Studiul 14 - Nedumerirea cea mai mare a lumii crestine . Nedumerirea cea mai mare a lumii crestine Avem în faţă o problemă de o importanţă uriaşă. Lumea creştină păzeşte două sabate – două zile de odihnă. Pe de o parte, găsim marea majoritate a creştinilor ţinând cu sinceritate prima zi a săptămânii, pe care ei susţin că o păzesc în amintirea învierii lui Isus. Pe de altă parte, un mare număr de bărbaţi şi femei, de asemenea sinceri, cred că nu există nici o autoritate biblică pentru sfinţenia duminicii şi că Scripturile cheamă la păzirea Sabatului zilei a şaptea. În ultima noastră lecţie am arătat care este originea Sabatului şi l-am urmărit prin toată Scriptura din Geneza până la Apocalipsa. Am găsit că atât Isus cât şi apostolii l-au păzit. N-am găsit nici cea mai slabă urmă a unei schimbări făcute din autoritate divină de la Sabatul zilei a şaptea la ziua întâi a săptămânii. Marea întrebare în faţa noastră este: „Ce doreşte Domnul Isus Hristos ca eu să fac?” Dorim să cunoaştem din experienţă încrederea care vine din recunoaşterea adevărului din Biblie şi din ascultarea de instrucţiunile Mântuitorului: „Acesta este drumul, mergeţi pe el!” Ca oameni sinceri şi serioşi, care dorim să ştim adevărul, ne întrebăm cine a schimbat Sabatul de pe sâmbătă, ziua a şaptea a săptămânii, pe duminică, ziua întâi a săptămânii. A fost schimbarea aceasta făcută de Dumnezeu, de Domnul Hristos, sau de apostoli? Există vreo autoritate biblică pentru această schimbare? 1. A SCHIMBAT DUMNEZEU ZIUA? Avem noi vreo informaţie clară că Domnul, Dumnezeul cerurilor a schimbat Sabatul? Înţelegem, fireşte, că cele zece porunci au fost date de Dumnezeu. „Când a isprăvit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră, SCRISE CU DEGETUL LUI DUMNEZEU” Exodul 31:18. Acum, orice este scris „cu degetul lui Dumnezeu” este cu siguranţă sfânt şi trebuie să fim foarte atenţi ce facem cu el. În cele zece porunci, pe care le-a scris Dumnezeu Însuşi, găsim următoarele cuvinte în porunca a patra: „ZIUA A ŞAPTEA ESTE SABATUL DOMNULUI, DUMNEZEULUI TĂU” (Exodul 20:10). Schimbă Dumnezeu, sau modifică vreodată ceea ce El a scris? Dumnezeu zice: „Nu-mi voi călca legământul, nu voi schimba ce a ieşit de pe buzele Mele” Psalm 89:34. „Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci şi că la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut” Eclesiastul 3:14. Este evident că atunci când Dumnezeu a dat aceste mari porunci pentru binele tău şi al meu, El n-a intenţionat să le modifice sau să le schimbe în cea mai mică măsură. 2. A SCHIMBAT ISUS SABATUL? Unii cred că Isus a venit să distrugă cele zece porunci. Isus ştia că va veni un timp când unii vor zice că El a schimbat Legea lui Dumnezeu. El a avertizat pe creştinii din toate timpurile cu aceste cuvinte: „Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; AM VENIT NU SĂ STRIC, CI SĂ ÎMPLINESC. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, NU VA TRECE O IOTĂ SAU O FRÂNTURĂ DE SLOVĂ DIN LEGE, înainte ca să se fi împlinit toate lucrurile” Matei 5:17-18. O „iotă” este cea mai mică literă în alfabetul grecesc şi o „frântură de slovă” este chiar şi mai mică. Este unul dintre aceste semne mărunte care deosebesc o literă de alta, cum ar fi „t” de „ţ”. Isus ştia că nici cea mai mică parte din Legea lui Dumnezeu nu trebuia să fie înlăturată atâta vreme cât cerul şi pământul aveau să existe. Ce înseamnă cuvântul „să împlinesc”? Dacă acest cuvânt înseamnă să distrugă, sau să desfinţeze, atunci versetul s-ar contrazice singur, fiindcă Isus declară deschis că El nu a venit să desfinţeze Legea. Când împlineşti un ordin, ce faci