Remedii naturiste vechi Coarnele, rezervor de vitamine Coarnele (1) sînt nişte fructe acrişoare, de culoare roşie, liliachie, galbenă sau albicioasă. Unele se coc în august, altele în septembrie. Din coarne se prepară dulceaţă, suc, marmeladă, cu gust aparte. Se mai folosesc la extragerea de pectină. Aceste fructe conţin apă (circa 83%), zaharuri (6-10%), acizi, tanin, substanţe pectice şi proteice, celuloză, săruri minerale, provitamine (A, B1, B2, C, PP). În scop medicinal, de la corn se folosesc fructele, frunzele şi scoarţa tulpinii. Decoctul, maceratul şi tinctura sînt bune în tratarea diareelor, a enteritei şi enterocolitei. Avînd proprietăţi hemostatice, coarnele se utilizează în oprirea hemoragiilor nazale. Decoctul din scoarţa tulpinii de corn, 5 g la 250 ml apă, avînd efect febrifug, se foloseşte la tratarea dermatozelor. La ţară, pe unde mai cresc corni cu coarne, se fabrică acel minunat lichior numit cornată, dintr-un kilogram de fructe, dispuse în straturi alternative, cu zahăr. Se lasă două săptămîni, apoi se adaugă 300 ml alcool tare. După două săptămîni, cornata poate fi savurată. Napii vindecă bronşita Napul (2) este originar din Europa de Nord. Această legumă e folosită în supe şi ciorbe de carne, pentru aroma plăcută. Dar are şi proprietăţi curative. Rădăcina comestibilă conţine, între altele, vitaminele A, B, C, iod şi cupru, cu rol în stabilizarea sistemului nervos şi întărirea imunităţii naturale. Napul purifică sîngele şi măreşte debitul de urină. El constituie un adjuvant excelent în tratarea acneei şi a unor eczeme, cu condiţia să fie consumat crud. Frunzele sînt foarte bogate în săruri minerale: calciu, fier, cupru. Prin fierberea napului se obţine un magiun folosit în tratarea afecţiunilor căilor respiratorii: 100 g de nap bine spălat se fierb într-un litru de apă sau de lapte, timp de un sfert de oră. Se strecoară şi se îndulceşte cu miere. Se consumă patru ceşti pe zi. Siropul de nap este un excelent expectorant şi e recomandat în tratarea guturaiului, anginelor, frisoanelor: Sucul proaspăt are proprietăţi remineralizante, diuretice şi desfundă căile biliare. Copt în cuptor şi aplicat sub formă de pastă pe furuncule, ajută la maturarea acestora. La fel, pentru tratarea degerăturilor. Bamele previn infarctul Bamele (3) sînt nişte legume cu o aromă deosebită, uşor de recunoscut. Cultivate încă din antichitate, în special în Egiptul antic, erau folosite şi la fabricarea cafelei, din seminţele fructului. Bamele sînt excelente în supe şi ciorbe, dar numai cele tinere, fructele bătrîne fiind uşor aţoase. Cercetătorii americani susţin că aceste legume, una dintre cele mai bogate surse de fibre pentru organismul uman, pot preveni unele forme de cancer, printre care cel colo-rectal. În plus, spre deosebire de alte legume, bamele sînt sărace în proteine şi în hidraţi de carbon. O porţie de bame asigură 20% din doza zilnică de vitamina C, iar în compoziţia acestor legume s-au mai remarcat şi betacarotenul, potasiul şi fibrele. Mai mult, vitaminele A şi C stopează evoluţia aterosclerozei. De aceea, consumatorii de bame au un risc de infarct sau de accident vascular mult mai mic. Hrişca e recomandată diabeticilor Hrişca (4) este o cereală asemănătoare orezului, chiar dacă boabele seamănă cu cele de grîu. Are gust dulce-aromat. Hrişca se prepară la fel ca orezul sau alte cereale, prin fierbere. 