Sfărșitul a venit fără de veste Ești fericită? Văd că porți inel Am înțeles, voi trage dungă peste Nădejdea inutilă. Fă la fel. Nu, nici un cuvânt, nu-mi spune că-i o formă Cunosc însemnătatea ei deplin Știu, voi aveți în viață altă normă Eu, însă-n fața normei nu mă-nchin. Nu te mai cânt în versuri niciodată, Mai mult în drumul tău nu am să ies Nu-ți fac reproșuri, nu ești vinovată Și n-am să spun că nu mai înțeles. A fost desigur numai o greșeală Putea să fie mult – nimic n-a fost. În veșnicia mea de plictiseală Tot nu-mi închipui că puneai vreun rost. Și totuși, totuși, câteva atingeri Au fost de-ajuns să-mi deie amețeli Vedeam văzduhul fluturând de ăngeri, Lumina-n noaptea mea de îndoieli. Când degete de Midas am pus, magic Pe frageda ființă-a ta de lut, Sună în mine murmurul pelagic, Al sfintelor creații de-nceput. Vedeam cum peste vremuri se înalță Statuia de aur greu, masiv, Cum serioase veacuri se descalță Și-ngenunchiate rânduri, submisiv. La soclul tău dumnezeiesc așteaptă Să le întinzi cu zâmbet liniștit Spre sărutare adorată dreaptă ‘Nainte de-a se șterge-n infinit. O! de-a fi stat alături doar o oră, Ai fi rămas în auriul vis Ca o eternă, roză, auroră De neînțeles, de nedescris. Ireversibil s-a încheiat povestea Și nici nu știu de ai să mai citești Din întâmplare rândurile-acestea În care aș vrea să fii ce nu mai ești. N-am să strivesc eu visul sub picioare, N-am să pătez cu vorbe ce mi-i drag. Aș fi putut să spun: Ești ca oricare, Dar nu vreau în noroaie să mă bag. De- de ar fi mocirla-n jurul tău cât hăul Tu vei rămâne nufărul de nea Ce-l oglindește beat de pofte tăul Ce-l ține, candid, amintirea mea. Vei fi acolo pururi neîntinată, Te voi iubi mereu, fără cuvânt Și lumea n-o să știe niciodată De ce nu pot mai mult femei să cânt. Acolo, sub lumina de mister, Scăldată-n apa visurilor, lină, Vei sta, iubita, ca-ntr-un colt de cer, O stea de seară blândă și senină. Iar când viața va fi rea cu tine, Când au să te împroaște cu noroi, Tu fugi în lumea visului la mine Vom fi acolo, singuri, amândoi. Cu lacrimi voi spăla eu orice pată, Cu versuri nemaiscrise te mângâi, În dulcea lor cadență legănată Te vei simți ca-n visul tău dintâi. Iar de va fi, cum simt mereu de-o vreme, Să plec de-aicea, de la voi, curând, Când glasul tău vreodată-o să mă cheme, Voi reveni la tine din mormânt. Iar de va fi să nu se poată trece Pe veci pecetluitele hotare, M-aș zbate-ngrozitor în tarna rece, Plângând în noaptea mare, tot maï mare.
Posted on: Fri, 04 Oct 2013 18:21:37 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015