Reflectii... Povestea lumanarii si a chibritului A fost odată un chibrit şi o prea delicată lumânare. Într-o bună zi, bucăţica de lemn se adresă fragilei făpturi din ceară: "A sosit momentul să-mi îndeplinesc sarcina şi să te aprind." "Vai, dar nu se poate!" – exclamă lumânarea. "Dacă ard, zilele îmi sunt numărate şi nimeni nu va mai putea admira frumuseţea mea!" Aparent nemarcat de reacţia acesteia, chibritul o întrebă: "Vrei să rămâi o viaţa întreagă distinsă şi glacială, fără să oferi nimănui strălucirea căldurii tale?" După o clipă de cugetare, sculpturala creaţie efemeră şuieră înfricoşată: "Focul este dureros şi îmi slăbeşte forţa estetică…" "Este adevărat," reacţionă resemnată bucăţica de lemn, "dar, în asta constă sensul existenţei noastre: să oferim lumină, indiferent de preţul sacrificiului indus! Dacă nu te aprind, îmi pierd menirea… de a declanşa scânteia ce aprinde focul liniştii tale!" Urmă o pauză meditativă şi chibritul continuă: "Nu contează că eu mă sting după ce îmi duc sarcina la bun sfârşit, dar tu eşti o lumânare, predestinată să oferi oamenilor strălucirea şi căldura ta. Toată durerea, tot sacrificiul şi toată puterea ta scursă se schimbă în dăruirea luminii tale… Nu te iroseşti, ci te dăruieşti… Cei ce vor primi mesajul tău vor transmite mai departe această bucurie, această împlinire…" Fără să stea pe gânduri, lumânarea îşi ridică elegant fitilul şi aproape imploră chibritul să o… aprindă… Motto: Cine vrea să împrăştie lumină trebuie să reziste arderii. M-ai aprins si te uitaţi gânditor la lumina mea. Simţi bucurie în suflet? În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând, am devenit mai mică. De fapt eu am doar două posibilităţi: • Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să nu fiu aprinsă şi atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu. • A doua, ar fi să răspândesc lumină şi căldură şi prin asta să mă dăruiesc chiar pe mine însumi. Asta e mult mai frumos decât să rămân rece şi fără rost. Şi voi, oamenii, sunteţi la fel. Când trăiţi numai pentru voi, sunteţi lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul. Dar dacă dăruiţi lumină şi căldură, atunci aveţi un sens. Pentru asta trebuie să daţi ceva: iubirea, adevărul, bucuria, încrederea şi dorurile pe care le purtaţi în inimă. Să nu vă temeţi că deveniţi mai mici. Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu lumină. Gândiţi-vă, cu pace în suflet, că sunteţi ca o lumânare aprinsă. Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură luminez mai puţin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina şi căldura sunt mai puternice. Şi la voi oamenii e tot aşa, "împreună luminaţi mai mult." sursa Iulia Iuliana
Posted on: Sat, 24 Aug 2013 08:04:19 +0000