cu el? Îl distrugi? Nu, asculţi de el. Să presupunem că vii la mine acasă şi eu îţi cer politicos să iei loc. Când împlineşti această rugăminte a mea, ai distrus-o cu aceasta? Nicidecum, ai ascultat de ea. Aceasta este ce a făcut Isus. El nu a venit să distrugă Legea lui Dumnezeu, ci să o trăiască, să asculte de ea, ca un exemplu pe care omul să-l urmeze. Care este legătura dintre Legea lui Dumnezeu şi mântuire? Mântuirea este darul lui Dumnezeu, pur şi simplu. Noi nu lucrăm pentru el. Scriptura învaţă că nimeni nu poate fi mântuit prin ţinerea Legii. Când vin la Isus şi îi predau inima mea, El ia raportul păcatelor mele trecute şi le iartă. Păzirea riguroasă a Legii pentru restul vieţii mele nu poate spăla vina mea de a fi călcat Legea. Numai Isus poate să facă această ispăşire (spălare) a vinovăţiei. De aceea numai El singur ne poate mântui. El şterge datoria păcatului. El mântuieşte oamenii prin harul Său. Dar după ce un om este mântuit – după ce datoria păcatului său este ştearsă – este el liber să fure, să mintă, să calce Sabatul? NU! Mântuirea prin har nu autorizează pe nimeni să facă aşa ceva. Legea este o oglindă. Ea reflectă starea vieţii mele, dar ea nu mă mântuieşte de păcatul pe care mi-l arată. Isus mântuieşte. Când mă privesc în Legea lui Dumnezeu şi văd că sunt mânjit, întind mâna spre „săpunul şi apa” Evangheliei şi Isus, cu sângele Său preţios, mă curăţeşte de păcatul acela. Când mă uit la Legea lui Dumnezeu, ea îmi spune că eu calc Sabatul. Mă îndrept spre Isus şi împreună cu El, Sabatul este o plăcere, „desfătarea mea” (Isaia 58:13). După aceea, mă uit din nou la aceeaşi Lege şi ea îmi spune că sunt liber, fiindcă sunt în armonie cu ea. Isus Însuşi a făcut din Sabat desfătarea Lui. El a întărit cuvintele Lui prin aceea că a păzit porunca Sabatului. „A venit în Nazaret, unde fusese crescut ŞI DUPĂ OBICEIUL SĂU, ÎN ZIUA SABATULUI, A INTRAT ÎN SINAGOGĂ. S-a sculat să citească” Luca 4:16. Privind înainte în viitor, El a dorit ca ucenicii Lui să continuie să trăiască bucuriile păzirii adevăratului Sabat. El i-a instruit să se roage ca fuga lor din Ierusalim în timpul asediului lui, să nu fie într-o zi de Sabat. „Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat” Matei 24:20. Isus vorbeşte aici despre distrugerea Ierusalimului, care a avut loc în anul 70 d.Hr., deci patruzeci de ani după învierea Sa. Aici şi în lecţia dinainte am văzut că SABATUL LUI ISUS este ziua a şaptea a săptămânii. 1) Isus, Creatorul, a dat omenirii Sabatul zilei a şaptea de la început. Geneza 2 :1-3. 2) Când El a dat cele zece porunci tuturor să ţină Sabatul ca amintire a creaţiunii. Exodul 20 :8-11. 3) Isus a păzit cu grijă sfânta zi de Sabat, deşi El nu a dat atenţie la tradiţiile făcute de oameni în privinţa lui. Luca 4 :16,31 ; Matei 15 :3,9. 4) El a declarat clar că nu a venit să dea la o parte Legea lui Dumnezeu. Matei 5 :17,18. Dimpotrivă, El a venit să mărească Legea (Isaia 42:21) şi să ceară urmaşilor Lui să asculte de ea din iubire pentru El. Ioan 14:15. 5) El a instruit pe urmaşii Lui să se roage ca să nu fie forţaţi să calce nici măcar un Sabat la patruzeci de ani după învierea Lui. Matei 24:20. În învăţătura şi exemplul lui Isus nu există nicio indicaţie că El ar fi schimbat Sabatul. Sabatul încă este necesar pentru odihnă, destindere şi comuniune cu Dumnezeu în timpul Noului Testament. 