Un deputat liberal de Cluj crede că legea eutanasierii - TopicsExpress



          

Un deputat liberal de Cluj crede că legea eutanasierii maidanezilor nu va rezolva problema și e nevoie de adoptarea unor reguli suplimentare. Deputatul Adrian Oros propune „înființarea, organizare și funcționare, la nivel național, a Registrului de Evidență a Câinilor cu Stăpân, controlul reproducției canine, precum și importul și comercializarea câinilor”. Registrul ar urma să-l administreze Colegiul Medicilor Veterinari în urma consultării cu asociațiile de protecția animalelor și Asociația Chinologică Română. Proiectul mai spune că în cazul dispariției unui câine, stăpânul trebuie să anunțe Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân în maxim 72 de ore sau în trei zile în cazul morții. Dacă nu face această notificare, stăpânul nu mai are voie să aibă un câine în următorii doi ani. De asemenea, toți câinii fătați trebuie declarați de stăpân și microcipați în termen de 30 de zile. Dacă lege va fi aprobată, cei care abandonează câinii, „sursa” de înmulțire a maidanezilor, ar putea fi amendați. De asemenea, cei care nu-și înregistrează și microcipează câinii ar putea primi o amendă de până la 1.000 de lei.
Posted on: Fri, 27 Sep 2013 18:31:50 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015