Să îţi priveşti sufletul şi să nu ştii ce se întâmplă cu el, să simţi că începi să iubeşti dintr-o dată pe toată lumea ca şi cum fiinţa ţi-ar fi flămândă şi totuşi atât de plină, ghiftuită cu iubire. Să te limitezi la cuvinte seci când în piept îţi clocotesc uragane de jurăminte, promisiuni. Să continui să zâmbeşti când ai vrea să strigi, să îţi cânţi durerea; ai vrea uneori să îmbrăţişezi pe cineva şi să împarţi edenica fericire ce te sugrumă. Ai vrea uneori ca la celălalt capăt al firului să existe cineva care să te asculte , să îţi primească zâmbetele, suspinele; un jurnal viu a cărui inimă să pulseze la unison cu a ta, a cărui noapte să înceapă cu glasul tău şi să se sfârşească privind spre un acelaşi ţel, luptând pentru un acelaşi Ideal. E crâncen când sufletul îţi fierbe de dor, când ai vrea să fii în braţele sufletului ce pentru prima dată te-a primit cu totul. Nimic nu mai e crud decât să spui ,,Te iubesc” şi ecoul să fie cuvânt ce te izbeşte crunt în inimă şi te risipeşte în neant. Şi fiecare zi trece aşa…tu nu eşti aici. Îmi spun mereu că inimile noastre s-au pierdut undeva la mijloc, că ne căutăm îndelung. Ştiu acest lucru…dar nu sunt aici. Sunt la tine. Adu-mă sau redă-mă. Fă ceva cu golul ce ne opreşte sărutul după care tânjesc atât de mult, schimbă depărtarea pe o simplă clipă în care te-aş putea îmbrăţişa strâns, ţi-aş putea intra în carne şi aş rămâne acolo pentru toată viaţa. Zii sufletului să nu-mi plângă când îţi privesc pozele, opreşte-i sângerarea şi readu-mă la viaţă. Zi-mi tu cum anume să mă pierd în căldura braţelor tale, cum să simt acel fior când mă iei de mână şi mă priveşti atât de gingaş. Spune-mi cum să capăt acele mici clipe când ai fi aici şi aş putea să alerg spre tine. Cum să înlocuiesc căldura zâmbetului ce îmi cârpeşte fiecare gol atroce al suferinţei? Cum să înlocuiesc privirea angelică ce mă ucide şi mă renaşte în acelaşi timp? Cum să umplu fiecare minut care trece fără tine? Spune-mi de ce doare atât de mult …căci îmi aparţii şi totuşi te pot îmbrăţişa doar în vise. Niciodată nu vei şti că înainte să adorm ruga mea înflăcărată e să te visez, să fii aici. Nu ştii că aştept această iluzie ca pe unica porţie de morfină pe care viaţa mi-o mai poate da. Te iubesc şi fiecare clipă când nu îmi eşti aici naşte câte o rană. Răbdarea aşază pansamente care împietresc şi pică, altele îmi intră în carne şi apoi putrezesc. Le zmulg şi bucăţi de carne cad…strig după tine, după buzele tale ce ar putea culege iubirea transformată în otravă a dorului, în agonie…agonia depărtării. Cum să îţi spun că aş vrea să fii aici? Aş vrea să mă iei în braţe şi ani întregi să treacă. Să ne topim sufletele şi să facem un unul singur. Să mă atingi şi fiecare deget ce trece peste mine să nască pete de lumină. Să devenim segnete căzute din cer şi amintirea să ne stea pe pietre. Aş vrea să mă sugrumi şi să iei Totul, să mă vând ţie şi tu să mă păstrezi în inima ta ca pe cel mai scump artefact. Să fiu cea de-a opta minune a lumii pentru tine. Aş vrea să ne plimbăm pe malul mării; valuri să se nască şi furioase să ne ducă bătăile inimii în adânc, luna să ne lumineze ochii plini de lacrimi şi nisipul să ne păstreze mereu tălpile lipite, iubindu-se cu patimă, căutând un acelaşi drum. Aş vrea să te îndrepţi uşor spre mine, să mă priveşti şi să-mi mângâi chipul. Să îmi priveşti tremurul buzelor şi să îl opreşti cu o îmbrăţişare caldă, să tremur de fericire în timp ce sufletul îmi joacă pe buze şi tu îl iei şi îl păstrezi într-un zâmbet. Aş vrea să călcăm pe alge, să le strivim şi urmele lor să ne încununeze tălpile; să fie amintirea noastră de preţ. Să ne ţinem de mâini, să închidem ochii şi în suflet să primim cântecul mării amestecat cu furia iubirii ce ne împinge spre larg. Să îl închidem şi cerul să se stingă…Între Paradis şi Infern să fiu a ta. Cu fiecare părticică zdrobită de dor, cu fiecare bucată de iubire ce te vrea. Îngeri şi demoni să ne privească dulcea îmbrăţişare şi lumea să se oprească aici…Aş vrea ca fiecare sărut să nască o rană, să fiu în cele din urmă o rană deschisă a iubirii şi tu să fii cel care îşi varsă sarea din lacrimi şi îşi aruncă zâmbetele peste ea. Căci vreau să sufăr o dată cu tine. Vreau să râdem împreună. Vreau să murim în acelaşi minut…îmbrăţişaţi. Şi vreau să fii aici. Vreau să mă trezesc dimineaţa şi să fii lângă mine, să rătăcim prin vise ţinându-ne de mână. Spune-mi tu cum să opresc ropotul lacrimilor, cum să-mi opresc dorul. Cum să îl rog să nu îmi mai macine inima şi cum să te aştept când te vreau acum, cu Totul? Cum să alerg spre tine când picioarele îmi sunt strivite de neputinţă? Cum să îmi pun gândul să te ajungă când a rămas blocat la tine? Spune-mi cum să îi spun sufletului să nu mai vrea…spune-mi cum să trăiesc fără tine când viaţa mea înseamnă Tu? Cum să suport clipele ce mi se par milenii? Cum, spune-mi cum să suport atât de multă iubire cu care aş vrea să te sugrum? Spune-mi de ce nu eşti aici. Şi te rog…vino…întâlneşte-mă măcar în vis şi blochează-mă acolo. Opreşte-mi pentru o zi conştiinţa care a obosit să se mintă că totul va fi bine. Nu e …pentru că am nevoie de tine şi tu nu eşti aici. Veni-vei înainte ca fiinţa-mi să se spulbere de dor?.......,,ramo,,,
Posted on: Thu, 01 Aug 2013 21:48:15 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015