3. AU SCHIMBAT APOSTOLII SABATUL? Dacă apostolii au schimbat Sabatul, cu siguranţă că există vreun raport despre aceasta în Noul Testament. Pavel, DUPĂ OBICEIUL SĂU, a inrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi Fapte 17:2. A fost acesta un serviciu ocazional, sau aşa era practica lui totdeauna? Pavel vorbea în sinagogă ÎN FIECARE ZI DE SABAT şi îndupleca pe iudei şi pe greci Fapte 18:4. Într-una din călătoriile lui misionare în ţinuturi noi, el nu a găsit nici o sinagogă care să poată fi folosită pentru serviciu. Dar notaţi, apostolul a mers drept înainte, urmând porunca a patra şi nu dă vreun semn că ar fi ştiut ceva despre vreo schimbare. De acolo ne-am dus la Filipi, care este cea dintâi cetate dintr-un ţinut al Macedoniei şi o colonie romană. În cetatea aceasta am stat câteva zile. ÎN ZIUA SABATULUI AM IEŞIT AFARĂ PE POARTA CETĂŢII unde credeam că se află un loc de rugăciune. Am şezut jos şi am vorbit femeilor care erau adunate laolaltă Fapte 16:12,13. În Noul Testament se află 84 de Sabate amintite ca fiind păzite de apostoli, toate la peste 14 ani după învierea Domnului. Fapte 13:14,42,44 2 Sabate la Antiohia Fapte 16:13 1 Sabat la Filipi Fapte 17:2 3 Sabate la Tesalonic Fapte 18:4,11 78 de Sabate la Corint Total 84 de Sabate Ultimul dintre apostoli rămas în viaţă a fost Ioan. În timpul vieţii sale el a scris cinci cărţi din Biblie – Evanghelia după Ioan, cele trei epistole ale lui Ioan şi Apocalipsa. El a murit cam pe la anul 100 d.Hr., aproximativ la 70 de ani după înviere. Cu toate acestea, nicăieri în scrierile lui el nu vobeşte despre vreo schimbare a Sabatului, din ziua a şaptea a săptămânii în ziua întâi. El a fost în Duhul ÎN ZIUA DOMNULUI Apocalipsa 1:10. El auzise pe Isus pretinzând Sabatul ca fiind al Lui: Fiul omului este DOMN chiar şi AL SABATULUI Matei 12:8. Apostolii nu au menţionat nicio schimbare a Sabatului. Ei au avertizat clar că urma să aibă loc o cădere de la doctrinele creştinătăţii Noului Testament. Pavel zicea: Ştiu bine că după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor Fapte 20:29,30. Aceasta este exact ceea ce s-a întâmplat. După ce au murit apostolii, biserica a început să se depărteze de puritatea apostolică. Rituri, ceremonii şi doctrine pe care Pavel şi Petru niciodată nu le-au autorizat, au intrat treptat şi pe furiş în biserică. De la începuturile simple, biserica a dezvoltat o preoţie deosebită şi o slujbă elaborată. În felul acesta, CREŞTINĂTATEA ŞI FORMELE CELE MAI ÎNALTE ALE PĂGÂNISMULUI S-AU APROPIAT UNA DE ALTA DIN CE ÎN CE MAI MULT CU VREMEA. Într-un sens, este adevărat că ele au avut tendinţa să se contopească asemenea a două curente de apă care se întâlnesc J.H.Robinson, An Introduction to the Historz of Western Europe, page 31 (Sublinierile aparţin redacţiei). 4. DE UNDE A APĂRUT DUMINICA? Deoarece schimbarea a avut loc DUPĂ ce Biblia a fost scrisă, trebuie să cercetăm istoria din timpul următor apostolilor ca să vedem cum au trecut creştinii treptat de la ţinerea zilei a şaptea la ziua întâi a săptămânii. Duminica (numită în calendarul roman DIES SOLIS, adică ziua soarelui, fiindcă era închinată soarelui; tot aşa se cheamă şi în prezent în limba engleză – Sunday şi germană - Sontag), prima zi a săptămânii, a fost adoptată de primii creştini ca zi de închinare. Soarele din adorarea latină a fost interpretat de ei ca soarele neprihănirii... Nu există vreo reglementare a păzirii ei (a duminicii) în Noul Testament şi, fireşte, nici nu este poruncită măcar A Religious Encyclopedia, vol. 3 (New York, Funk – Wagnallis, 1883), p. 2259, (Article: Sunday). O istorie a problemei arată că în anumite locuri numai după câteva secole odihna Sabatului a fost cu totul desfinţată şi că deabea la vremea aceea odihna fizică a fost introdusă duminica Vincent J.Kelly, Forbidden Sunday and Feast-Day Occupations, Washington, Catholic University of