Suntem rai si aroganti, I-ncurcam pe guvernanti, Vrem mâncare si copii Si ne place sa fim vii, Mama noastra de zbanghii! Degeaba va mirati mereu Ca nu e-n ceruri nici un sfânt, Nu poate fi lumina sus, Când nu-i dreptate pe pamânt. Ce fel de lume ni s-a dat, S-o tot falsificam, stângaci, Cu milioane de bogati Si miliarde de saraci!? Macar pentru acesti copii Un alt noroc sa fi adus, Dar, vai, sub cinice poveri, Ei trec prin scoli cu pret redus. Batrânii nostri mor uitati, Pe-acelasi tragic aisberg, Ca, la bolnavi de vârsta lor, Salvarile nici nu mai merg. Si, dupa tot ce-am îndurat, Când mai umili si când mai bravi, Tot noi, cei pedepsiti din Est, Mai devenim o data sclavi. Si dupa ce c-am suportat Al rinocerilor arest, Tot noi platim impozit nou, Pe toate ranile din Est. De libertate amagiti, În fostul nostru lagar mort, Azi, nu ne duce nicaieri Umilul nostru pasaport. Iar, daca nemtii s-au unit, Sfidându-si ultimul infarct, De ce aceiasi papusari Pe noi, românii, ne despart? Deocamdata n-am aflat Un singur sef sa fi venit, Sa faca bine pe pamânt De dragul omului cinstit. E totul numai interes Si tot asa va fi mereu, O lume fara sens moral, Ce l-a ucis pe Dumnezeu.
Posted on: Fri, 19 Jul 2013 20:50:15 +0000