Răutatea ucide orice rază de soare... M-au căutat insistent. Au obţinut numărul meu de telefon de la o televiziune ai căror angajaţi au ţinut sä-mi facă un pustiu de bine. Mamă şi fiu. Ea medic. Fiul prezent la întâlnire - medic. Celălalt fiu, tot medic. Spre norocul său, s-a salvat. Veţi vedea de ce spun asta. O femeie zgomotoasă care se lamenta continuu că nimic bun nu are în viaţă. O privire împietrită, de gheaţă.Fiul cel mare îşi întemeiase o familie. Ea nu se împăca deloc cu ideea că nu-i mai putea controla viaţa. Nora era dracul personificat, cuscrii erau cei mai negrii oameni şi ea nu îşi văzuse niciodată nepoţica. Când i-am spus că eu m-aş duce pe trotoar, să fiu acolo când iese la plimbare, numai s-o văd o clipă...femeia era de piaträ: Niciodată! Cât m-am chinuit cu el, domnişoara Alina, numai sufletul meu ştie! Nicio multumire, nicio multumire nu am! Sunt bolnavă, nu m-a sunat o data...pentru cine am muncit, pentru cine m-am sacrificat!Dacă ştiam, dacă ştiam....şi iar jale....Ea, ea e de vină, i-a luat minţile, nu mai este el ....îi face farmece, sunt sigură! Fiul cel mic îi ţinea isonul. Fostul ei soţ era tot monstru! (săracul om se găsea în relaţii foarte bune cu fiul cel rătăcit în mrejele unei familii normale). Este exemplul tipic de monstru matern care se sacrifică pentru copii; îi priveşte ca pe un bun personal, o proprietate de sine statătoare; ei nu au drept la alegeri în afară de alegerile ei...ei nu au voie să greşească...nu au voie să respire fără ştirea ei.... Femeia asta era toatä o durere şi o jale....iar eu nu înţelegeam de ce; ţine cu ghearele strâns de al doilea fiu pe care l-a terminat emoţional împovărându-i viaţa cu pietroaiele sufletului său. E singur de mulţi ani şi foarte posibil că aşa va rămâne! Acum vă rog să fiţi foarte, foarte atenţi: A doua problemă pentru care venise era legată de faptul că un venetic cumpărase casa de lângă a lor şi ridicase o construcţie care le lua lumina. 10 ani de procese, otravă şi lupte zadarnice. Vecinul, exasperat de procesele şi ura lor, şi-a ridicat un zid de doi metri şi jumătate, ca să nu-i mai vadă. Tot nu se lasă: Îmi mai pierd 10 ani din viaţă numai să-i dărâm hardughia! Nu mă las, nu mă las! Am suferit, să sufere şi ei!!! M-am închinat! Găsiseră în Bucureşti un avocat dispus să-i stoarcă de bani. Nu vor câştiga niciodată. Omul şi-a ridicat casa cu aprobări iar şpaga pe care o incriminează ei este foarte dificil de dovedit. Degeaba le-am sugerat să våndă casa, s-au uitat la mine îngroziţi. Cum să fac aşa ceva, e toatä viaţa mea aici!.... Atunci spargeţi zidurile şi faceţi ferestre pe partea cealaltă, zic eu exasperată. S-au uitat la mine ca la o nebună. Soluţiile care mie mi se păreau fireşti şi pe care le-aş fi aplicat dacă m-aş fi găsit în acea situaţie, li se păreau de-a dreptul demente. M-au obosit groaznic şi nu am crezut un cuvânt din cele rostite de mine. Nu v-am povestit acest lucru ca să bârfesc oameni necunoscuţi .Nu dau niciodată nume şi nu aveţi nicio şansă să identificaţi personajele. V-am povestit pentru următoarea concluzie: Vi se pare întâmplător faptul că unor oameni care nu reuşesc să-şi vadă viaţa în mod luminos, li se întâmplă să se ridice un zid de 2, 5 metri chiar în faţa ferestrelor lor?! Şi chiar şi acum, în al doisprezecelea ceas, în loc să se salveze, să caute lumina apucă tot pe drumuri obscure, întunecate prin ură şi tribunale...
Posted on: Tue, 03 Dec 2013 19:08:09 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015