America Press, 1943, p. 15. Schimbarea nu s-a făcut dintr-o dată. Poporul nu a întrerupt cândva, la sfârşitul unei săptămâni, păzirea Sabatului zilei a şaptea ca să înceapă să ţină tot atunci duminica drept zi a Domnului. Cea mai timpurie dovadă autentică de păzirea duminicii de către unii creştini apare în Italia, curând după mijlocul secolului al doilea după Hristos. Multă vreme după aceea, amândouă zilele acestea au fost ţinute împreună de unii creştini, în timp ce Sabatul singur era păzit de alţi creştini. La 7 martie 321, împăratul Constantin cel Mare a dat prima lege civilă pentru ţinerea duminicii, care constrângea pe toţi cetăţenii din imperiul roman, cu excepţia agricultorilor, să se odihnească duminica. Aceasta, împreună cu alte cinci legi date de Constantin privind duminica, au pus bazele legale pentru toată legislaţia civilă privind duminica de atunci şi până astăzi. Conciliul de la Laodicea din ultima parte a secolului al patrulea a interzis creştinilor să iudaizeze (să se poarte ca evreii) abţinându-se de la lucru sâmbăta, în Sabat şi le-a ordonat să cinstească duminica drept zi a Domnului, dacă se poate, odihnindu-se în ea (Vezi canoanele 16,29,49 şi 51 ale Conciliului din Laodicea). Prin profetul Daniel, Dumnezeu prevăzuse că se va ridica o putere politico-religioasă, care se va încumeta să schimbe legea. El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt şi va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt şi SE VA ÎNCUMETA SĂ SCHIMBE VREMILE ŞI LEGEA şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme Daniel 7:25. Traducerea Douay a Bibliei redă astfel textul: Se va crede ÎN STARE să schimbe timpurile şi legea. Dar Legea lui Dumnezeu nu poate fi schimbată. Oamenii pot să se creadă în stare să o facă, dar aceasta nu înseamnă şi că schimbarea s-a făcut în Legea lui Dumnezeu. Trei direcţii de acţiune au fost sugerate ca fiind deschise în faţa lui Dumnezeu după ce omul a fost înşelat de Satan. Prima, deoarece păcatul este o călcare a Legii lui Dumnezeu (1Ioan 3:4), El putea desfiinţa Legea care fusese călcată şi în felul acesta nu mai exista păcatul. Fiindcă prin Lege vine cunoştinţa păcatului Romani 3:20. Cu toate acestea, Legea este o copie a caracterului lui Dumnezeu. Desfinţarea Legii ar fi însemnat înlăturarea bazei morale a universului. Anarhia şi confuzia ar fi răspândit sinuciderea întregii creaţiuni a lui Dumnezeu. Această perspectivă era evident imposibilă. Porunca a IV-a ADU-ŢI AMINTE DE ZIUA SÂMBETEI CA S-O SFINŢEŞTI. SĂ LUCREZI ŞASE ZILE ŞI SĂ-ŢI FACI LUCRUL TĂU. DAR SÂMBĂTA ESTE ZIUA DE ODIHNĂ ÎNCHINATĂ DOMNULUI DUMNEZEULUI TĂU; SĂ NU FACI NICIO LUCRARE ÎN EA, NICI TU, NICI FIUL TĂU, NICI FIICA TA, NICI ROBUL TĂU, NICI ROABA TA, NICI VITA TA, NICI STRĂINUL CARE ESTE ÎN CASA TA. CĂCI ÎN ŞASE ZILE A FĂCUT DOMNUL CERURILE, PĂMÂNTUL, MAREA ŞI TOT CE ESTE ÎN ELE, IAR ÎN ZIUA A ŞAPTEA S-A ODIHNIT; DE ACEEA A BINECUVÂNTAT DOMNUL ZIUA SÂMBETEI ŞI A SFINŢIT-O. (Exodul 20:8-11, traducerea Preot Vasile Radu şi Gala Galaction, Bucureşti, 1938). Al doilea lucru pe care îl putea face Dumnezeu era să înlăture pe păcătos. Dar, în afară de faptul că este un Dumnezeu al legii şi ordinii, Creatorul este şi un Dumnezeu al iubirii. Era deci cu neputinţă pentru El să distrugă pe păcătos mai înainte de a-i procura o ieşire, înainte de a-i mai da o ocazie să se întoarcă la Tatăl lui. Aşa dar, Dumnezeu a folosit a treia calea – singura de altfel pe care o putea folosi. El fiind atât drept cât şi iubitor. