Vederea binoculară (Fig. 5.10) este un proces complex de integrare a imaginilor percepute de cei doi ochi într-o imagine unică, elaborată de scoarţa cerebrală, care se dezvoltă progresiv în primii ani de viaţă. Reprezintă cea mai înaltă etapă de dezvoltare a aparatului vizual în cursul evoluţiei filogenetice. Vederea binoculară apare ca un proces perceptiv de o mare complexitate care se manifestă prin două elemente: percepţia a două senzaţii monoculare şi contopirea lor într-o percepţie unică. Worth a stabilit cele 3 grade ale vederii binoculare: • Percepţia simultană are două componente: capacitatea de a percepe în acelaşi timp două imagini diferite şi capacitatea de a percepe dedublat un obiect situat în afara ariei Panum (diplopia fiziologică); • Fuziunea este fenomenul cerebral de contopire a imaginilor similare provenite de la cei doi ochi într-o imagine unică; • Stereopsisul reprezintă posibilitatea de percepţie în relief a obiectelor tridimensionale din spaţiu. Stereo-acuitatea se măsoară în secunde de arc, valoarea normală fiind de 60 secunde de arc. Vederea binoculară este întotdeauna absentă în ambliopia severă, geneza tulburărilor de binocularitate fiind reprezentată de neutralizarea cerebrală a imaginii provenită de la ochiul ambliop. (Tehnici de dezambliopizare - Elena Avram (Sibiu, 2012))
Posted on: Tue, 23 Jul 2013 19:01:48 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015