Victime colaterale?! Masacrul de la Otopeni Pe 23 decembrie 1989, in zori, 40 de militari si 8 civili au fost ciuruiti de dispozitivele de aparare ale aeroportului, care i-au luat drept teroristi. Trei camioane pline cu militari ai unitatii din Campina au fost intampinate cu focuri de arma la Otopeni, la ora 6.30, desi fusesera chemate sa intareasca apararea aerogarii. Unul dintre cele mai revoltatoare si sangeroase evenimente ale Revolutiei din 1989 s-a petrecut in dimineata de 23 decembrie. "Adevarul" va dezvaluie, in serial, cine au fost victimele si cine au fost calaii din spatele diversiunii de la Otopeni. Veti putea citi marturiile supravietuitorilor si veti afla continutul ordinelor in urma carora au murit zeci de oameni nevinovati. Toate indiciile duc la varful MApN, unde se afla generalul Nicolae Militaru, instalat de Ion Iliescu inca din dupa-amiaza de 22 decembrie. În jurul orei 6.30, dispozitivele de aparare ale Aeroportului Otopeni au deschis focul asupra militarilor de la UM 0865 Campina, unitate apartinand trupelor de Securitate. Formata din soldati aflati in timpul stagiului militar, compania de la Campina fusese chemata chiar de generalul Iosif Rus, comandantul Aviatiei Militare Romane, sa intareasca paza aerogarii. S-a declansat un adevarat masacru, soldat cu 40 de victime in randul militarilor si cu inca 8 morti civili, din autobuzul care transporta personalul aeroportului si care a fost de asemenea ciuruit de gloante. Toate datele conduc spre ideea de premeditare, chiar daca eticheta oficiala, lipita ulterior pe dosarul acestui caz, vorbeste despre o regretabila lipsa de comunicare, cu efecte dezastruoase. În realitate, incidentele de la Otopeni se incadreaza in sfera diversiunilor puse la cale de noua putere in acele zile ale lui decembrie 1989. Carnajul de la aeroport, care a precedat asasinarea trupelor USLA chemate sa apere sediul MApN in seara aceleiasi zile de 23 decembrie, a avut menirea de a crea impresia ca asa-zisii teroristi chiar au existat. Recunoscuti la punctele de control Dupa ce fusese chemat la Bucuresti inca din ziua de 21 decembrie, un detasament de 220 de oameni de la UM 0865 din Campina se afla in noaptea dintre 22 si 23 decembrie in cazarma Comandamentului Trupelor de Securitate de la Baneasa. 82 dintre ei s-au urcat in trei camioane si au plecat in jurul orei 5 dimineata spre Aeroportul Otopeni, din ordinul generalului Grigorie Ghita, comandantul Trupelor de Securitate (actualii jandarmi), pentru a intari dispozitivul de aparare din acel loc. "Am fost in biroul generalului Ghita. Acolo ni s-a explicat ca trebuie sa mergem la Otopeni, pentru ca cei de acolo au cerut intariri. Ni s-a spus ca vom fi asteptati la intrarea in aerogara de catre maiorul Buzescu", isi aminteste capitanul Aron Bugoiu in cartea "Vin florile. Secerati-le!", a lui Emanoil Toma. În drum spre Otopeni, traseul celor trei camioane a fost ingreunat de mai multe filtre, dar toate le-au recunoscut misiunea si au trecut cu bine mai departe. Au ajuns in zona aeroportului la ora 6.20, fiind opriti la primul punct de control, chiar la iesirea de pe DN 1, Bucuresti - Ploiesti. Au fost recunoscuti si li s-a permis sa treaca mai departe. Camioanele au intrat pe strada care duce spre aeroportul civil si au ajuns la al doilea punct de control. Misiunea companiei de la Campina a fost confirmata si de aceasta data si, mai mult de atat, locotenentul-major Constantin Ionescu a urcat in primul camion pe post de insotitor, pentru a conduce coloana acolo unde era asteptata! Foc incrucisat, din