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică Ioan 3:16. Dumnezeu S-a îngrijit de o cale de scăpare pentru om, chiar dacă această cale însemna ca Fiul Său să-şi sacrifice viaţa, fiindcă Legea declara: Plata păcatului este moartea Romani 6:23. Isus a murit ca să ţină la înălţime Legea şi ca să salveze pe om, aşa încât este de neconceput ca Dumnezeu, Domnul Hristos, sau apostolii să fi încercat să schimbe porunca lui Dumnezeu. 5. ATUNCI CINE A FĂCUT SCHIMBAREA? Cine pretinde în scrierile sale că a schimbat Sabatul? Un catehism al Bisericii Romano-Catolice sună: Întrebare: Care este ziua Sabatului? Răspuns: Sâmbăta este ziua Sabatului. Întrebare: De ce ţinem noi duminica în locul sâmbetei? Răspuns: Noi păzim duminica în locul sâmbetei pentru că Biserica Catolică a transferat sfinţenia sâmbetei asupra duminicii Peter Gelermann, The Converts Catechism of Catholic Doctrine, ediţia 1957, p. 50. Revista Catholic Mirror, din 23 septembrie 1903, scria: Biserica Catolică, cu peste 1.000 de ani înainte de a exista un protestant, în puterea misiunii ei divine, a schimbat ziua, de pe sâmbătă pe duminică. Iată alte două declaraţii ale unor conducători din Biserica Romano-Catolică: Puteţi citi Biblia de la Geneza până la Apocalipsa şi nu veţi găsi un singur rând care să autorizeze ţinerea duminicii. Scriptura întăreşte păzirea religioasă a sâmbetei, zi pe care noi nu o sfinţim niciodată James Cardinal Gibbons, The Faith of Our Fathers, p. 89. Biserica Catolică a fost aceea care, prin autoritatea lui ISUS HRISTOS, a transferat odihna asupra duminicii, în amintirea învierii Domnului nostru. Astfel, păzirea duminicii de către protestanţi, este un omagiu pe care ei îl aduc, fără voia lor, autorităţii Bisericii (Catolice) Msgr. Louis Gaston de Segur, Plain Talk About Protestantism of Today, p. 226. Nu există ceva mai clar, Biserica Catolică se mândreşte că a făcut această schimbare. Care este autoritatea pe care o pretinde biserica pentru a face schimbarea? La întrebarea aceasta s-a dat răspuns şi răspunsul a apărut în ziarul oficial al Bisericii Catolice din dioceza Cleveland. The Catholic Universe Bulletin din 14 august 1942 scrie: Cu ce autoritate a schimbat Biserica Romano-Catolică ţinerea Sabatului de pe sâmbătă pe duminică? Biserica a schimbat păzirea Sabatului pe Duminică pe baza dreptului autorităţii divine, infailibile care i-a fost dată de întemeietorul ei, Isus Hristos. Protestanţii, susţinând că Biblia este singura lor călăuză de credinţă, nu au nicio justificare să ţină duminica. 6. CE ZIC BISERICILE PROTESTANTE? Documente oficiale care prezintă punctele de credinţă ale mai multor dintre marile biserici protestante sunt de acord că Biserica Romano-Catolică a făcut schimbarea şi că nu există vreo dovadă biblică pentru păzirea duminicii. În Confesiunea de la Augsburg, scrisă de Martin Luther, Articolul 28, paragraful 9, zice: Ei (catolicii) pretind că Sabatul a fost schimbat în duminică, ziua Domnului, contrar decalogului, după cum se vede; nici nu există un motiv mai mare de fală pentru ei decât schimbarea Sabatului. Mare, zic ei, este puterea şi autoritatea bisericii, dacă ea a dat deoparte una dintre cele zece porunci. Amos Binney şi Daniel Steele zic: Este adevărat, nu există nicio poruncă hotărâtă pentru botezul pruncilor,... nici nu există vreuna pentru sfinţirea zilei întâi a săptămânii Theological Compend, New York, Methodist Book Concern, 1902, pp. 180-181. Dr. Alexander Campbell, fondatorul Bisericii Creştine, zice: Acum, nu există nicio dovadă în toate oracolele cerului, că Sabatul a fost schimbat şi că duminica (Ziua Domnului, la noi) a fost pusă în locul lui Reporter, Washington, Pennsylvania, 8 octombrie 1821. Notaţi declaraţia lui N. Summerbell, într-o istorie a Bisericii Creştine acum parte din Biserica Unită a lui Hristos (United Church of Christ): Biserica Romană... a răsturnat porunca a patra, înlăturând Sabatul din Cuvântul Domnului şi instituind duminica drept sărbătoare N. Summerbell, History of the Christian Church, (third edition; Cincinnati: The Christian Pulpit, 1873), p. 415. 