Scânteia revoltei poporului apărător al vechilor tradiţii Introducerea calendarului gregorian în uzul Bisericii Ortodoxe reprezintă scânteia care a determinat revolta multor credincioşi ortodocşi în frunte cu monahii. În Moldova, primul pas spre înfăptuirea acestor demersuri a fost făcut la mănăstirea Neamţ, o veche lavră atestată din prima jumătate a secolului al XIV-lea. Cel dintâi egumen al sihăstriei Neamţului, din anul 1320 a fost cuviosul Gherman, un pios sihastru cu o formaţie duhovnicească deprinsă în Sfântul Munte Athos. Iniţial, construieşte o mică Bisericuţă din lemn cu hramul Sf. Ioan Teologul, strângând în jurul său un număr de 40 de monahi, toţi iubitori de Hristos, petrecând în post, rugăciuni şi nădejde de mântuire. Mai târziu, schitul a luat denumirea de „Sihăstria Sf. Ioan Teologul” şi a fost restaurat de Bogdan I, Întemeietorul Moldovei, devenind astfel cea dintâi mănăstire voievodală muşatină. Cuviosul Gherman ieroschimonahul era un iscusit dascăl al rugăciunii lui Iisus, un înflăcărat apărător al tezaurului spiritual, pe care Dumnezeu l-a predat omenirii prin întruparea Fiului şi conlucrarea Sfântului Duh, care vorbea prin Sfinţii Apostoli. Acel tezaur se numea ortodoxie, adică dreapta credinţă, care ne-a răsărit nouă nu din piatră seacă, nici din mărăcini, ci din pământul bun al inimii celor care au cutezat să mărturisească adevărul, cu preţul sacrificiului suprem. După moartea cuviosului Gherman este ales stareţ cel mai iubit dintre ucenicii săi, ieroschimonahul Ciprian, care petrecuse împreună cu dascălul său multă vreme în Sfântul Munte Athos. Din prima jumătate a secolului al XIV-lea până în prima jumătate a secolului al XX-lea s-au succedat numeroşi stareţi ai marei lavre a Neamţului, toţi trăind într-un cuget – acela de a propovădui şi apăra dreapta credinţă dumnezeiască, murind cu nădejdea răsplătirilor veşnice în ceruri. La începutul secolului al XX-lea lucrurile au luat o întorsătură neplăcută. După Congresul de la Constantinopol (1923), unde s-a hotărât introducerea calendarului gregorian în uzul Bisericii, Patriarhul mason Miron Cristea, fost cleric greco-catolic, cu o formaţie duhovnicească catolică, instruit la Academia teologică din Budapesta, susţinut de o serie de clerici „lupi îmbrăcaţi în piei de oaie”, porunceşte în anul 1924 introducerea acestui calendar şi în uzul Bisericii româneşti. Deşi pe plan social calendarul fusese introdus în 1919, în Biserică se introduce abia în 1924. Astfel data de 1 octombrie - (Acoperământul Maicii Domnului) devine 14 octombrie (Sf. Cuvioasă Paracheva). În această vreme de tulburări, mănăstirea Neamţ nu se mai bucura de oblăduirea unor păstori precum acei din veacurile trecute. În 1924 stareţ al mănăstirii Neamţ era Arhiereul Nicodim Munteanu, căruia nu greşim dacă îi atribuim cuvintele Evangheliei „vai, vouă cărturarilor şi fariseilor făţarnici că închideţi Împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi şi nici pe cei ce vor să intre nu îi lăsaţi.” (Matei 23,13). Cu adevărat închidea Împărăţia cerurilor înaintea oamenilor prin propovăduirea unor idei preconcepute, anticanonice, de ordin masonic, iar nu bisericesc. Erau acele propovăduiri privitoare la schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian, prin care clericii aderenţi la aceasta erau caterisiţi, iar mirenii anatematisiţi prin hotărârea canonului I al Sinodului din Antiohia. Menţionăm că nu susţinem ideea conform căreia calendarul ar reprezenta o dogmă în sine, dar prin schimbarea calendarului au fost anulate hotărârile canonice stabilite la cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice, privitoare la data Paştelui care era neschimbabilă sau privitoare la perioada postului Sfinţilor Apostoli. Stareţul mănăstirii Neamţ, arhiereul Nicodim Munteanu, se conformează ordinului patriarhal şi face cunoscut întregii obşti introducerea calendarului gregorian în rânduiala bisericească a mănăstirii. Acest lucru determină protestul monahilor vieţuitori în obşte, în frunte cu părintele duhovnicesc, arhimandritul Mina Prodan. Deviza duhovnicului mănăstirii, după mărturia unuia dintre ucenici, ierodiaconul David Bidaşcu, era aceasta: „murim şi nu primim schimbarea”. Însă, constrâns de împrejurări, este detaşat disciplinar ca preot duhovnic la Spitalul Militar din Bucureşti unde, în timpul celui de-al doilea război mondial, refuză să primească vizita unuia dintre foştii săi ucenici, N.M. refuzând orice discuţie pe tema evenimentelor din 1924, schimbarea calendarului. Oare de ce? Îl apăsa conştiinţa sau compromisurile sociale nu îi dădeau voie să vorbească? Dacă în 1924 sfătuia ucenicii „care puteţi alergaţi la munţi” după cum ne relatează acelaşi ucenic, ierodiaconul David Bidaşcu. În perioada de mai târziu, îl vedem pe acelaşi mare părinte duhovnicesc cu sprânceana plecată, neputând explica, cine sau ce l-a determinat să accepte minciuna. În 1924, datorită noilor schimbări mulţi monahi părăsesc mănăstirea. Stareţul, arhiereul N. Munteanu face apel la jandarmerie, întorcând în mănăstire, prin abuz de forţă, o parte dintre monahii nemulţumiţi. Care nu vroiau să se întoarcă erau arestaţi şi torturaţi cumplit. Ieromonahul Glicherie, ierodiaconul David şi schimonahul Damaschin rămân în obşte fără a primi calendarul gregorian, săvârşindu-şi pravila de rugăciune după rânduiala calendarului iulian. Însuşi ieromonahul Glicherie avea să mărturisească mai târziu „când îmi venea rândul să slujesc de săptămână la Sfântul Altar porunceam cântăreţilor să schimbe zăloagele (semnele) de la Minei (cartea de canoane a sfinţilor unei luni) cu 13 zile în urmă, ceea ce îmi pricinuia mari nemulţumiri din partea stareţului”. Nesupunerea ieromonahului Glicherie îl determină pe stareţul arhiereu să-l repartizeze la schitul Procov, aflat tot sub jurisdicţia mănăstirii Neamţ. Dar aceasta nu a durat mult timp, ci numai doi ani. În anul 1926, când Patriarhul Miron Cristea, susţinut de Guvernul Român al cărui prim-ministru era greco-catolicul Iuliu Maniu, a hotărât schimbarea datei Paştelui (în 1925 Paştele s-a sărbătorit tot după Pascalia iuliană), din nou o mulţime de monahi evadează din lavra mănăstirii Neamţ. După o perioadă de cruntă persecuţie din partea jandarmilor, monahii fugari sunt repuşi în libertate. Profitând de acest moment de acalmie, unii dintre ei, sprijiniţi de populaţie au început să ridice Biserici, precum cea de la Brusturi (Neamţ), Rădăşeni (Suceava) , Zăneşti (Neamţ), Balş (Iaşi) etc. încât până în 1936 s-au construit aproximativ 40 de Biserici. Mulţimea poporului, convins de netemeinicia noului calendar, se alătură în număr mare credincioşilor păstrători ai vechiului calendar, ceea ce a determinat riposta clericilor Bisericii Oficiale (de stil nou) care aproape rămăsese fără enoriaşi. Adepţii vechiului calendar au fot atât de crunt persecutaţi încât, după mărturia unui martor ocular, la Brusturi, au fost strânşi în faţa Bisericii şi bătuţi cu bastoanele de către jandarmerie, în timp ce vaietele erau înăbuşite de zgomote de muzică. Creştinii erau bătuţi cu muzică!
Posted on: Wed, 31 Jul 2013 18:41:51 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015