Teme de casă fără certuri şi lacrimi Temele pentru acasă se - TopicsExpress



          

Teme de casă fără certuri şi lacrimi Temele pentru acasă se află de mult timp în centrul dezbaterii publice. În ultimii ani fiind realizate mai multe cercetări asupra eficacităţii metodelor de realizare a acestor teme. Deşi rezultatele acestor cercetări sunt diferite, mai mulţi specialişti au încercat să formuleze o serie de concluzii în legătură cu acest subiect important atât pentru familii cât şi pentru sistemele educaţionale. În acest material psihologul Andrei Chişcu, ne prezintă câteva idei şi recomandări care pot face ca temele de casă să nu fie una dintre cele mai mari surse de stres în interacţiunea cu copilul dvs. Harris Cooper, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti ai acestui domeniu, examinând peste o sută de studii asupra efectelor temelor pentru acasă, a ajuns la următoarele concluzii: temele la nivelul ciclului primar nu au un impact semnificativ asupra realizării şcolare; temele, la nivelul ciclului gimnazial, aduc beneficii minime, din acelaşi punct de vedere; temele, la nivelul liceului, au, în schimb, efecte semnificative asupra realizării şcolare. În ciuda rezultatelor contradictorii pe care le-au adus aceste studii, mulţi profesori cred că temele pentru acasă aduc şi alte beneficii copiilor, pe lângă cele legate de realizarea şcolară. Astfel, temele pentru acasă îi învaţă pe copii: cum să-şi asume responsabilitatea pentru sarcini; cum să lucreze independent, cum să-şi dezvolte deprinderi ale minţii care îi vor ajuta pe copii să se descurce pe perioada şcolii, dar şi în viaţă; cum să-şi planifice şi să-şi organizeze sarcini; cum să gestioneze timpul; cum să facă alegeri; cum să rezolve probleme; abilităţi care contribuie la funcţionarea eficientă în lumea adulţilor, din punct de vedere social şi profesional Aşteptări realiste În primul rând, este important să observăm, ţinând cont de etapa de vârstă în care se află copilul, cât este realist să ne aşteptăm de la el să stea în sarcină, pentru realizarea temelor. Regula de bază este că un copil poate sta 10 minute în sarcină pentru fiecare an şcolar parcurs. Astfel, în general, un copil poate sta: în clasa I-a: 10 minute; în clasa a II-a: 20 minute; în clasa a III-a: 30 minute ş.a.m.d. Dacă copilul dvs. depăşeşte această perioadă de timp petrecută la lecţii este recomandabil să vorbiţi cu învăţătoarea copilului în legătură cu ajustarea încărcăturii de lucru. Strategii care pot uşura realizarea temelor Părinţilor le sunt recomandate două strategii de bază care pot reduce certurile şi disputele cu copiii legate de realizarea temelor: 1. Stabilirea unei rutine clare legate de efectuarea temelor (locul unde şi când se fac temele) şi a unui program zilnic de realizare a lor. 2. Stabilirea unor recompense sau stimulente de folosit cu copiii pentru care „notele bune” nu sunt o recompensă suficientă pentru realizarea temelor Rutina pentru temele de acasă Sarcinile sunt mai uşor de îndeplinit dacă sunt legate de o rutină specifică. Stabilirea unei rutine zilnice pentru realizarea temelor pentru acasă nu numai că face mai uşoare aceste momente, dar veţi dezvolta un simţ al ordinii pe care copilul îl va putea aplica mai târziu în viaţă, la facultate şi la locul de muncă. Pasul 1. Găsiţi un loc în casă unde copilul îşi va face temele. Locul potrivit pentru realizarea temelor depinde de copilul dvs şi de obiceiurile familiei dvs. unii copii lucrează mai bine la birou sau la o masă în dormitorul lor. Este un loc liniştit, departe de agitaţia sau zgomotul din camera de zi sau bucătărie. Alţi copii sunt distraşi de lucrurile pe care le ţin in dormitor şi lucrează mai bine într-un loc departe de aceşti stimuli (jocuri etc.), în bucătărie de exemplu. Unii copii au nevoie să fie lăsaţi să lucreze singuri, alţii, în schimb, au nevoie de prezenţa cuiva la ajutorul căruia să apeleze atunci când întâmpină dificultăţi. Întrebaţi copilul care ar fi cel mai potrivit loc, pentru el. Discutaţi cu el care ar fi avantajele şi dezavantajele fiecărei propuneri, cu scopul de a găsi o variantă de loc de făcut temele, comun acceptată. Pasul 2. Organizaţi spaţiul de lucru al copilului (un pupitru) astfel încât toate cele necesare realizării temelor să îi fie la îndemână. Asiguraţi-vă că are suficient spaţiu pentru lucru şi că toate accesoriile sunt aproape, pe birou sau în imediata vecinătate: creioane, pixuri, carioci, linie, foarfecă, lipici,scotch, indigo, foaie de calc, calculator, dicţionare şi, în funcţie de vârsta copilului, computer sau laptop. Dacă spaţiul de realizare a temelor este folosit şi pentru alte activităţi (bucătărie, cameră de zi/sufragerie) puneţi la dispoziţie copilului un coş sau o cutie în care să aşeze toate aceste accesorii după terminarea temelor. În acelaşi spaţiu de lucru puteţi amplasa un calendar cu spaţiu de notat cu care copii să ţină evidenţa unor teme care se întid pe perioade mai lungi. Oferiţi copiilor ocazia sa-şi personalizeze acest spaţiu, să-l facă plăcut, având grijă ca asta să nu crească gradul de distractibilitate (în cazul în care sunt prea mulţi stimuli, prea coloraţi etc.). Pasul 3. Stabiliţi o perioadă de lucru. Copilul ar trebui să se obişnuiească să lucreze temele de la şcoală la aceiaşi oră, în fiecare zi. Ora stabilită poate varia de la un copil la altul. Unii copii au nevoie de o pauză imediat după şcoală, să facă puţină mişcare, activităţi fizice sau de o gustare. Alţii au nevoie să înceapă să-şi facă temele imediat după ce au venit de la şcoală, fiind încă setaţi pe modulul – „şcoală” , activaţi şi gata să reintre în sarcină. În general, este bine ca temele să fie făcute înainte de masa de seară sau seara cît de devreme poate suporta copilul. Cu cât această oră este mai târzie cu atât mai obosit este copilul şi cu atât mai încet îşi va face temele. Pasul 4. Stabiliţi un plan pentru efectuarea a temelor. În general, cel puţin în perioada gimnaziului, această rutină poate începe cu părintele aşezat lângă copil, încercând să schiţaţi împreună un plan de lucru pentru ziua respectivă. Ar trebui să treceţi prin toate temele şi să vă asiguraţi că copilul a înţeles ce are de făcut şi că are toate instrumentele necesare pentru rezolvarea lor. Întrebaţi copilul cât estimează că va dura realizarea lor. Apoi întrebaţi când va începe fiecare dintre teme. Dacă copilul are nevoie de ajutor cu vreuna dintre temele din ziua respectivă, acest lucru ar trebui stabilit la început astfel încât momenul în care va fi necesară intervenţia sau sprijinul părintelui să ţină cont de disponibilitatea acestuia. Se poate scrie un orar de lucru, în care să fie stabilite şi pauzele şi recompensele ce pot fi câştigate.
Posted on: Wed, 04 Sep 2013 11:06:57 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015