Transcrierea discursului susținut de președintele PNL, Crin Antonescu, la Sinaia, în cadrul evenimentului ”România pentru mediul de afaceri”, organizat de Tineretul Național Liberal, 3 noiembrie 2013 ”Mulțumesc! Bună ziua tuturor! Vă mulțumesc și eu pentru această întâlnire. Și le voi cere din capul locului colegilor de partid îngăduința să vorbesc, în primul rând, pentru oamenii din această sală care, chiar dacă poate au o filosofie liberală, nu sunt membri ai partidului nostru. Nu din cauză, dragi colegi de partid, că nu aș avea multe să vă spun, dar din cauză că ceea ce avem noi să ne spunem cam știm și este foarte important ca oameni care așteaptă ceva de la noi sau care sunt măcar interesați de cum gândim unele lucruri, să o audă. Să folosim așadar acest prilej, mulțumindu-le în chip special celor care, nefiind membri ai Partidului Național Liberal, sunt prezenți la această întâlnire cu noi. E un semn de interes și un semn de respect pe care doresc să-l întorc întâi. Mircea Roșca, acest președinte în legătură cu care am, ca președinte al partidului, atâtea motive de bucurie și atâtea motive de speranță, a spus cuvinte foarte frumoase despre mine. E exagerat. Așa-i și în artă. Arta lucrează cu exagerări. Nu despre mine este vorba. Să revenim la economie, dar permiteți-mi ca, încercând să revenim la economie, să fac și eu un mic ocol, care nu pierde din vedere că vrem să vorbim astăzi despre temele economice, despre ce poate să însemne astăzi și cât trebuie să însemne astăzi liberalism în economie sau politici de dreapta în economie, ceea ce e cam tot una. În două vorbe, este o discuție, în cea mai mare parte, din păcate, artificială astăzi în media și în spațiul public românesc, despre dreapta și despre stânga. Discuția despre dreapta se poartă mai cu seamă prin îngrămădirea unor solfegii care falsează foarte tare din partea, mă rog, unei propagande, unor, să le zic, forțe, în fine, elemente politice, al căror principal păcat, din punctul meu de vedere, nu este că sunt, din atâtea alte motive, care nu țin de dreapta și de stânga, adversarii noștri politici, ci pentru că au construit, încearcă să construiască o impostură teoretică și practică în legătură cu ideea de dreapta. Și ei definesc, de fapt, dreapta sau lasă să se înțeleagă în permanență – eu nu aud altceva de la acești oameni care, formal, astăzi, susțin că sunt dreapta, decât trei elemente. Ce înseamnă dreapta din punctul lor de vedere? Dreapta înseamnă să fii împotriva Partidului Social Democrat din România, cunoscutul PSD. Fals! Fals pentru că dreapta nu există numai în România, dreapta a mai existat în România și există în atâtea alte țări unde – ce țări fericite – nu există PSD. Ei bine, să fim realiști, nu există nici PNL în țările acelea. Al doilea element, chipurile, de definiție indusă, este acela că dreapta este cea care, strângând totuși dări, impozite, taxe, de la cetățenii unui stat, nu are nici cea mai mică obligație fată de ei. Acest lucru a fost chiar teoretizat și pus în practică și de către domnul Băsescu și de către guvernele sale, când s-a spus limpede „Scapă cine poate! Statul, deși vă ia impozite în continuare, nu are nicio obligație față de niciun cetățean din țara asta.” Cu grasul, cu slabul… niște vulgarități în plan teoretic, care, din nou, înseamnă o definiție falsă, o definiție de impostură a dreptei. În fine, al treilea element, și acela destul de netemeinic: e de dreapta cine este în Partidul Popular European. Sigur, Partidul Popular European, în ciuda faptului că a crescut și prezintă o gamă foarte, dar foarte variată de drepte, este o familie politică de dreapta. Dar nu e deloc adevărat că nu există dreaptă în afara Partidului Popular European. Partidul Național Liberal este un partid de dreapta care se află în grupul liberal, și, mai ales, să nu uităm că există un grup conservator, cu conservatorii britanici, cu partide serioase de dreapta din Polonia sau din Cehia, care nu sunt în Partidul Popular European. Și nu cred că cineva serios, cu bun gust și cu intenții solide, poate să afirme că, de pildă, Partidul Conservator din Marea Britanie nu este un partid de dreapta numai pentru că nu se bate cu PSD-ul și pentru că nu este în Partidul