Teodor Baconschi. Pe partea dreaptă există o nouă - TopicsExpress



          

Teodor Baconschi. Pe partea dreaptă există o nouă construcţie: Partidul Mişcarea Populară, sprijinit de Traian Băsescu. În câteva luni, Mişcarea Populară a prins rădăcini în toată ţara şi are un potenţial de creştere consistent. PMP va fuziona cu Forţa Civică. Şi doreşte să-l susţină la prezidenţiale pe Mihai-Răzvan Ungureanu. În opinia mea, MRU este cel mai bun candidat. Guvernul său a căzut prin trădarea unor pedelişti, dar a capitalizat multe speranţe legitime. Dl Ungureanu este profesor universitar, cu doctorat autentic, a fost ministru de Externe (aşadar cunoaşte în detaliu dosarele internaţionale), vorbeşte fluent engleza, franceza şi germana. E un om cultivat, muncitor şi riguros. Se potriveşte mult mai bine decât contra-candidaţii săi cu fişa postului prezidenţial. Dacă PSD preia funcţia supremă în stat, va dezbina fără dificultăţi Opoziţia de dreapta şi va patrona o restauraţie etatistă de lungă durată: baronii penali vor face legea şi mai ales o vor încălca fără teamă. România nu poate progresa economic şi social, nu se poate recredibiliza în exterior şi nu va reuşi să se modernizeze cu adevărat decât dacă succesorul lui Traian Băsescu va continua reformele şi linia euro-atlantică definite de acesta. Miza este, aşadar, uriaşă. Avem, ca oameni de dreapta, datoria naţională de a construi, după europarlamentare, o platformă comună anti-PSD. Suntem condamnaţi la reuşită, oricât de complicat e peisajul politic actual.
Posted on: Thu, 21 Nov 2013 02:54:50 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015