Stau uneori si ma intreb, oare si tie iti trec aceleasi ganduri prin minte? Au trecut totusi atatea luni, de ce gandul meu fuge mereu la tine? Asta am vrut, a fost decizia mea, daca ma intrebai atunci de ce am hotarat asa, probabil ti-as fi raspuns pentru ca nu mai simteam nimic. Acum dupa atata timp, raspunsul meu este acelasi dar sub o alta forma. Nu mai simteam iubire din partea persoanei pe care inca o iubeam. Sentimentele mele nu s-au stins, doar s-au atenuat pentru ca nu am stiut sa mentinem iubirea pe o linie de plutire. Nu am stiut sa ne manifestam iubirea pe care o purtam unul fata de celalalt. Golul in stomac, furnicaturile, toate senzatiile acestea disparusera, nu mi se parea normal. Iubirea noastra se maturizase odata cu noi. Nu am vrut sa fiu matura, nu am vrut sa ma maturizez, am vrut doar sa traiesc intens fiecare clipa din viata si sa ma bucur de ea. Ma simteam tanara, puternica, cu sete de tot ceea ce e nou. Oare am gresit punand capat unei iubiri mature, care imi oferea liniste, stabilitate, confort, toate sentimentele acestea pe care le simteam alaturi de tine? Am pierdut cel mai bun prieten, omul alaturi de care am fost fericita, omul langa care m-am maturizat si am ajuns astazi ceea ce sunt. Nu spun ca numai tu ai contribuit la maturizarea mea dar ai fost un pion important in aceasta maturizare. Acum stiu ce vreau, dar probabil vreau prea mult, pentru ca ceea ce vreau nu este usor de gasit. Nu caut, dar nici nu stau retrasa. Imi pare rau si cand spun aceste cuvinte nu spun ca-mi pare rau ca am pus capat acestei relatii, care stagna, ci imi pare rau ca am pierdut o persoana draga mie, un prieten bun, o parte din copilaria mea, o parte din maturitatea mea, o parte din sufletul meu, o parte din mine. Imi pare rau ca nu pot vorbi cu tine, ca nu esti alaturi de mine, ca nu sunt alaturi de tine, ca nu ne mai putem impartasi, macar din cand in cand, anumite lucruri, imi pare rau ca nu mai putem sa ne auzim, sa ne vedem, sa ne ascultam cum o faceam altadata. Dar suntem diferiti, eu tanjesc dupa lucrul acesta, pe cand tu fugi de el, cum ai fugit intotdeauna. Din punctul asta de vedere am fost diferiti si acesta este doar un lucru care ne-a diferentiat. Stateam si ma gandeam la ceea ce-mi spuneai de fiecare data, ca eu sunt iubirea vietii tale, ca fara mine nu poti sa traiesti, ca orice s-ar intampla tu ma vei iubi toata viata, eu lucrurile astea nu ti le-am spus niciodata si se pare ca este mai bine sa nu le spui, pentru ca, cuvintele sunt doar cuvinte. Am devenit foarte sceptica, nu mai cred nimic, asta pentru ca pe tine te-am crezut, chiar am crezut cuvintele tale care aveau sa reziste prin sentimente o viata intreaga. Dar in ce s-au transformat, ceea ce exprimau acele cuvinte? Numai tu sti, numai tu poti raspunde la intrebarea asta. Totusi tu ai fost cel care si-a exprimat iubirea prin cuvinte. Cuvinte care s-au pierdut sau si-au reluat valoarea sub o alta forma in fata unei alte persoane. Acum ma intreb un alt lucru, care din noi era mai matur sau mai visator. Eu una nu am folosit astfel de cuvinte dar o pot face acum spunand ca imi lipsesti, ca imi este dor de tine, ca, faptul ca nu esti langa mine uneori ma face sa ma simt pustiita. Cred ca asta este adevarata dragoste, iar acum dupa atata timp pot spune foarte vehement, eu am fost cea care a iubit cu adevarat. Am iubit sincer si am crezut un barbat care spunea ca ma iubeste doar in momentele acelea cu toate ca el credea altceva. Uneori timpul demonstreaza multe, si ne face sa realizam ca, gresim in anumite privinte, afirmatii. Suntem infantili uneori. Poate ca nu vrei vrea sa citesti aceste randuri, poate pentru ca nu te va interesa, nu-ti va pasa, sau poate, pentru ca te vor durea, cu toate astea eu imi asum aceste randuri, si ti le voi trimite, ca tie ti-au fost adresate de la primul cuvant pana la ultimul.
Posted on: Thu, 19 Sep 2013 18:11:20 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015