200 g boabe de hrişcă, bine spălate şi acoperite cu apă, după circa două ore, adică după ce se umflă, pot fi consumate ca atare, mai ales în cadrul regimurilor de detoxifiere şi revitalizare. Seminţele de hrişcă sînt hrănitoare şi pot fi folosite ca garnitură la preparate din carne. Mai intră şi în compoziţia plăcintelor, budincilor, biscuiţilor, pilafului, sosurilor, salatelor şi terciurilor. Făina de hrişcă, închisă la culoare şi mai puţin rafinată, deci mai sănătoasă, dă o savoare specială prăjiturilor. Bunicile noastre mai ştiau să prepare şi miere de hrişcă, vîscoasă şi mai închisă la culoare, din care se făcea turtă-dulce. Hrişca se poate mînca şi prăjită în tigaie. Ca medicament, trebuie să ştim că hrişca tratează diabetul zaharat. Studiile recente demonstrează că hrişca (fructul plantei Fagopyrum), influenţează procesul de toleranţă la glucoză. O lingură de hrişcă se amestecă cu trei linguri de iaurt sau lapte, se lasă amestecul peste noapte într-un loc călduros, iar dimineaţa se mănîncă pe stomacul gol. Hrişca are o extraordinară calitate: întăreşte vasele subţiri de sînge la nivel local. Conţine mai mult calciu decît grîul şi este bogată în lisină, un aminoacid pe care organismul uman nu-l produce. Ceaiul de hrişcă reduce umflăturile şi edemele. Meiul, regele cerealelor Meiul (5) este o plantă cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreţ pentru vite. Dar încă dinainte de Hristos, se cunoştea că, datorită lipsei sale de gluten, poate fi inclus în dieta persoanelor care nu tolerează grîul. De asemenea, meiul combate retenţia urinară, guta şi adenomul de prostată. Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de plantă în 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute, după care se strecoară. Se consumă 3 căni pe zi. Prin conţinutul bogat în magneziu, meiul este benefic în special celor cu probleme cardiovasculare, astm, migrene. Niacina din mei (vitamina B3) ajută la reducerea colesterolului, fiind de ajutor în curele de slăbire. Prin conţinutul de triptofan, are efecte benefice în depresie, durere cronică, iritabilitate. Proprietăţile diuretice sînt de ajutor la tonifierea rinichilor. Meiul asigură echilibrul fluidelor corpului. Se recomandă celor suferinzi de artrite, datorită efectului său alcalinizant. Ajută în prevenirea avorturilor spontane, alungă greaţa în primele luni de sarcină. Este un antimicotic puternic, îndepărtează mirosul neplăcut al gurii. E bun şi în alimentaţie, sub formă de pilaf, pîine, salate. Chinezii consideră ca meiul este regele cerealelor şi continuă să îl consume de secole. Roşcovele, bune la stomac Roşcovul este un arbore din familia leguminoaselor, originar din regiunea mediteraneană. Fructele arborelui (6), cu aspect de păstăi, de culoare brun-roşcată şi gust dulceag, numite roşcove (sau carobe), au importanţă alimentară şi terapeutică. Conţin o cantitate mare de glucide simple şi complexe, mucilagii, pectine, amidon, vitamine. Una dintre cele mai importante substanţe prezente în roşcove este carubina. Pulberea din pulpă de roşcove are efecte antidiareice şi de absorbţie a toxinelor, motiv pentru care e bună în tratarea gastritelor şi enterocolitelor. Roşcova are efect antitusiv, nutritiv, mineralizant. Este foarte bogată în fibre, facilitînd tranzitul intestinal. De asemenea, e recomandată în tratarea osteoporozei, avînd un conţinut mare de calciu. Nu provoacă alergii şi, în plus, nu conţine acid oxalic care irită membrana intestinelor, astfel încît nu împiedică absorbţia de calciu în organism. În Orientul Mijlociu, este un bun înlocuitor al pudrei de cacao şi al ciocolatei. În Egipt, din păstăi se prepară o băutură energizantă. În Spania, Portugalia şi Sicilia, roşcova este folosită în prepararea compoturilor şi prăjiturilor. Dudele tonifică muşchii Fructul dudului (7), numit dudă, agudă sau soroză, are