Rezumatul rezumatului unei lectii BBC pentru reporteri si editorii de stiri: - Vorbiţi cu cei care au fost prezenţi la eveniment Informaţiile cele mai corecte provin de la colegii Dvs, care relatează evenimente pe care le-au văzut şi auzit ei înşişi. Bineînţeles, asta nu e întotdeauna posibil. Câteodată trebuie să scriem relatări bazate pe informaţii obţinute de la alţi oameni. E preferabil să folosim surse „directe” sau „la prima mână” - ca de exemplu martorii oculari - oameni care se aflau la faţa locului când se întâmplau evenimentele respective. Nu uitaţi că oamenii fără pregătire jurnalistică nu-şi amintesc întotdeauna toate detaliile. În momente dificile - de exemplu în cazul unei crime sau al unui dezastru - oamenii se pot zăpăci. În plus, unii pot avea motive personale pentru a da informaţii greşite. În timpul conflictelor sau dezastrelor, apar oameni care vor încerca să prezinte informaţia în aşa fel încât să apară ei într-o lumină cât mai pozitivă, indiferent care era situaţia reală. În general, nu trebuie să vă bazaţi pe o singură sursă. Încercaţi să confirmaţi informaţia şi din altele. Este preferabil să nu transmiteţi ştiri neconfirmate. Dacă, totuşi, trebuie să daţi o informaţie neconfirmată, trebuie neapărat să avertizaţi publicul de acest lucru. Apoi, confirmaţi - sau negaţi - relatarea cât de curând posibil şi daţi cât mai multe detalii. - Vorbiţi cu alte surse de încredere Unele surse pot fi considerate mai de încredere decât altele (sau, cel puţin, mai competente). Printre acestea se numără, de exemplu: • Poliţia şi serviciile de urgenţă • Tribunalele • Oficialităţile statului În funcţie de situaţia locală, în anumite cazuri puteţi transmite informaţii primite din aceste surse fără a le mai verifica din altă sursă. Jurnaliştii trebuie să ştie întotdeauna de unde pot primi informaţii corecte şi de ultimă oră. Reporterii trebuie să aibă întotdeauna o listă de contacte. - Citaţi-vă sursele Daţi numele surselor folosite ori de câte ori este posibil. „Martorii oculari au spus că avionul a virat brusc spre stânga imediat după decolare.” „Poliţia a declarat că în jur de 10.000 de oameni au participat la demonstraţie. Organizatorii susţin că era un număr mult mai mare.” „Potrivit Agenţiei franceze de presă AFP, se crede că au murit cel puţin 10 oameni.” Acest proces se numeşte „atribuirea surselor” şi astfel evitaţi să prezentaţi o opinie sau un zvon drept realitate. Cititorii, ascultătorii sau telespectatorii vor putea decide singuri dacă pot avea încredere sau nu în informaţia respectivă. - Verificaţi ştirile preluate de la agenţiile de presă Multe redacţii de ştiri se bazează pe relatări preluate de la agenţiile de presă. Credibilitatea acestor relatări provenite de la agenţii variază în funcţie de agenţie, redacţie sau reporter. De-a lungul timpului veţi căpăta experienţă şi va fi mai uşor să identificaţi relatările cu adevărat credibile. Politica BBC este să nu publice o relatare bazată pe informaţii provenite de la o singură agenţie, dacă informaţia respectivă nu poate fi confirmată şi de o altă sursă. Nu uitaţi că zvonurile trec din gură în gură foarte repede. E foarte important să afli dacă aşa-zisa confirmare este o nouă informaţie sau pur şi simplu e vorba despre cineva care repetă vechiul zvon. Unele agenţii publică informaţii copiate din relatări pe care nu le-au obţinut sau verificat ele însele. - Nu refolosiţi relatări mai vechi care conţin erori Trebuie să fiţi precauţi când refolosiţi informaţii vechi din arhivă, mai ales atunci când acestea includ materiale provenite de la alte organizaţii. Cum să fiţi siguri că informaţiile sunt corecte? Aveţi grijă să nu introduceţi propriile voastre greşeli în materiale. Se întâmplă deseori să apară erori în relatări rescrise sau create prin punerea cap la cap a unor ştiri vechi. De asemenea e foarte uşor să nu copiaţi corect un nume sau să citiţi un număr greşit. Întotdeauna verificaţi fie în materialul original fie, dacă e posibil, direct de la sursă. - Detaliile sunt cele mai importante Nume: Ion Popescu sau Ionel Popescu? E important pentru domnul Popescu. Titluri: De obicei vă referiţi la cineva drept „vicepreşedinte”. Dar poate tocmai a fost promovat în funcţie şi a devenit preşedinte. Această schimbare subtilă este importantă pentru public, deoarece afirmaţiile acelei persoane sunt mai credibile dacă este conducătorul organizaţiei respective. Dacă aveţi dubii în legătura cu poziţia persoanei citate, sunaţi la compania respectivă şi întrebaţi. În unele meserii, titlurile sunt foarte importante. Spre exemplu în educaţie un „doctor” (cineva care are un doctorat) are mai multă autoritate decât un profesor. Aveţi grijă să nu