SCURT ISTORIC La 8 februarie 1990, prin Decretul nr. 111, tânăra democrație a României și-a reorganizat serviciul național cu atribuții informative externe pe baze noi, în conformitate cu modificările structurale care se impuneau în întregul sistem socio-politic al țării. Este de notorietate că activitatea de informații externe este la fel de veche ca și societatea umană însăși, relatări în acest sens existând inclusiv în Biblie. În plus, nicio țară din lume nu-și poate păstra ființa fără un aparat specializat în acest domeniu. Cele mai vechi atestări despre culegerea de informații prin intermediul agenților le avem din vremea lui Decebal. Se pare că acesta l-a trimis la Roma pe omul de încredere, Atticus, care a reușit să acționeze astfel încât să fie ales în Senatul roman. Nu este exclus ca primul război daco-roman (101-102) să se fi încheiat nedecis tocmai datorită abilităților și acțiunilor de influență desfășurate de Atticus. În Evul Mediu culegerea de informații dincolo de granițele țării a fost practicată de Basarab l, Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Vasile Lupu și Constantin Brâncoveanu. Se cunoaște că acesta din urmă a organizat culegerea sistematică de informații în capitalele țărilor vecine și a introdus codificarea documentelor trimise prin curieri. În perioada premergătoare Unirii din 1859 caimacamul Moldovei, Nicolae Vogoride, a falsificat alegerile pentru Adunarea ad-hoc, acțiune cu care s-a lăudat într-o vastă corespondență. Serviciul de informații al unioniștilor, compus, printre alții, din Alexandru Ioan Cuza, Cezar Liebrecht și Grigore Alevra, a interceptat scrisorile compromițătoare și le-a publicat în presa franceză, ceea ce a provocat nu numai un scandal internațional, dar și anularea alegerilor. În contextul multiplelor preocupări pentru făurirea unui stat modern domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) a avut în vedere organizarea unei structuri informative la nivelul cerințelor epocii. Astfel, la 12 noiembrie 1859, prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83, s-a înființat Statul Major General al Armatei, în cadrul căruia funcționa Secția a ll-a, primul serviciu de informații din România. La începutul secolului XX au fost introduse în serviciile de informații românești metodele și mijloacele care stau și în prezent la baza acestui tip de activitate: conspirarea agenților (numerică sau literală), infiltrare în medii ostile sau de interes (acoperire), infiltrare sub steag străin etc. Izbucnirea Primului Război mondial și proclamarea neutralității României (1914) a făcut ca teritoriul național să fie subiect de dispută pentru actorii conflagrației mondiale. În confruntarea pentru obținerea de informații, agenții români au reușit sustragerea cifrului diplomatic din valiza ambasadorului austro-ungar la București și capturarea valizei diplomatice a ambasadorului german, care cuprindea liste cu partide, ofițeri, ziariști, oameni politici, intermediari etc. „ce s-au lăsat corupți sau plătiți” și obținerea planului de mobilizare și operații al armatei bulgare în caz de conflict cu România. Intrarea României în război alături de Anglia, Franța și Rusia (15 august 1916) a însemnat și intensificarea activității desfășurate de rețelele informative din Bucovina, Transilvania și Banat, de la Budapesta, Sofia, Odessa, Viena și de la Teschen (cartierul general al armatei austro-ungare). Un succes deosebit l-a reprezentat cazul agentului B-9 (Maria Bălan), care a cules informații despre trupele austro-ungare din Banat. Descoperită, aceasta a fost arestată, judecată și condamnată la moarte, însă în ziua execuției gardienii au găsit celula goală, iar după scurt timp Maria Bălan a fost văzută la București. De asemenea, marile victorii de la Mărăști, Mărășești și Oituz (1917) au fost obținute și datorită agențiilor de informații, care au cules și analizat date despre situația inamicului, apreciind corect direcțiile de atac și forțele disponibile. La 20 februarie 1917 a luat ființă Serviciul Secret, în cadrul Secției Informații din Marele Cartier General, care va deveni liderul structurilor de intelligence din România. Din 1925 a devenit un actor independent pe acest palier, iar prin Regulamentul de organizare (1934) avea următoarele obiective: „procurarea de informații interne și externe cu caracter general pentru Ministerul Apărării Naționale, atât în timp de război, cât și în timp de pace”. Decizia Ministerială nr. 2200/1938 a reconfirmat că misiunea Serviciului este aceea de „a procura informații secrete cu caracter general și militar”. În perioada 1924-1940 la conducerea Serviciului Secret (ulterior, Special) de informații (SSI) s-a aflat Mihail Moruzov, personaj interesant, controversat, dotat cu o inteligență nativă remarcabilă, care a pus bazele unui serviciu de informații solid, competent și eficient. A fost arestat și executat de legionari la Jilava, în noaptea de 26/27 noiembrie 1940, împreună cu peste 60 de oameni politici, militari, magistrați și polițiști. În această perioadă principala componentă de specialitate a fost Secția l Informații Externe, care a obținut rezultate foarte bune în identificarea și neutralizarea acțiunilor subversive inițiate de URSS, Ungaria și Bulgaria. Al Doilea Război Mondial (1939-1945) a extins la capacitate maximă SSI, ale cărui „antene” informative au ajuns la Stalingrad, Cairo, Tokio, Lisabona ș.a. Odată cu abdicarea regelui Carol al ll-lea și venirea la putere a generalului Ion Antonescu (septembrie 1940), structura și organizarea SSI au suferit modificări importante. S-au stabilit prin decrete-lege: organizarea și funcționarea SSI; subordonarea directă faţă de prim-ministru şi faptul că activează pe lângă Președinția Consiliului de Miniștri; atribuțiile şi obiectivele (dezvoltarea structurilor de căutare informativă externă; sporirea organelor de căutare informativă internă și determinarea strictă a subdiviziunilor), numirile, înaintările, sancțiunile și fondurile puse la dispoziția directorului general al SSI. Tot în 1940 Eugen Cristescu a fost numit în funcția de director general. Instaurarea regimului comunist în România (1945) a dus la o nouă organizare a serviciilor de informații, după model sovietic, împreună cu noi obiective informative externe și, evident, o nouă categorie de personal. Până în 1989 structura care a gestionat acest domeniu a purtat următoarele denumiri: SSI (1945 - 1951), Direcția l Informații Externe din Direcția Generală a Securității Statului (1954 - 1963), Direcția Generală de Informații Externe (1963 - 1972), Departamentul de Informații Externe (1972 - 1978) și Centrul de Informații Externe (1978 - 1989). După Revoluția din decembrie 1989 s-a revenit la tradiția democratică și s-a înființat Serviciul de Informații Externe (8 februarie 1990), care a devenit o instituție de bază a sistemului siguranței naționale, profund atașat valorilor democratice și obiectivelor fundamentale ale statului. În scurt timp SIE s-a racordat structurilor similare din statele democratice.
Posted on: Mon, 28 Oct 2013 09:20:01 +0000
Recently Viewed Topics
© 2015