trei directii Camioanele au plecat mai departe, dar, dupa ce au parcurs cateva sute de metri, s-a auzit o rafala de foc automat. Acest semnal a fost urmat de dezlantuirea unui adevarat infern. Asupra celor trei camioane s-a tras in plin din mai multe directii: de pe estacada aeroportului (lant de tragatori din UM 01874, aflati sub comanda locotenentului-major Lucian Pascu), de pe cladirea Departamentului Aviatiei Civile (cadre si militari in termen apartinand UM 01925 si UM 02802) si de la sol, din fata aerogarii (dispozitiv aflat sub comanda locotenentului-major Ionel Zorila si format din militari ai UM 01874 si din garzi patriotice de la Fabrica de vata Buftea). Convoiul este lovit in plin de gloante. 22 de militari din cele trei camioane sunt omorati pe loc, iar alti 6 sunt raniti grav. Ceilalti incearca sa-si revina din soc si prima reactie pe care o au este aceea de a cobori din masini. Cativa dintre ei se adapostesc in spatele camioanelor, altii se tarasc inspre liziera din dreapta soselei. "Acest foc desfasurat sub un vacarm naucitor, care dadea impresia ca esti atacat din toate partile, a durat circa zece minute. S-au mai facut mici pauze. Se auzeau la un moment dat strigate: «Nu mai trageti, ne predam, nu mai trageti!». Am crezut ca se vor opri, dar nu a fost asa. Au reluat focul pentru ca nu toti auzeau aceste strigate. Daca se opreau cei de la estacada, trageau cei de pe Departamentul Aviatiei si atunci trageau si ceilalti, si tot asa", rememoreaza capitanul Aron Bugoiu, care s-a aflat in cabina celui de-al treilea camion si a reusit sa supravietuiasca. Cei cinci litri de sange ai soldatului Vasile Buta Dincolo de nonsalanta cu care dispozitivele de aparare au deschis focul asupra militarilor veniti de la Campina, carnajul de la Otopeni socheaza si prin episoadele ulterioare. "Pe noi ne-au bagat in aeroport ca prizonieri, iar victimele si o parte din cei raniti au ramas intinsi pe asfalt, nu i-au bagat nicio clipa in seama. Un coleg de-al nostru, Buta Vasile, a fost ranit la picioare si l-au lasat acolo pana i s-a scurs tot sangele si a murit. Noua nu ne-au dat voie sa mergem sa-l ajutam. L-au lasat acolo, sa moara ca un caine. Omul ala putea sa traiasca, daca l-ar fi ajutat cineva. Poate ramanea fara un picior sau fara amandoua, dar traia!", rememoreaza cu indignare Paul Bustiuc, supravietuitor de la Otopeni. Au vrut sa ascunda urmele crimelor Cadavrele au fost luate de pe sosea abia a doua zi, pe 24 decembrie. "Au fost stransi si au fost pusi pe niste foi de cort intr-o masina si au plecat cu ei. Eram ferm convins ca au fost dusi la morga. Ulterior am aflat ca au fost dusi, de fapt, in spatele aeroportului, la aerogara de marfuri, si lasati acolo intr-un autolift. Cred ca pur si simplu s-au blocat si, cand si-au dat seama de dimensiunea dezastrului, n-au stiut cum sa mai iasa din aceasta situatie. Probabil ca au vrut sa-i ascunda, nu stiu", a declarat capitanul Aron Bugoiu. Omorati ca la plutonul de executie În vacarmul creat de rafalele pistoalelor-mitraliera si de strigatele de disperare ale militarilor de la unitatea din Campina, apare ca din senin un autobuz plin cu civili. De fapt, era un autobuz al aeroportului, care aducea din oras angajatii pentru tura de la ora 7.00. Un detaliu care face si mai nejustificata primirea convoiului de la Campina cu foc deschis: circulatia in si dinspre aeroport nu era inchisa in acea dimineata. Spre aerogara circulau inclusiv taxiuri! Dispozitivele de aparare deschid focul si asupra autobuzului cu civili, care ajunsese in dreptul