şi s-au infiltrat atât de profund în conştiinţa oamenilor, încât succesul deplin al programului nostru nu mai constituie acum decât o chestiune de timp pentru a fi realizat în totalitate. Spunând acestea, senior Massini a zâmbit satisfăcut şi a aprins o ţigară lungă de foi. Evident, aştepta efectul spuselor sale asupra lui Cezar. Pentru a-şi juca rolul cât mai bine, acesta îl întrebă: — Nu înţeleg însă care este motivul principal pentru care a fost şi este depus acest uriaş efort de mii şi mii de ani? Suflând uşor fumul de ţigară, senior Massini îl privea pe Cezar printre pleoapele întredeschise, în imensul lui orgoliu, el considera deja că repurtase un succes deplin în ceea ce îşi propusese. Pe de altă parte, Cezar a apreciat că această opinie eronată a slăbit vigilenţa venerabilului, făcându-1 să se lanseze bine dispus în noi şi bogate expli¬caţii. — Dragul meu, aici lucrurile sunt chiar simple. Motivul principal a fost şi va fi mereu acapararea puterii !Ce altceva îţi închipui că am putea urmări să obţinem pe o perioadă imensă de timp? Hai, spune-mi, nu te sfii! Bani? Aproape toate finanţele lumii ne aparţin, graţie păien¬jenişului bancar pe care 1-am ţesut în ultimele secole. Deoarece civilizaţia se dezvoltă din ce în ce mai mult, am urmărit să creăm un sistem social în care oamenii să depindă în totalitate de veniturile lor financiare. Bani, bani, tot mai mulţi bani! O idee fixă care trebuia să fie răspândită pretutindeni. Dar, pentru a avea bani trebuie să produci, iar pentru a produce trebuie să munceşti şi ca să munceşti îţi trebuie timp. Am format deci o ecuaţie care reprezintă de fapt un cerc vicios, aproape fără rezolvare, deoarece nu poţi ajunge niciodată la capăt. Rezultatul a fost acela că oamenii au ajuns să muncească pentru noi până la epuizare, atraşi mereu de mirajul obţinerii unor sume tot mai mari de bani, care de fapt sunt cheltuite foarte repede în ritmul alert al lumii şi al tentaţiilor de tot felul care o caracterizează. Totuşi, oricât de mulţi bani ar obţine prin muncă, ade¬văratele bogăţii şi sumele imense de bani sunt tot în po¬sesia noastră, păstrate în băncile noastre sau investite în diverse titluri de proprietăţi. Chiar dacă apar zece sau o sută de oameni foarte bogaţi în lume, care nu fac parte din lojile noastre, ei nu reprezintă totuşi nici o ameninţare, deoarece sunt individualităţi separate care nu urmăresc un scop precis, de mare anvergură. Desigur, pe cei mai mulţi dintre ei avem grijă să-i atragem încă de la începutul cari¬erei lor strălucite în Organizaţie şi astfel puterea noastră creşte. Cei care refuză nu rezistă însă mult timp singuri. Dacă într-un fel sau altul devin o ameninţare pentru noi, atunci ne unim forţele pentru a le provoca falimentul, cu riscul anumitor pierderi în propria noastră tabără, dar imensul angrenaj financiar pe care noi 1-am construit ne permite să realizăm foarte repede o reechilibrare a ba¬lanţei financiare printr-o creştere în altă parte. Obiectivul este acela ca respectiva persoană să fie învinsă. De obicei urmărim ca, atunci când aceasta se află în pragul colapsu¬lui total şi când se simte iremediabil pierdută, să-i oferim încă o dată şansa pe care iniţial a refuzat-o. De cele mai multe ori acel om de afaceri acceptă. Urmează, desigur, o revenire spectaculoasă în afacerile personale, dar deja per¬soana trebuie să respecte anumite condiţii ferme din partea noastră, pe care nu le mai poate evita. Întotdeauna noi avem ceva de câştigat. Fie un om politic influent care să ne susţină interesele; acesta este cazul cel mai întâlnit şi aproape cel mai uşor de fabricat. Fie un mare om de afaceri, ai cărui bani îi administrăm noi în cea mai mare parte, prin propriile noastre filiere. Ne interesează, aşadar, să creăm cât mai multe astfel de „cercuri vicioase", în baza lor am construit societatea modernă, am format aşa-zisa „celulă a societăţii", adică familia, pe care am legat-o strâns în lanţul unor inter¬minabile dependenţe: serviciu, casă, confort, maşină, împrumuturi la bancă, obligaţii contractuale pe perioade foarte lungi de timp, care uneori se întind la una sau două generaţii din familia respectivă. Rolul „cercurilor vicioase" este acela de a crea depen¬denţa, pentru că atunci când există dependenţă, lipseşte libertatea. Dependenţa atrage automat un gen de înrobire, de limitare şi noi avem nevoie ca oamenii să fie cât mai limitaţi şi mecanici în acţiunile lor, care trebuie să devină aproape stereotipe. Aceasta a fost ideea principală pentru care am impus în mod gradat munca divizată în cât mai multe domenii şi subdomenii. Dacă cerinţa postului respectiv de muncă este simplă, aproape minimă dar repetitivă, omul devine în scurt timp un fel de „robot" care ascultă ce i se spune şi face ce i se ordonă. Nu este necesar ca oamenii să gândească prea mult; aceasta poate să devine ceva periculos, poate naşte idei care să fie contrare scopurilor noastre. De aceea, am urmărit să extindem controlul asupra populaţiei tot mai numeroase chiar şi în afara serviciului, adică în timpul liber. Am permis astfel tehnologiei şi inventicii să capteze masele de oameni prin anumite mijloace a căror lipsă ni s-ar părea acum sinonimă cu o catastrofă: televiziunea, tele¬fonul, computerul. Ideea noastră a avut un succes enorm, deoarece pe lângă crearea dependenţei populaţiei faţă de aceste mijloace tehnologice, ne-a oferit totodată şi controlul difuzării informaţiei."
Posted on: Tue, 25 Jun 2013 17:44:56 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015