Popular European. Dreapta înseamnă, pe scurt, pentru mine cel puțin, trei lucruri și toate – ne întoarcem, ajungem – toate au reflexe și legături directe și cu, nu doar cu, dar și cu economia. Noi suntem de dreapta pentru că noi credem în libertate și nu în egalitate. În primul rând, pentru bunul motiv că libertatea există, libertatea este, atunci când există, o realitate. Și consecințele în economie sunt uriașe. Economia capitalistă a fost construită pe libertate, pe o libertate reală și nu pe o egalitate ipotetică. Egalitatea, exceptând principiile fundamentale și pentru care noi, liberalii, ne-am bătut și trebuie să ne batem înainte de orice, exceptând egalitatea în drepturi și egalitatea de șanse – cu aceste două excepții, egalitate nu există. Și marele element, elementul primordial de identitate al dreptei, atunci când face această distincție, este că dreapta e mai aproape de realitate, vorbește și lucrează în realitate, cinstit chiar dacă această realitate este dură. Faptul că nu ne naștem egali decât în drepturi și în șanse, într-o societate corect organizată e un fapt dur, dar un fapt real. Noi nu mințim și nu întreținem iluzii despre o egalitate, alta decât cea de drepturi și cea de șanse, care nu s-a înfăptuit niciodată, nicăieri, decât, eventual, cu prețul pierderii oricărei libertăți, așa cum am putut trăi și cum, o bună parte din glob a putut cunoaște în sistemele comuniste. Nici măcar aceea nu era egalitate. Al doilea lucru este că, sau al doilea element pentru mine fundamental al dreptei, este recunoașterea, încurajarea și punerea la lucru a elitelor într-o societate, în orice domeniu, în domeniul spiritual, în domeniul economic. Iată și asta are legătură cu economia. Pentru că dacă nu avem în minte, dacă nu respectăm, dacă nu apărăm, dacă nu cultivăm ideea unei elite, nu putem avea concurență cu adevărat în plan economic, nu putem avea acumulare benefică în plan economic și nu putem avea construcție curat și rentabil capitalistă în economie. Noi, am spus-o totdeauna, au spus-o și înaintașii noștri din România și de pretutindeni, am spus cinstit: există elite, există vârfuri, există performeri, există oameni de succes, există oameni care trag individual și asociat societățile, așa cum trag o companie economică, așa cum trag un partid sau așa cum trag o universitate, le trag înainte, le duc înainte. Sunt liderii de reușită, sunt elita unei societăți și, în paranteză fie spus, mă gândesc din ce în ce mai apăsat la cât de mult s-a putut face în 20 de ani în România interbelică, atunci când acest principiu a fost aplicat, și cât de puțin, tot în 20 de ani, după 1990 până acum, s-a făcut în România postcomunistă pentru că, de fapt, nu au fost selectate, promovate, încurajate, elite autentice de politicile din acești ani. Pentru că, de fapt, nu am avut sau nu am avut într-o măsură considerabilă, politici de dreapta la putere și în acțiune în România. Are legătură și asta cu economia. În fine, al treilea lucru este, nu neapărat liberal, dar foarte de dreapta și foarte în tradiția partidului care se numește Partid Național Liberal, este că dreapta crede în formele autentice, formele naturale de solidaritate și asociere de la comunitatea locală și până la națiune. Are asta legătură cu economia? Are o legătură foarte mare pentru că, din păcate, noi nu am reușit, neavând politici de dreapta serioase, închegate, neavând poate timpul pentru așezarea lor până acum, politici naționale de anvergură, de dezvoltare națională în plan economic pentru această țară. Noi nu am avut o politică, sau nu am reușit-o, a constituirii și întăririi unui capital românesc privat, unor companii românești, a unor capitaliști români pe care, de exemplu, serviciile speciale, cu marele lor acces la informații, să-i sprijine în competiția pe piețe internaționale, nu în bătălia pe bugetul ăsta secătuit, anulând de fapt elementele concurenței reale în spațiul economic intern. Are și asta legătură cu economia și cred ca acestea sunt trei elemente esențiale pentru a vorbi despre dreapta, nicidecum cele despre care vorbeam înainte. Sigur, s-a discutat aici și s-a discutat de multe ori, iarăși, după părerea mea, nu pe un temei foarte serios și creând o