celor trei camioane. Opt persoane sunt ucise pe loc, insa, spre norocul celor aflati in masina, soferul nu se afla printre victime. Acesta reuseste sa mearga cu spatele si sa scoata autobuzul din acea zona. O dimineata in care nimic n-a fost rational Militarii de la unitatea din Campina raman in bataia focului si, dupa cateva minute de la episodul cu autobuzul, se aud voci care ii someaza sa se indrepte spre cladirea aeroportului cu mainile sus. Convinsi ca nimeni nu poate trece peste legea nescrisa conform careia nu se trage asupra unui soldat care are mainile ridicate, campinenii se ridica si inainteaza spre aeroport. Comportamentul mai mult decat bizar al celor din dispozitivele de aparare atinge insa absurdul maxim. Desi acestia puteau vedea acum, fara niciun fel de problema, ca au in fata militari in termen si nicidecum teroristi veniti sa cucereasca aeroportul, focul este deschis din nou! Se trage in plin asupra campinenilor, care sunt impuscati ca la plutonul de executie. Înca 18 militari sunt omorati, iar 11 sunt raniti. Ceilalti se trantesc la pamant si reusesc sa scape. Cativa dintre ei izbutesc sa fuga spre liziera si apoi prin padure, iar unii dintre ranitii intinsi pe asfalt sunt luati de un taximetrist si transportati la spital. "Acel om, care conducea un taxi tip furgoneta, mi-a salvat viata. El m-a luat de acolo, dupa ce s-a oprit focul, si m-a dus la spital la Balotesti", povesteste Ionel Dumitru, unul dintre supravietuitorii masacrului de la Otopeni. Sunteti teroristi! Îl aparati pe Ceausescu! Dintre cei care au scapat nevatamati, 22 de oameni au fost luati prizonieri de catre cei din dispozitivul de aparare si dusi in aeroport. Au fost batuti si insultati, desi s-au legitimat si le-au aratat celorlalti ca sunt militari ca si ei. "«Sunteti teroristi! Îl aparati pe Ceausescu! Ati venit sa ne omorati», asa ne strigau", marturiseste Aron Bugoiu. Dupa cateva ore, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, supravietuitorii contingentului venit de la Campina au fost introdusi in dispozitivul de aparare al aeroportului, printre cei care ii luasera la tinta cu putin timp inainte! "Am ramas in aeroport pana pe 30 decembrie, nemancati, ca vai de noi. La un moment dat ne-au trimis pe pista, sa pazim «Boeing-ul» lui Ceausescu. Tocmai pe noi, pe care ne luasera drept teroristi si spuneau ca vrem sa-l ajutam pe dictator sa fuga din tara", povesteste Paul Bustiuc, un alt supravietuitor al carnajului de la aeroport. Batuti, insultati, dar vii Dintre cei care au scapat nevatamati, 22 de oameni au fost luati prizonieri de catre cei din dispozitivul de aparare si dusi in aeroport. Au fost batuti si insultati, desi s-au legitimat si le-au aratat celorlalti ca sunt militari ca si ei. "«Sunteti teroristi! Îl aparati pe Ceausescu! Ati venit sa ne omorati», asa ne strigau", marturiseste capitanul Aron Bugoiu, supravietuitor al macelului de la Otopeni. Sursa: adevarul.ro Pe 23 decembrie 1989, in zori, 40 de militari si 8 civili au fost ciuruiti de dispozitivele de aparare ale aeroportului, care i-au luat drept teroristi. Trei camioane pline cu militari ai unitatii din Campina au fost intampinate cu focuri de arma la Otopeni, la ora 6.30, desi fusesera chemate sa intareasca apararea aerogarii. Unul dintre cele mai revoltatoare si sangeroase evenimente ale Revolutiei din 1989 s-a petrecut in dimineata de 23 decembrie. "Adevarul" va dezvaluie, in serial, cine au fost victimele si cine au fost calaii din spatele diversiunii de la Otopeni. Veti putea citi marturiile supravietuitorilor