culoare roşie, neagră sau albă, gust acrişor. Dudele conţin apă (83%), zaharuri (9,4%), acizi (0,95%), proteine (1,2%), grăsimi (0,6%), celuloză (2%), substanţe minerale (0,84%), vitamina C (50-199 mg la 100 g), provitamina A, vitaminele B1, B2, PP, acid folic. Valoarea energetică a dudelor este de circa 69 kcal la 100 g. În fitoterapie, se folosesc fructele şi frunzele dudului. Dudele au efect tonic, depurativ, antibiotic (bactericid) şi antiinflamator. Sucul extras din dude înainte de maturitatea deplină conţine 20-25 g acid citric la litru (care are efect bactericid). Acest suc se utilizează diluat cu apă pentru gargare contra anghinei, stomatitei şi aftei. Dudele coapte, fiind astringente, se folosesc în tratarea enteritelor şi enterocolitelor, combat constipaţia. Ceaiul dintr-o lingură de frunze de dud la 250 ml apă clocotită, băută în trei reprize, este indicată în diabetul zaharat şi pentru tratarea eczemelor. De asemenea, consumul de dude crude ajută la tonifierea musculaturii, fiind recomandat adolescenţilor şi sportivilor. La femei, dudele întîrzie apariţia ridurilor şi a cearcănelor, reduc riscul apariţiei nodulilor la sîni. Moşmoanele, leac pentru rinichi Moşmoanele provin dintr-un arbust originar din Persia. La noi, creşte sălbatic prin poiene. În scopuri medicinale se folosesc frunzele, rădăcina şi fructele denumite moşmoane sau scoruşe nemţeşti. Acestea au efect tonic, astringent intestinal, reglator intestinal, diuretic, fiind indicate în tratamentul enteritelor, diareei, dizenteriei. Pentru tratarea diareei, se consumă 200-300 g de moşmoane trecute şi curăţate de coajă, în fiecare dimineaţă. Pentru tratarea gutei, dimineaţa, pe stomacul gol, se bea un pahar de vin alb în care s-au macerat timp de 24 de ore sîmburi de moşmoane pisaţi. Pentru litiază renală, se ia un pahar cu decoct de rădăcini de pătrunjel fierte în vin, în care s-a adăugat o linguriţă cu praf de sîmburi de moşmoane. Aceste fructe calmează inflamaţiile rinichilor şi ale cavităţii bucale. Acţiunea benefică a acestor fructe asupra mucoasei intestinale se datorează conţinutului ridicat de pectină şi tanin. Braga, răcoritoare din mei • Braga era la mare căutare în sudul ţării, unde simigeriile îi îmbiau pe trecători să ude covrigii sau dulciurile cu bragă. Este o fiertură de mei măcinat (de porumb ori de secară) uşor tulbure şi de consistenţa unui nectar dulce acrişor cu slabe urme de alcool. Eficient antidot contra caniculei, licoarea era un produs perisabil, care trebuia păstrat obligatoriu la gheaţă, pentru că nu rezistă mai mult de 48 de ore. Iată o reţetă populară de preparat bragă acasă: se ia borş ( nu foarte acru), se îndoieşte cu apă fierbinte, se amestecă bine. După răcire şi limpezire, gustul devine uşor acrişor. Se toarnă lichidul într-un vas nou şi se adaugă zahăr sau miere după gust. Porumbele au multă vitamina C • Porumbele sînt fructele unui arbust care creşte prin fîneţe sau pe la margini de crînguri. Cînd sînt coapte, fructele de porumbe au culoare neagră-violacee şi mărimea unei vişine mici. Conţin mult tanin, ceea ce le face să fie foarte astringente. Sucul de porumbe este foarte bogat în vitamina C. Ulei de jir • Fructul de fag fără coajă se prelucrează prin presare la rece şi la cald. Conţinutul în ulei al jirului este de 23-31%, iar în miezul curat, de 42-48%. Uleiul este colorat în galben deschis şi are gust foarte plăcut. Conţine 8,5% acizi saturaţi, dintre care cei mai frecvenţi sînt acizii oleic şi linoleic, extrem de benefici pentru sănătate.
Posted on: Wed, 07 Aug 2013 12:32:38 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015