pistă falsă, despre cât de calificat economic trebuie să fie liderul politic. Liderul politic trebuie să aibă calitățile, pregătirea și consacrarea ca lider politic, nu ca lider economic. Întâmplarea face că niciunul dintre liderii politici, poate, cu nu știu ce excepții, dar nici unul din liderii politici ai lumii nu au fost nici laureați ai premiului Nobel pentru economie, de multe ori nici măcar economiști și de bună seamă nu au fost performeri în câmp economic, pentru că atunci nu ar fi făcut politică, ci ar fi fost managerii sau proprietarii unor mari companii. Bill Gates nu a făcut politică, nu a fost președintele Statelor Unite. Steve Jobs nu a fost președintele Statelor Unite sau vreun lider de comisie prin Congres sau prin Senat. Ronald Reagan nu a fost economist și nu a fost nici Margareth Thatcher. Lech Walesa, care a schimbat istoria Poloniei și a Estului a fost pur și simplu un electrician (…) Liderul politic trebuie, în schimb, să înțeleagă că mare parte din lucrarea lui este pentru economie, pentru mediul de afaceri, pentru omul de afaceri, pentru angajatorul și angajatul care produc bunăstarea unei țări. Acesta este esențial pentru un lider politic, că e el președinte, premier, ministru sau parlamentar și bineînțeles capacitatea de a face distincția între decizia politică și fundamentul sau motivarea ei tehnică, teoretică. De aceea, liderii politici puternici au excelenți consilieri economici și de aceea niciun lider politic adevărat, nici măcar de stânga, nu procedează așa cum în România anilor 2006, 2008 se proceda și anume se culpabiliza relația, interesul, comunicarea între liderii politici și cercurile, grupurile, mediul economic. Vă aduceți aminte cum de la cel mai înalt amvon al țării ni se vorbea în cel mai populist mod și cel mai de stânga stângii, de nici stânga rezonabilă nu mai vorbește așa, de către domnul Băsescu a teoriei grupurilor de interese. Cine vorbea așa? Cine făcea așa ceva? Ce lider politic important al lumii nu a avut un punct de prioritate capitală în programul său apărarea, sprijinirea, dezvoltarea mediului de afaceri din țara sa? Credeți că există discuție serioasă pe agenda cancelarului german, de exemplu, că e în Uniunea Europeană, că e într-o întâlnire bilaterală, că e într-o conversație telefonică cu Casa Albă, deși probabil că această cale de comunicare va fi evitată o vreme? Cu Kremlinul există altceva mai important pe agendă, fie că este spus acest lucru, de cele mai multe ori e spus, fie că nu, decât interesele marilor companii germane sau marilor companii cu participare germană? Este normal pentru că e cancelarul Germaniei și de aia e cancelarul Germaniei. Există vreun președinte al Franței de stânga sau de dreapta care în toate contactele sale politice să nu fi reprezentat ceva din interesele marilor companii private sau de stat în cazul Franței, franceze? Mai mult de atât, vreau să vă spun că țări care nu sunt mari puteri economice, care nu au pe piața românească de pildă, o prezență, o cantitate de investiții majoră, țări cum ar fi Polonia sau Croația, care atenție, au totuși niște companii, niște investitori polonezi sau croați care sunt în România, ei bine, chiar și la discuții de nivel parlamentar, adică nu cele de la nivel guvernamental, unde se discută concret, întotdeauna întreabă, întotdeauna evocă, întotdeauna vorbesc despre aceste grupuri de interese economice. Noi avem, în al doilea rând, o altă mare greșeală de abordare și anume: dacă este să discutăm chestiunea cu FMI-ul, Fondul Monetar Internațional, nu discut cum am ajuns noi în această situație. Las deoparte această discuție acum, nu că nu ar fi un subiect, e foarte interesant, dar nu asta contează acum, în ceea ce încerc să spun. Noi nu discutăm realist și serios despre Fondul Monetar Internațional, specificul său ca instituție, realitatea sa și relația cu noi, așa cum ar trebui să discutăm. Adică, simplu spus, domnule, mi-am rupt piciorul, am un picior debil adică slab – pentru că am văzut niște speculații în ultima vreme că am spus eu despre România că este o țară debilă; este, debil înseamnă slab; din păcate, este în acest moment o țară mult mai slabă decât ar trebui să fie, și ar putea să fie - și mi-am