si veti afla continutul ordinelor in urma carora au murit zeci de oameni nevinovati. Toate indiciile duc la varful MApN, unde se afla generalul Nicolae Militaru, instalat de Ion Iliescu inca din dupa-amiaza de 22 decembrie. În jurul orei 6.30, dispozitivele de aparare ale Aeroportului Otopeni au deschis focul asupra militarilor de la UM 0865 Campina, unitate apartinand trupelor de Securitate. Formata din soldati aflati in timpul stagiului militar, compania de la Campina fusese chemata chiar de generalul Iosif Rus, comandantul Aviatiei Militare Romane, sa intareasca paza aerogarii. S-a declansat un adevarat masacru, soldat cu 40 de victime in randul militarilor si cu inca 8 morti civili, din autobuzul care transporta personalul aeroportului si care a fost de asemenea ciuruit de gloante. Toate datele conduc spre ideea de premeditare, chiar daca eticheta oficiala, lipita ulterior pe dosarul acestui caz, vorbeste despre o regretabila lipsa de comunicare, cu efecte dezastruoase. În realitate, incidentele de la Otopeni se incadreaza in sfera diversiunilor puse la cale de noua putere in acele zile ale lui decembrie 1989. Carnajul de la aeroport, care a precedat asasinarea trupelor USLA chemate sa apere sediul MApN in seara aceleiasi zile de 23 decembrie, a avut menirea de a crea impresia ca asa-zisii teroristi chiar au existat. Recunoscuti la punctele de control Dupa ce fusese chemat la Bucuresti inca din ziua de 21 decembrie, un detasament de 220 de oameni de la UM 0865 din Campina se afla in noaptea dintre 22 si 23 decembrie in cazarma Comandamentului Trupelor de Securitate de la Baneasa. 82 dintre ei s-au urcat in trei camioane si au plecat in jurul orei 5 dimineata spre Aeroportul Otopeni, din ordinul generalului Grigorie Ghita, comandantul Trupelor de Securitate (actualii jandarmi), pentru a intari dispozitivul de aparare din acel loc. "Am fost in biroul generalului Ghita. Acolo ni s-a explicat ca trebuie sa mergem la Otopeni, pentru ca cei de acolo au cerut intariri. Ni s-a spus ca vom fi asteptati la intrarea in aerogara de catre maiorul Buzescu", isi aminteste capitanul Aron Bugoiu in cartea "Vin florile. Secerati-le!", a lui Emanoil Toma. În drum spre Otopeni, traseul celor trei camioane a fost ingreunat de mai multe filtre, dar toate le-au recunoscut misiunea si au trecut cu bine mai departe. Au ajuns in zona aeroportului la ora 6.20, fiind opriti la primul punct de control, chiar la iesirea de pe DN 1, Bucuresti - Ploiesti. Au fost recunoscuti si li s-a permis sa treaca mai departe. Camioanele au intrat pe strada care duce spre aeroportul civil si au ajuns la al doilea punct de control. Misiunea companiei de la Campina a fost confirmata si de aceasta data si, mai mult de atat, locotenentul-major Constantin Ionescu a urcat in primul camion pe post de insotitor, pentru a conduce coloana acolo unde era asteptata! Foc incrucisat, din trei directii Camioanele au plecat mai departe, dar, dupa ce au parcurs cateva sute de metri, s-a auzit o rafala de foc automat. Acest semnal a fost urmat de dezlantuirea unui adevarat infern. Asupra celor trei camioane s-a tras in plin din mai multe directii: de pe estacada aeroportului (lant de tragatori din UM 01874, aflati sub comanda locotenentului-major Lucian Pascu), de pe cladirea Departamentului Aviatiei Civile (cadre si militari in termen apartinand UM 01925 si UM 02802) si de la sol, din fata aerogarii (dispozitiv aflat sub comanda locotenentului-major Ionel Zorila si format din militari ai UM 01874 si din garzi patriotice de la Fabrica de vata Buftea). Convoiul este lovit in plin de gloante. 