"Reflectii pe marginea Săptămânii Transatlantice" (9) Dincolo de eliminarea barierelor tarifare și de standardizarea reglementărilor în vederea eliminării sau armonizării barierelor netarifare în comerțul transatlantic, TTIP are a se ocupa și de tema concurenței. Aceasta trebuie sa fie nu numai liberă, ci și loială. Asigurarea loialității în relațiile de afaceri dintre întreprinzătorii europeni și americani aduce în discuție, dincolo de problema reglementării în materia combaterii monopolismului, a abuzului de poziție dominantă și a practicilor comerciale incorecte - în legătură cu care pozițiile sunt deja foarte apropiate, problema subvențiilor de stat, a comenzilor de stat (care putând favoriza pe autohtoni pervertesc raporturile concurențiale) și a autorizării fuziunilor dintre societățile comerciale. Toate acestea impun și măsuri de armonizare a organizării și funcționării instituțiilor competente cu ordonarea și supravegherea relațiilor concurențiale. De principiu, deschiderea piețelor este mai favorabilă statelor cu agenți economici mai competitivi. Din acest punct de vedere UE se găsește de mai multă vreme în criză de competitivitate. Aceasta este, în același timp, justificarea și consecința protecționismului. În timp ce lucrează la liberalizarea pieței interne (spre profitul agenților economici din statele membre care și-au consolidat o economie orientată spre export) și se luptă pentru obținerea accesului liber la piețele externe (spre profitul acelorași agenți economici europeni care își caută piețe de desfacere noi sau mai ospitaliere), UE practică un protecționism acut al economiei europene în relațiile comerciale cu non europenii. După cum am mai spus-o, protecționismul este conspirația dintre puterea publică și agenții economici, îndreptată împotriva consumatorilor. Protejați de UE, agenții economici europeni nu s-au mai ocupat cu creșterea productivității. În același timp, același protecționism a făcut ca, în mod artificial, oferta la anumite bunuri și servicii pe piață internă europeană să rămână relativ redusă; ceea ce a condus la creșterea prețurilor. Astfel, consumatorul european plătește prețuri mai mari decât ar fi cazul pe o piață europeană cu adevărat liberă. Încheierea TTIP ar fi, așadar, profitabilă consumatorului european, dar ar impune și creșterea competitivității agenților economici europeni prin politici comunitare adecvate. Asemenea politici ar implica, printre altele, o revizuire a sistemului actual de subvenții în agricultură care face ca o minoritate constituită din agricultorii francezi, să absoarbă o parte considerabilă a fondurilor europene pentru ca astfel să își poată permite a nu-și spori productivitatea. Aceasta în timp ce agricultorii români rămân, în mare masură, la nivelul unei agriculturi de subzistență. Într-un plan mai general, ar fi vorba despre orientarea proactivă și focusată (în prezent ea este reactivă și dispersată) a fondurilor europene către obiectivul convergenței nivelurilor generale de dezvoltare, respectiv de competitivitate, a agenților economici din vestul și estul, precum și din nordul și sudul UE, simultan cu stimularea agenților din zonele mai dezvoltate ale Uniunii (în special cei din vest și nord) la creșterea propriei competitivități. În ambele cazuri se cere a fi urmărită dezvoltarea durabilă. Problema este (nu singura, dar esențială) că instituțiile europene nu sunt încă pregătite pentru o astfel de abordare. Din cele de mai sus rezultă că TTIP va aduce beneficii pe termen scurt și mediilor de afaceri americane (care își vor mări piața), marilor companii europene aflate la un nivel de performanță comparabilă cu cele americane (care, la rându-le, vor putea opera pe o piață extinsă), consumatorilor europeni (care, în condițiile unei oferte și concurențe sporite vor obține acces la bunuri și servicii mai ieftine), precum și celor în căutare de locuri de muncă (în măsură a-și găsi de lucru mai ușor pe o piață mai mare și mai dinamică). Toți aceștia vor vedea un avantaj în creerea unei piețe libere transatlantice. Ce se întâmplă însă cu ceilalți agenți economici? Mai ales cu cei din statele estice ale UE. Aceștia fie vor fi înghițiti relativ repede de marile companii, în special occidentale, fie, pe termen mediu și lung, se vor apropia de nivelul de competitivitate al acelora, dacă UE va aplica așa cum se cuvine politicile de coeziune economică, socială și teritorială menționate mai sus. În ambele situații apar alte probleme de rezolvat. Așa cum am arătat, pe termen scurt, nevoia de creștere a competitivității, în condițiile încheierii TTIP, va împinge spre fuziuni și absorbții de societăți comerciale. Mai competitive în prezent, firmele americane vor fi confruntate, în consecință, cu o concurență sporită. Din acest motiv ele vor fi interesate ca prin TTIP să se reglementeze strict condițiile unor asemenea concentrari de putere economică. Pe de altă parte, fuziunile respective vor întări și mai mult tendința, deja evidentă, a transformării economiilor din statele estice ale UE în economii de sucursale și filiale. Astfel, statele în cauză își vor pierde pârghiile economice necesare în promovarea agendei politice naționale. Faptul ar fi tolerabil dacă în UE competiția dintre națiuni s-ar stinge cu adevărat, uniunea devenind o autentică federație de state-națiune propulsată de mecanismele unei democrații trans-naționale. Din nefericire, la ora actuală UE se deplasează exact în direcția inversă, către un imperiu mono sau pluricefal ghidat de logica și principiile asimetriilor și dominației de tip colonial. Iată de ce, pentru națiunile UE mai puțin dezvoltate va fi esențial ca TTIP (care nu va putea fi încheiat fără acordul lor) sa includă toate garanțiile necesare referitoare la realizarea accelerată a coeziunii pan-europene printr-un sistem de funcţionare federal. În fine, întrucât politicile de coeziune ale UE (sau apropierea UE de formula organică a Statelor Unite ale Europei, având un nivel de integrare și eficiență politică similar celui al Statelor Unite ale Americii) sunt de natură să sporească dramatismul competiției în care vor intra firmele americane pe piața transatlantică, americanii vor fi interesați ca prin TTIP să se evite posibilitatea ca politicile europene de coeziune să mascheze subvenții de natură a oferi firmelor europene avantaje competitive artificiale și a distorsiona astfel realitatea raporturilor concurențiale. De aici, sintetizând toate interesele și îngrijorările în concurs, rezultă că, spre a fi un proiect viabil, TTIP va trebui să asigure economiei SUA avantaje nete în termenii facilitării accesului la o piață de dimensiuni și cu o cerere solvabilă considerabile, iar UE perspectiva ieșirii din criza sa cronică de competitivitate prin stimularea simultană a proceselor de adâncire a integrarii și de sporire a coeziunii pan-europene. Va fi, oare, ușor de construit un atare echilibru? Categoric, nu! Merită efortul de a încerca? Categoric, da! Sunt clasa politica românească și dezbaterea publică din România mobilizate în această direcție? Din nefericire, nu! Riscă națiunea română, în aceste condiții, să iasă din istorie? Din nefericire, da!
Posted on: Sat, 10 Aug 2013 16:48:37 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015