pus o proteză. Asta este FMI-ul. Dacă eu încep discuția publică din interese politice meschine, politicianiste, să încep să pretind că o să particip la cursa de 100 de metri plat la olimpiadă cu FMI-ul după mine înseamnă să minți. Nu! Nu e un lucru bun că suntem sub acord cu FMI-ul! Faptul că suntem sub acord cu FMI-ul înseamnă pentru România un handicap de care nu e de vină FMI-ul, dar înseamnă pentru România că nu poate avea, cu adevărat, o politică economică și bugetară. Suntem în această situație, nu e de vină FMI-ul. Nu are importanță în discuția asta să discutăm de ce am ajuns aici, dacă se putea și altfel sau nu. Noi ar trebui să ne raportăm, cu tot respectul pentru FMI și cu tot ceea ce înseamnă respectarea unor angajamente, dacă tot le luăm, să ne raportăm așa: domnule, suntem într-o situație grea, pentru că a fi sub acord cu FMI-ul, ceea ce nu se întâmplă multor țări în Uniunea Europeană și ar trebui să ne uităm cui i se întâmplă și cui nu i se întâmplă asta, faptul că ne aflăm într-o relație cu FMI-ul e o situație nefericită și temporară, în care uite așa încercăm să ne descurcăm cât mai bine și planul nostru este cât mai repede să ieșim din această situație. Ori noi ce facem? Venim și idealizăm ca pe o abstracțiune FMI-ul, președintele ca să înjure Guvernul, opoziția ca să înjure Guvernul și ne răfuim între noi și ne judecăm între noi performanța guvernamentală și economică, prin măsura în care respectăm poruncile FMI-ului. Iarăși este o abordare demagogică, greșită, perfect nerelevantă din punct de vedere economic și care nu ne poate duce departe. Ne poate duce la încercarea de a mai reuși și noi mici fente, ca să nu zic șmecherii, pe lângă constrângerile FMI-ului și FMI-ul sigur, care nu are nici o responsabilitate față de noi, să-și vadă de treaba și de criteriile sale pe care nu le comentez pentru că nu am votat FMI-ul eu, nu plătesc FMI-ul eu, plătesc doar datoriile spre FMI, le plătim toți și așa mai departe. Nu putem în felul acesta să vorbim foarte serios despre dezvoltarea economiei românești, nu putem dacă nu ne preocupăm la nivelul deciziei politice și legislative și la nivelul funcțiunii administrative despre economie de piață liberă și concurență autentică. Un partid de dreapta, și n-am excelat nici noi aici, un partid de dreapta înseamnă, are o diferență fundamentală de alte partide de stânga în general și mai ales de stânga românească. Tema politică în România este din păcate următoarea și în mare măsură și pentru noi: hai să obținem cât mai multe voturi, hai să câștigăm alegerile, pentru a ocupa cât mai multe poziții în aparatul de stat. Sigur că îți trebuie poziții în aparatul de stat, începând cu cele de miniștri, directori ca să faci o anumită politică, dar preocuparea noastră ca liberali este ca atunci când ajungem la putere și cât ne stă în putință, aparatul de stat să devină dacă nu minimal, că în Europa nu prea s-a reușit chestiunea asta, dar să devină cât mai restrâns. Deci ideea noastră sau ideea unei drepte care se respectă și n-a făcut-o nimeni în România până acum pe de-a-ntregul, am mai încercat noi câte ceva,trebuie să încercăm mai mult, este: noi vrem să venim la putere pentru ca aparatul de stat să fie cât mai redus și, în același timp, cât mai eficient, banii din economie să rămână în economie și să lucreze în economie, producătorii privați de avuție națională - ceea ce e aproape un pleonasm , că nu produce statul, decât în anumite excepții, avuție națională - să o producă înainte. Asta e dacă vrem să vorbim serios despre stânga sau despre dreapta și nu despre cine se ceartă mai mult cu PSD-ul sau nu. Asta este o cu totul altă problemă. Sigur, rămâne foarte greu, chiar dacă aceste principii sunt ordonate, asumate și susținute în convingerea noastră, rămâne foarte greu ca ele să fie puse în practică. Nu suntem în cea mai fericită conjunctură nici în Uniunea Europeană, nici pe plan mondial. Suntem, cum spuneam și în fața tinerilor mei colegi studenți, suntem în situația în care trebuie să căutăm și noi, ca parte a Uniunii Europene soluții pentru toată Uniunea Europeană și, din păcate, cel mai adesea ne comportăm ca unii care n-au treabă cu chestiunea asta și care așteaptă să mai vină