Ultima știre din cartier : o să dăm de draku ! Posted on July 13, 2013 by pozitive Apocaliptice scenarii, de prin varii filme ale anilor 60-80, par să capete contur. Nu vă speriați, nu pică cu extratereștri , critters insațiabili. Este vorba despre tehnologie. Aici totul a plecat de la o augmentare. Să faci ceva mare să se miște cu ceva mic. Visul puturosului universal. De la tuburile catodice la tranzistori iar apoi lucrurile s-au complicat. Pentru a încropi un montaj electronic care să facă ce vrei tu este nevoie de ‘minime’ cunostințe de fizică care ajung printre integrale de gradul trei. Sesizând pericolul unui monopol al specialiștilor s-au cerut montaje mai compacte, așa ca pentru mai prostălăi. Inginerii de voie de nevoie s-au pus pe treabă. Pe cearșafuri de schițe au îngrămădit componentele, zeci de matematicieni și-au ros coatele calculând și răscalculând variabile Kirkoff, s-au făcut cablaje pe calc au fost fotografiate , ozazelizate, îmbinate, micșorate, s-au inventat noi tehnologii de imprimare,de conexiune, toleranțele au devenit mai incomode ca o cămașă cu gulerul strâmt). Au apărut circuitele integrate care înglobează în ele o gândire complexă ( zeci până la milioane de componente active individuale, recte tranzistori, diode, dar și pasive, resistori, condensatori de valori mici, etc) dar utilizabile la un nivel profan, cu un minim de cunoștințe. Ridicând nivelul accesibilității a crescut numărul celor care, fără cunoștințe de specialitate pot juca, având abilități native în acest sens, rebusul intermodulării, atingând pragul critic, prin crearea de programe automate care, spre puturoșenia noastră, să definitiveze o structură din ce în ce mai stufoasă, mai redundantă. Lovitura finală, roboți care construiesc roboți a fost atinsă, dar aici nu e vorba de un sistem Von Neumann, ci de o puturoșenie specific umană. Un astfel de sistem inteligent îți va proiecta un montaj ideal și în conformitate cu specificațiile inițiale fără să-i pese că se stufăreste inutil. Astfel că la capitolul consumuri, chestiunea devine intolerabilă. În loc să se revină la o structură mai simplă ( cine să o mai facă? ingineri de aplicație am mai rămas numai noi, boșorogii, în timp ce ingineri de sistem câtă frunză și iarbă) s-a trecut la feedback-uri. Toți controlează pe toți și toate se pliază în jurul comenzii centrale. S-a ars o siguranță (0,00ohm) pe undeva prin cablaj, a murit tot, caută, Vasile, acu’ în caru’ cu fân. Complexitatea aduce cu dânsa instabilitate. Sistemul este mai vulnerabil atunci când mai multe elemente componente sunt vulnerabile iar sistemele de protecție individuală se pot bate cap în cap la o variabilă comună dar diferit interpretată de fiecare. Direcția este complet greșită. O arhitectură de tip Ivy Bridge, pe 22 nm. desfășurată pentru a putea vedea un tranzistor ar acoperi lejer un oraș măricel, de 20-30000 de locuitori. Dacă s-ar face o atentă spălare de redundanțe, de montaje complexe puse acolo unde ar fi suficient un tranzistor,de continuă adăugare în cantitate sperând în van o schimbare calitativă, un procesor ar putea să-și reducă volumul de două ori iar performanțele lui dinamice ar crește spectaculos prin micșorarea timpilor de acces și de tranzit. Dar cine să o facă? Cum spuneam o asemenea structură este la limita percepției umane. Nimeni nu mai are curajul ( timpul, banii) de a privi monstrul în ansamblu rezumându-se la up-datări pe ici pe colo prin punctele esențiale. Am scăpat frâul, copii și eu știu cum face un cal când simte miros de iapă !!!!!
Posted on: Sat, 13 Jul 2013 11:20:21 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015