7. CARE ESTE ADEVĂRATA PROBLEMĂ? Aceasta ne pune drept în faţa nedumeririi cele mai mari a lumii creştine: De ce atât de mulţi creştini păzesc duminica fără vreo dovadă biblică? Aceasta nu este o întrebare despre o zi; nu este numai o problemă de odihnă şi închinare sâmbăta sau duminica. Problema esenţială este aceea a ascultării de Domnul Isus Hristos. Este o chestiune de loialitate: De cine să ascult? Trebuie să ascult de Hristos sau de oameni în privinţa zilei pe care o sfinţesc? Domnul Isus ne încurajează: Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele – veţi respecta ziua pe care Eu am sfinţit-o pentru voi. Omul zice: Păzeşte ziua pe care noi am pus-o deoparte. Ce te vei decide? Fără să ţii seamă de obiceiurile şi credinţele din trecut, ce vei face de astăzi înainte? Cuvântul lui Dumnezeu zice: Nu ştiţi că dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi? Romani 6:16. Când adevărul ajunge la noi, trebuie să ascultăm de el, indiferent ce fac alţii. Vrei ca asemenea lui Iosua să te ridici şi să zici: Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului? Să aliniem pentru o clipă cele două tabere. De o parte sunt cei care păzesc duminica – o mulţime mergând pe urmele părinţilor lor, neglijând sau respingând Sabatul lui Dumnezeu. De partea cealaltă, deşi grupul este mai mic, vedem pe Adam, pe Enoh, Avraam, Isaac şi Iacov. Vedem pe Isaia, profetul-evanghelist; apoi, da, pe cei doisprezece apostoli, incluzând pe Petru, Iacov şi Ioan. Aici este Pavel, al cărui obicei era să ţină Sabatul; în urma lor, o mare oştire de bărbaţi şi femei, care prin secole au preţuit adevărul mai mult decât viaţa. Vedem deasemenea un grup de viteji, bărbaţi şi femei din toate căile vieţii, care s-au supus pe deplin lui Hristos. Ne uităm din nou de partea celor ce ţin Sabatul zilei a şaptea şi vedem între ei o figură care-i domină pe toţi – cel mai frumos dintre zece mii, pe Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul omului. Auzim un strigăt din tabăra păzitorilor duminicii: Veniţi şi uniţi-vă cu noi! Şi în timp ce stăm pe gânduri, Isus ridică mâinile Lui străpunse de cuie şi spune cu cea mai mare seriozitate: Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele Ioan 14:15. Răspunsul nostru trebuie să fie: Luaţi-mi lumea, dar daţi-mi-L pe Isus. Isus vine în curând. Când ne vom întâlni cu El, în ziua de pe urmă, vom dori să fim asiguraţi că am trăit cum a trăit El, că am urmat sfatul şi exemplul Lui în totul. Aceasta nu este o cale populară. Dar este o cale binecuvântată, fiindcă Isus a mers pe ea înaintea noastră. Probleme de muncă, probleme de familie – Isus poate să ne ajute şi El ne va da har şi putere să le rezolvăm pe toate. Calea s-ar putea să nu fie uşoară, dar Isus îţi va da putere ca să rezişti şi o viaţă creştină mai bogată. Iubite Tată din cer: Inima mea este tulburată de această problemă vitală. Ea înseamnă atât de mult pentru mine. Ajută-mă să fiu cinstit cu propriul meu suflet, ştiind că voi fi judecat după această lege a slobozeniei. Ajută-mă să trec de partea Ta chiar acum. Trimite pe Isus în inima mea să mă ajute să mă hotărăsc pentru ceea ce este drept. Mă rog acestea în Numele Lui minunat. Amin.
Posted on: Mon, 21 Oct 2013 15:15:31 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015