Recunoastinta-sursa abundentei Adesea, cand ne gandim la abundenta ne imaginam un prea-plin menit sa vindece golurile, sa potoleasca foamea sau lacomia, sa aline tanjirile si dorurile. Nimeni nu-si imagineaza abundenta in termeni banali. Dimpotriva. Orice bogatie trebuie sa fie explicita, directa, clara, demonstrativa, revarsata. Asa ne-am obisnuit sa ne reprezentam belsugul, prosperitatea. Dar in acest fel riscam sa ratam mult mai numeroasele bogatii frecvente, chiar zilnice, accesibile, dar nu mai putin miraculoase. Scapam printre degete, cei mai multi dintre noi, darurile de zi cu zi si ne simtim, mare parte din viata, mai saraci decat suntem! Cand, fascinati, ne dorim lucruri (oricare ar fi acelea) care reprezinta pentru noi bogatia sau succesul, fara a onora si a ne bucura de ceea ce avem deja, incepem sa devenim mai saraci. Tanjirea pune stapanire pe noi, iar viata noastra devine un permanent dor de o bunastare viitoare, incetand sa fie o bucurie pentru ceea ce avem in prezent. Nu este nimic gresit sa ne dorim abundenta, dar atentie: orice prosperitate ce se sprijina pe un gol risca sa fie in scurt timp naruita. Abundenta este o stare de spirit si nu un status al portofelului. Portofelul urmeaza, ca o consecinta fireasca. Prosperitatea nu se bazeaza doar pe acumulare. Noi nu suntem bogati doar prin lucrurile posedate, ci prin posibilitatile pe care le avem, prin capacitatea de a ne adapta, de a ne crea viata, de a face fata solicitarilor intr-un mod viu si creativ. Suntem bogati prin felul in care folosim sansele, ocaziile si bunurile pe care viata ni le pune la dispozitie. Suntem bogati si prin valorile ce ne tranziteaza viata nu doar prin cele care raman. Asadar, bogatia unui om incepe de la sentimentul ca are de ales, de la intelegerea faptului ca nenumarate posibilitati ii sunt la indemana, de la perceptia propriilor trasaturi drept calitati si inzestrari ! Pentru a ne bucura de abundenta in viata noastra trebuie sa ne simtim bogati in primul rand prin ceea ce suntem, prin firea si darurile noastre native. Iar pasul urmator este sa fim recunoscatori pentru ele. Recunoasterea propriei persoane Recunoasterea trasaturilor si calitatilor personale ne impaca si ne aliniaza cu noi insine. Orice act de iubire fertilizeaza. Iubindu-ne trasaturile unice ne vindecam ranile, ne alinam suferintele si ne intarim fiinta. Recunoasterea propriei valori creeaza fundamentul viitoarei bogatii. O adevarata recunoastere este discreta dar puternica. Nu are nimic demonstrativ sau violent ori disperat in ea. De aceea este suficient sa o facem fata de noi insine si sa vorbim despre noi, in fata altora, in termeni onoranti. In fond, noi suntem primii care pot pune o caramida la prosperitatea personala. Altii ne vor urma exemplul. Si daca o facem cum trebuie, niciodata nu vom trezi invidii. Modestia si normalitatea fac prozeliti si nu naravesc la invidie. Onorarea altora De fiecare data cand nu recunoastem bogatia in jurul nostru (multitudinea de posibilitati, diversitatea vietii, sansele si oportunitatile care ni se ivesc in permanenta) nu facem decat sa alungam din viata noastra prosperitatea. Viata este abundenta! O vedem la tot pasul. Ar fi trist sa consideram ca merita sa ne bucuram doar de lucrurile ai caror proprietari suntem. Asta este o bogatie saraca! Tot ce este in jurul nostru si ne bucura, ni se reveleaza sau ne tranziteaza viata, ne face sa fim mai bogati. Respingand acest tip de bogatie transmitem Universului mesajul ca tolba noastra e mica. Este ca si cand am da Universului/Divinului peste mana care tine cornul abundentei. De fiecare data, cand regretam (o neimplinire, o pierdere) sau nu reusim sa apreciem ce avem in viata, ne profetim saracia. Mai mult, e necesar sa multumim chiar si pentru aspectele neplacute si mai ales sa intelegem talcul lor. Si ele nu vor mai veni sau nu se vor mai perpetua. In scurt timp, viata va gasi o solutie ce ne dezleaga de acele tipuri de experienta. Daca deja ne simtim bogati, plini de sensul pentru care ele s-au produs, ele nu mai au loc in viata noastra. E limpede ca experientele traumatizante nu trebuie sa genereze respingere, ci intelegere. Respingerea denonta neacceptare si face imposibila integrarea experientei. Orice neacceptare genereaza un gol; iar golul atrage ocazii care perpetueaza situatia. Ce ne ramane de facut? Sa anuntam Universul ca am inteles lectia si suntem recunoscatori pentru ea, impacati cu situatia si pregatiti sa mergem mai departe. Daca in mod repetat avem parte de nefericiri, persoane care ne abuzeaza (parinti, profesori, partenera/ul de viata, colegi, iubiti/iubite, sefi, etc.) trebuie sa intelegem tipul de experienta, talcul ei, sa fim recunoscatori pentru ea, sa ne asumam intelepciunea ei si situatia de viata va inceta sa se mai perpetueze. Aceasta este echivalenta cu mantuirea sau vindecarea unui episod de viata. Am mai crescut un nivel! Suntem mai bogati in cunoastere. A onora intamplarile din viata noastra, persoanele cu care ne intalnim si povestile pe care le cream impreuna inseamna sa ne simtim bogati si bucurosi ca avem parte de ele si ca reusim sa ajungem la miezul sau darul lor. La bogatia lor. Recunostinta pentru bogatia obtinuta in particular ne face partasi la averea Universului din care particularul este o farama holografica. de Camelia Patrascanu
Posted on: Thu, 19 Sep 2013 15:33:38 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015