22 de militari din cele trei camioane sunt omorati pe loc, iar alti 6 sunt raniti grav. Ceilalti incearca sa-si revina din soc si prima reactie pe care o au este aceea de a cobori din masini. Cativa dintre ei se adapostesc in spatele camioanelor, altii se tarasc inspre liziera din dreapta soselei. "Acest foc desfasurat sub un vacarm naucitor, care dadea impresia ca esti atacat din toate partile, a durat circa zece minute. S-au mai facut mici pauze. Se auzeau la un moment dat strigate: «Nu mai trageti, ne predam, nu mai trageti!». Am crezut ca se vor opri, dar nu a fost asa. Au reluat focul pentru ca nu toti auzeau aceste strigate. Daca se opreau cei de la estacada, trageau cei de pe Departamentul Aviatiei si atunci trageau si ceilalti, si tot asa", rememoreaza capitanul Aron Bugoiu, care s-a aflat in cabina celui de-al treilea camion si a reusit sa supravietuiasca. Cei cinci litri de sange ai soldatului Vasile Buta Dincolo de nonsalanta cu care dispozitivele de aparare au deschis focul asupra militarilor veniti de la Campina, carnajul de la Otopeni socheaza si prin episoadele ulterioare. "Pe noi ne-au bagat in aeroport ca prizonieri, iar victimele si o parte din cei raniti au ramas intinsi pe asfalt, nu i-au bagat nicio clipa in seama. Un coleg de-al nostru, Buta Vasile, a fost ranit la picioare si l-au lasat acolo pana i s-a scurs tot sangele si a murit. Noua nu ne-au dat voie sa mergem sa-l ajutam. L-au lasat acolo, sa moara ca un caine. Omul ala putea sa traiasca, daca l-ar fi ajutat cineva. Poate ramanea fara un picior sau fara amandoua, dar traia!", rememoreaza cu indignare Paul Bustiuc, supravietuitor de la Otopeni. Au vrut sa ascunda urmele crimelor Cadavrele au fost luate de pe sosea abia a doua zi, pe 24 decembrie. "Au fost stransi si au fost pusi pe niste foi de cort intr-o masina si au plecat cu ei. Eram ferm convins ca au fost dusi la morga. Ulterior am aflat ca au fost dusi, de fapt, in spatele aeroportului, la aerogara de marfuri, si lasati acolo intr-un autolift. Cred ca pur si simplu s-au blocat si, cand si-au dat seama de dimensiunea dezastrului, n-au stiut cum sa mai iasa din aceasta situatie. Probabil ca au vrut sa-i ascunda, nu stiu", a declarat capitanul Aron Bugoiu. Omorati ca la plutonul de executie În vacarmul creat de rafalele pistoalelor-mitraliera si de strigatele de disperare ale militarilor de la unitatea din Campina, apare ca din senin un autobuz plin cu civili. De fapt, era un autobuz al aeroportului, care aducea din oras angajatii pentru tura de la ora 7.00. Un detaliu care face si mai nejustificata primirea convoiului de la Campina cu foc deschis: circulatia in si dinspre aeroport nu era inchisa in acea dimineata. Spre aerogara circulau inclusiv taxiuri! Dispozitivele de aparare deschid focul si asupra autobuzului cu civili, care ajunsese in dreptul celor trei camioane. Opt persoane sunt ucise pe loc, insa, spre norocul celor aflati in masina, soferul nu se afla printre victime. Acesta reuseste sa mearga cu spatele si sa scoata autobuzul din acea zona. O dimineata in care nimic n-a fost rational Militarii de la unitatea din Campina raman in bataia focului si, dupa cateva minute de la episodul cu autobuzul, se aud voci care ii someaza sa se indrepte spre cladirea aeroportului cu mainile sus. Convinsi ca nimeni nu poate trece peste legea nescrisa conform careia nu se trage asupra unui soldat care are mainile ridicate, campinenii se ridica si inainteaza spre aeroport. Comportamentul mai mult decat