retrogradaţi sau să promovaţi pe cineva numai pentru că nu-i cunoaşteţi titlul corect. Ortografie: Ionescu sau Ionesco: Sună la fel dar este o dovadă de neglijenţă să publici un text cu greşeli de ortografie. Aceste erori par mai puţin importante pentru radio decât pentru televiziune, pentru presa scrisă decât pentru ştirile de pe internet, dar, dacă o relatare este arhivată sub un nume incorect, nu va mai putea fi găsită de cei care o vor căuta mai târziu. - Date, ore şi locuri: Nu ghiciţi, verificaţi! Numere: Un singur zero în plus poate transforma 100 în 1000. Unii reporteri preferă să scrie numerele în litere pentru că e mai puţin probabil să fie citite sau copiate greşit. Dacă aveţi dubii în legătură cu numărul respectiv, citaţi sursa, de exemplu: „Organizatorii demonstraţiei susţin că douăzeci de mii de oameni au participat la proteste.” - Sunteţi siguri că vă referiţi la persoana corectă? Mulţi jurnalişti fac confuzii între persoane. Dacă un Ion Popescu este condamnat pentru fraudă şi dumneavoastră publicaţi o poză cu un alt Ion Popescu, atunci cel de-al doilea - nevinovat - vă poate da în judecată pentru defăimare, deoarece apropiaţii lui vor crede că este corupt şi-i vor întoarce spatele. Judecătorii acordă despăgubiri în cazurile de calomnie, mai ales dacă descoperă că jurnaliştii se fac vinovaţi de neglijenţă. - Chiar au spus asta? Când daţi citate trebuie să fiţi foarte atenţi. Asiguraţi-vă că nu scoateţi afirmaţiile din contextul în care au fost făcute. Sunteţi siguri că citatul respectiv chiar reflectă părerile persoanei intervievate? Nu cumva răstălmăciţi sau prezentaţi într-o lumină falsă spusele persoanei respective? Opiniile, ca şi faptele, trebuie relatate în mod corect. - Pronunţaţi corect Ascultătorii de radio şi telespectatorii îi privesc cu dispreţ pe prezentatorii care nu pronunţă corect numele unei persoane sau al unui loc, în special dacă este vorba de un nume foarte cunoscut. Oamenii îşi dau seama imediat când un prezentator nu este chiar atât de bine informat sau de cult, cum se aşteptau. Redactorii pot să îi ajute pe prezentatori dacă includ pronunţarea unui cuvânt mai dificil în paranteze: Condoleeza Rice (Condoliza Rais) Chiar şi nume care par simple pot să îi păcălească pe novici: Leicester (Lestăr) Câteodată e folositor să vă faceţi o listă cu felul în care se pronunţă anumite nume de locuri şi personalităţi care pot ridica probleme. - Ce se întâmplă când se fac greşeli Suntem cu toţii oameni şi cu toţii facem greşeli. Felul cum vă corectaţi erorile este la fel de important ca felul în care pregătiţi ştirea iniţială. Multe ziare îşi corectează întotdeauna greşelile, chiar şi cele minore, ca de exemplu cele de tipar sau date istorice. Nu este uşor să-ţi recunoşti greşeala fără să te faci de râs în faţa cititorilor sau a telespectatorilor, dar e, totuşi, posibil! Un sondaj realizat printre jurnaliştii americani de televiziune a descoperit că două treimi dintre aceştia erau gata să-şi corecteze greşelile în direct. Reporterii întrebaţi au declarat că dacă recunosc în faţa telespectatorilor că au greşit şi îşi corectează eroarea, sunt consideraţi mai credibili. „Trebuie să-ţi asumi responsabilitatea pentru propriile erori. Publicul te va respecta şi mai mult pentru asta. Oamenii nu se aşteaptă să fii perfect.” „Eu cred cu tărie că recunoaşterea greşelilor ne face mai puternici, nu mai slabi.” Corectarea erorilor trebuie făcută cât mai curând cu putinţă, în mod ideal în acelaşi program în care s-a făcut greşeala iniţială. Dacă eroarea (sau posibila confuzie) este corectată sau clarificată la timp, se pot evita multe probleme inclusiv procese de calomnie. „Acum câteva secunde v-am relatat că Ion Popescu a fost condamnat pentru fraudă. Precizăm că nu ne referim la acel Ion Popescu care conduce firma de avocaţi Popescu srl din Bucureşti.” Dacă, totuşi, există posibilitatea de a fi dat în judecată, e preferabil să consultaţi un avocat înainte de a corecta ştirea respectivă. Există riscul de a atrage atenţia asupra erorii şi a o transmite la o audienţă şi mai largă. Unele posturi de televiziune sau radio transmit relatarea corectată la aceeaşi oră sau pe acelaşi loc în ordinea de zi ca ştirea iniţială pentru a fi siguri că toţi cei care au auzit eroarea aud şi corectura. „În emisiunea de ieri am relatat că erupţia vulcanică a avut loc în 1974. Mai mulţi ascultători ne-au sunat să ne spună că de fapt erupţia a avut loc în 1976. Ne cerem scuze pentru această eroare.” Când corectăm o ştire, e la fel de important să menţionăm care era greşeala, nu doar să prezentăm varianta corecta.
Posted on: Sat, 06 Jul 2013 16:30:36 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015