FMI-ul sau cine știe cine de la Uniunea Europeană și să ne spună: „Uite, asta s-a hotărât, voi asta aveți de făcut”. Nu, pentru că noi suntem direct interesați pentru ca ceea ce a fost beneficiul major pentru statele Uniunii Europene să ne revină si nouă, deși am venit mai târziu, și, în același timp, să căutăm soluții pentru supraviețuirea economică a Europei, ca centru de dezvoltare economică. Asta se joacă, nu mai puțin, în acest moment și de aceea România nu își permite nici să fie o țară ecologistă, chiar dacă trebuie să aibă preocuparea pentru păstrarea fondului său de mediu, care este o resursă extraordinară, și de aceea România nu-și poate permite să spună că acceptă ușor ca încet-încet Europa să se transforme într-un fel de loc de turism, într-un fel de loc de muzeu, iar marile concentrări economice să fie în China, în Pacific, în America sau chiar în Africa, într-un anumit viitor. Eu gândesc aceste lucruri, eu cred că discuția oamenilor politici liberali și membri ai mediului de afaceri trebuie să fie una care să depășească „hai ajută-mă aici, hai și ajută-mă și tu dincolo!”. Trebuie să fie una în care Partidul Național Liberal, atât cât poate, în funcție de conjunctura politică internă, de situația internațională, de situația economiei românești, să lupte în toate acțiunile sale politice cu gândul la dezvoltarea, în fine, la apărarea și dezvoltarea unui capitalism românesc în care să existe și români, și capital românesc, în care și ei să fie sprijiniți, nu în măsura în care sunt sprijinite companiile multinaționale sau mari companii străine, că poate nu se poate, dar ar fi cazul, așa cum ne gândim să nu cumva să-i supărăm cu redevențe prea mari, să ne gândim ce facem pentru întreprinzătorul român cel amărât. Cel mare nu moare dintr-o redevență mai mare. Îi mai scade un pic profitul. La întreprinzătorul român mic și mijlociu – mari nu există, în opinia mea, toți sunt mici și mijlocii – se pune problema supraviețuirii. Eu nu am spus că nu trebuie să fie nimeni îngrijorat. Prietenul Vlad Oprea m-a citat, mi-a plăcut cum m-a citat, că dacă el așa a înțeles, așa e bine. Să nu fim îngrijorați, să nu fim dezamăgiți, să fim optimiști. Eu am spus că unii dintre noi, și uneori aceiași, suntem și îngrijorați, suntem în anumite momente și dezamăgiți, și suntem optimiști. Am spus că nici una dintre acestea numai ea nu este suficientă. Sunt motive de îngrijorare, sunt motive de dezamăgire, nu știu dacă sunt motive de optimism. Ar trebui să fie, ar trebui să le găsim. Ceea ce spun eu nu este că trebuie să fim optimiști și spun tuturor colegilor mei din Partidul Național Liberal și sigur le spun și aliaților din PSD, le-aș spune și celorlalți jucători, mai mari, mai mici, le-aș spune-o și serviciilor, le-aș spune-o și tuturor instituțiilor din țara asta că în România există optimism. Poate că noi nu suntem, dar România are o resursă extraordinară și este optimismul oamenilor tineri, optimismul primei generații practic născute în libertate. Numai că este o resursă care nu stă în pământ ca aurul până când ne gândim noi să o scoatem sau să nu o scoatem, ci este o resursă care e folosită acum, cât există sau care pleacă cu purtătorii ei cu tot în altă parte. Nu ne mai putem permite să lăsăm optimiștii să plece din această țară, pentru că, în general, optimiștii sunt și liberali, și nu ne mai putem permite ca tinerii, în principal în această țară, să își epuizeze tot așteptând capitalul de optimism și să devină oameni care să fie orice altceva decât oameni care să aibă încredere și optimism în viitorul țării lor. Avem această resursă și cred că asta e prima obligație a oamenilor politici. Și ea are legătură cu economia pentru că, până la urmă, această generație născută în libertate își spune cuvântul sau ar trebui să își spună cuvântul și în economie, că e vorba de întreprinzători, că e vorba de oameni care învață, că e vorba de oameni care sunt tineri angajați, că e vorba de oameni care trec prin fazele prin care se pot forma pentru a deveni actorii aceia mici și mulți, dar liberi ai unei economii de piață capitaliste și liberale, deci sănătoase.
Posted on: Sun, 03 Nov 2013 19:31:26 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015