Suntem atât de egoiști. La un anumit nivel suntem extrem de egoiști. Pentru că nu lăsăm să plece oamenii pe care nu îi putem iubi pe de-a-ntregul. Din nu știu ce motive egoiste, superficiale, inconștiente nu ne putem rupe de ei. Sau poate că-i iubim, dar nu suficient sau e o altfel de iubire, ciudată, complicată și diferită de tot ce pare “normal”. Și nu te îndepărtezi niciodată suficient de mult, nu îți iei o distanță sigură, definitivă ci continui să faci un pas înapoi, pentru ca mai apoi să faci alți câțiva în față, rămânând în același perimetru. Sau poate că nu e vorba de egoism, ci de o nevoie sufletească de care nu ești conștient, dar căreia îi simți lipsa acut, permanent. Și nimeni nu poate înțelege, nici măcar tu însuți. E mereu ceva, altceva. E mereu nou și totuși același. E străin și totuși familiar. E ceva al tău și totuși nu-ți aparține. E tot și e nimic.
Posted on: Fri, 22 Nov 2013 23:33:21 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015