Roşia Montană: propaganda murdară, aur curat În legătură cu - TopicsExpress



          

Roşia Montană: propaganda murdară, aur curat În legătură cu agitaţia din spaţiul carpato-traiano-pontic privind Roşia Montană, atât demonstraţiile protestatarilor împotriva deschiderii exploatării, cât şi demonstraţiile de curluntrism la nivel înalt ale preşedintelui şi premierului, mă determină să vă reamintesc acest text din data de 05.02.2012, fără alte comentarii. Nu ştiu dacă exploatarea aurului de la Roşia Montană va ghiftui zona cu cianuri sau nu. Nu ştiu dacă e mai bine ca acolo să investească o firmă străină, una românească sau chiar statul. Nu ştiu dacă e mai bine pentru ţară ca aurul să rămână în pământ sau să fie scos. Nu ştiu cât de mare poate fi profitul în afacerea Roşia Montană. Văd însă, în fiecare zi, pe televiziuni şi prin ziare, cât de mare, înverşunată şi lipsită de scrupule este investiţia acestei firme, Gold Corporation, în propagandă. La ore de vârf, în care secunda de publicitate face cât o punguţă cu aur curat, sunt aduşi oameni mai mult sau mai puţin necăjiţi "din zonă" şi puşi să-şi plângă cât mai expresiv nefericirea pe ecran. Golzii ăştia corporaţi au renunţat să mai înfăţişeze date şi cifre, ce firmă mare şi serioasă sunt ei, ce tehnologii performante şi parfumate deţin, ce binefacere pentru arheologie şi ecologie sunt metodele lor de a suge aurul. Tactica de acest fel ţine de perioada în care golzii cărau pe cheltuiala lor, hăt la o exploatare auriferă din Noua Zeelandă, un cârd de jurnalişti români notorii, ca să le arate ce curate sunt extracţiile corporate. Acum, se recurge la oameni simpli, din care se extrag murdar lacrimi. Mame disperate, tineri care vor să-şi întemeieze o familie, bolnavi, bătrâni, bărbaţi fără lucru, copii trişti funcţionează ca obiecte de propagandă pentru facerea de bine Gold Corporation. Mi-a rămas în minte o femeie între două vârste care lăcrimează comunicându-ne că nu are destul să pună copiilor pe masă, nu înainte de a recita că munceşte cu contract pe perioadă determinată la RMGC, care a angajat-o cu mărinimie, deşi nu s-a început nicio exploatare. Mesajul: dacă exploatarea ar începe, femeia, împreună cu alţi 450, ar avea contract pe perioadă nedeterminată şi bani să-şi îndestuleze copiii. Astfel de "publicitate" nu mai vizează convingerea autorităţilor române să dea avizul, dar, asemenea propagandei politice, scoaterea în stradă a cetăţenilor care să manifesteze pentru începerea neîntârziată a exploatării la Roşia. Că golzii n-au obţinut deocamdată decât manifestaţii anti, ba chiar o adevărată mişcare civică împotriva proiectului, ar merita o analiză separată. Nu sunt în măsură să trag o concluzie economică sau ecologică în legătură cu Roşia Montană. Pot, în schimb, să trag una logică: când cineva cheltuieşte aur cu tona, ani de zile, pentru a te convinge public că vrea să-ţi facă un mare bine, ţie, nu lui, mai mult ca sigur te aşteaptă un rău pe măsură. ( un articol semnat de Cristian Tudor Popescu)
Posted on: Tue, 03 Sep 2013 11:42:45 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015