Traian, născut în anul 53 în Spania, este recunoscut de senat ca împărat imediat după moartea lui Nerva, fiind primul provincial care ocupă această demnitate în imperiul roman. Fiind iubit de ivriţii de la Roma dar şi de aiurea, le acordă cetăţenie romană tuturor clocitorilor de rele şi pune la cale distrugerea statului get, care era nu numai cel mai periculos duşman (după condamnarea lui Domiţian), dar şi cel mai bogat stat care putea salva imperiul de la o prăbuşire ce se arăta destul de urîtă. Şi ivriţii/iudeii aveau împotriva geţilor destulă ură şi venin ca să poată otrăvi multă lume, pentru că din Frăţia celui Ales de la Sarmisetuza, se plimbau prin Palestina fel de fel de geţi de soi, cu foi de papirus şi plăcuţe de plumb în traistele lor şi care le împărtăşeau celor curioşi, multe bunătăţi din înţelepciunea mioritică (concept filozofic-religios prin care omul conştient/evoluat, în comuniune cu întreaga creaţie, cunoscîndu-şi soarta datorită unor evenimente aparent neprevăzute şi inexplicabile, nu încearcă să o modifice, ci să înţeleagă şi să accepte o ordine mai presus de viaţa pămînteană, considerând existenţa umană ca o împlinire a unui plan divin, iar moartea ca pe o trecere, o eliberare de existenţa fizică pentru a se ridica la cele veşnice). Pe cea mozaică nu o dorea şi nu o primea nimeni nici dacă i se punea sabia în gît! Avînd asemenea gînduri ticăloase (alimentate de consilierii ivriţi şi senatorii corupţi), Traian a oprit stipendiile pe care Roma le dădea Geţiei ca aliat, cerîndu-i acesteia să trimită înapoi pe toţi meseriaşii romani ce participau la construirea unor cetăţi şi să se supună imperiului roman. Ultima pretenţie a romanului a picat rău de tot în guşa geţilor, aşa că s-au văzut obligaţi să-şi ascută din nou săbiile, pentru a hăcui pe cei pofticioşi de munca altora. Primul război romano-get s-a petrecut în perioada 101-102, din care Geţia a ieşit destul de ciopîrţită (cu anumite teritorii pierdute) şi cu trupe romane cantonate chiar în apropierea Sarmisetuzei, pentru a supraveghea orice mişcare - după cum ne lămuresc tăbliţele de plumb, pentru că istoricii noştri au alte adevăruri şi numai capetele de plumb. Perioada de armistiţiu a luat sfîrşit în anul 105, cînd luptele au început cu şi mai mare înverşunare, fiindcă geţii ştiau ce îi aşteaptă dacă romanii vor deveni stăpînii pămîntului lor. Ţara a fost ocupată parţial de către romani – Banatul, Oltenia, partea centrală a Transilvaniei, partea de vest a Munteniei, o porţiune din partea răsăriteană a Carpaţilor cu trecătorile ce permiteau accesul către apus şi cam atît. Partea răsăriteană şi de nord a imperiului get nu a fost ocupată de romani, pentru că aceştia nu puteau controla întreaga populaţie getică şi în plus deja îşi atinseseră scopul principal de control asupra minelor de metale pretioase. În intervalul 107-109 se construieşte cetatea Ulpia Traiana (capitala provinciei cucerite), la 40 km V de capitala fostului stat get, iar la moartea lui Traian în anul 117, imperiul avea o populaţie cam de 54 milioane locuitori. Cu prăzile uriaşe luate de romani din Geţia (după Criton în dispăruta lucrare Getica 1635 tone aur si 3270 tone argint), imperiul acestora s-a aflat relativ în echilibru, prosperitate şi linişte mai bine de 70 de ani, după care a început să se arate iarăşi declinul de după colţ. Dar anul 117 este şi cel al marii răscoale a geţilor din provincia romană Dacia, ajutaţi de geţii din imperiul get de răsărit - condus de clanul Amal - pentru alungarea cotropitorului. Luptele au durat toată vara anului 117, fiind adus cel mai crud general roman - Marcius Turbo pentru reprimarea răscoalei. Hadrian a fost pe punctul de a renunţa la provincie şi numai insistenţele prietenilor care i-au amintit de zecile de mii de soldaţi romani morţi pentru cucerirea ţinutului, l-au făcut să nu-şi pună gîndul în practică. Guvernatorul provinciei Dacia a fost trecut prin sabie de către geţii răsculaţi, alături de mii de funcţionari şi soldaţi, pentru a-şi arăta ,,dragostea lor nemărginită faţă de ocupant”, însă cu totul altfel decât fac leprele specializate în pupincurism internaţionalist. În anul 117 Hadrian dărîmă ,,podul lui Traian” de peste Istru după marile răzmeriţe ale geţilor, de frică ca aceştia să nu invadeze tot teritoriul din Balcani şi să aprindă un foc pe care să nu-l mai poată stinge. Istoricii români nu suflă o vorbă despre această mare răscoală, pentru că le-ar da peste cap plăsmuirea nimicirii poporului get şi al tîmpeniei latinităţii; carele va să zică romanii s-au smintit de-a binelea şi s-au încăierat o vară întreagă în Geţia cu fantomele morţilor din anii 102 şi 106! Deocheată rău dacă nu o pot pune drept revelaţie! Nu se poate ca un popor care nu mai exista (după pretenţia ,,profeţilor” istorici, în trădare de Neam şi Ţară) să se răscoale împotriva cotropitorilor romani şi să lupte cu atîta înverşunare. Toate informaţiile vremurilor de atunci spun fără nici o ezitare că răscoala a fost pusă la cale de geţi şi la ea au participat atît cei din provincia romană Dacia, cât şi cei din nordul şi estul acestui ţinut, adică geţii din imperiul get al amalilor care luptau pentru alungarea prădătorilor. Dacă Dacia ar fi fost populată cu coloni (şi nu colonişti, aşa cum intenţionat se face confuzia şi de a căror prezenţă nici nu poate fi vorba) – care aveau privilegii deosebite dăruite de împărat, căci acesta era sensul cuvîntului pe timpul lui Traian – este o nebunie să spui că ei au început să dea cu parul în binefăcător. Aşa că mişeii, precum le este felul şi moaca, au îngropat adevărul pentru totdeauna şi ne fîlfîie pe sub nas minciuni din ţara lui foaie verde şi a lui Făt Păros! ariminia.ro/ro/imperiul-romano-get/
Posted on: Thu, 18 Jul 2013 19:41:29 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015