bizar al celor din dispozitivele de aparare atinge insa absurdul maxim. Desi acestia puteau vedea acum, fara niciun fel de problema, ca au in fata militari in termen si nicidecum teroristi veniti sa cucereasca aeroportul, focul este deschis din nou! Se trage in plin asupra campinenilor, care sunt impuscati ca la plutonul de executie. Înca 18 militari sunt omorati, iar 11 sunt raniti. Ceilalti se trantesc la pamant si reusesc sa scape. Cativa dintre ei izbutesc sa fuga spre liziera si apoi prin padure, iar unii dintre ranitii intinsi pe asfalt sunt luati de un taximetrist si transportati la spital. "Acel om, care conducea un taxi tip furgoneta, mi-a salvat viata. El m-a luat de acolo, dupa ce s-a oprit focul, si m-a dus la spital la Balotesti", povesteste Ionel Dumitru, unul dintre supravietuitorii masacrului de la Otopeni. Sunteti teroristi! Îl aparati pe Ceausescu! Dintre cei care au scapat nevatamati, 22 de oameni au fost luati prizonieri de catre cei din dispozitivul de aparare si dusi in aeroport. Au fost batuti si insultati, desi s-au legitimat si le-au aratat celorlalti ca sunt militari ca si ei. "«Sunteti teroristi! Îl aparati pe Ceausescu! Ati venit sa ne omorati», asa ne strigau", marturiseste Aron Bugoiu. Dupa cateva ore, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, supravietuitorii contingentului venit de la Campina au fost introdusi in dispozitivul de aparare al aeroportului, printre cei care ii luasera la tinta cu putin timp inainte! "Am ramas in aeroport pana pe 30 decembrie, nemancati, ca vai de noi. La un moment dat ne-au trimis pe pista, sa pazim «Boeing-ul» lui Ceausescu. Tocmai pe noi, pe care ne luasera drept teroristi si spuneau ca vrem sa-l ajutam pe dictator sa fuga din tara", povesteste Paul Bustiuc, un alt supravietuitor al carnajului de la aeroport. Batuti, insultati, dar vii Dintre cei care au scapat nevatamati, 22 de oameni au fost luati prizonieri de catre cei din dispozitivul de aparare si dusi in aeroport. Au fost batuti si insultati, desi s-au legitimat si le-au aratat celorlalti ca sunt militari ca si ei. "«Sunteti teroristi! Îl aparati pe Ceausescu! Ati venit sa ne omorati», asa ne strigau", marturiseste capitanul Aron Bugoiu, supravietuitor al macelului de la Otopeni. Sursa: adevarul.ro SURSA 03 ziaruldeiasi.ro Ziua de 14 decembrie a ramas in mintea iesenilor ca momentul in care se punea la cale, de catre un grup de intelectuali, o revolta populara. Au fost scrise zeci de carti si sute de articole, care ar putea face alte zeci de carti, despre ceea ce s-a intimplat in acele zile. "Monitorul" a intors pe toate fetele, in anii ce au urmat, ce s-a intimplat pe 14 decembrie 1989, cind acel grup de intelectuali nu a reusit sa-i scoata pe ieseni in strada. Anul acesta ne-am oprit asupra unei teme extrem de captivante, probabil cel mai de neinteles moment al Revolutiei din decembrie 1989: masacrul de la Otopeni. Sapte ieseni au fost atunci tinte vii pentru dispozitivul de aparare al aeroportului. Patru au murit, unul a fost nenorocit pe viata, iar doi au scapat ca prin minune. "Monitorul" i-a pus fata in fata pe doi dintre participantii la evenimentele din 23 decembrie. Unul a fost "calaul", celalalt, victima. Unul a tras, celalalt s-a adapostit. Dupa 12 ani in care nu s-au cunoscut, cei doi ieseni s-au privit zilele trecute in ochi. Pentru cei doi, clipele de foc au fost si vor fi fara indoiala cea mai mare cumpana din viata lor. Masacrul de la Otopeni este poate una din cele mai mari erori ale armatei romane. Materialul de mai jos nu isi propune sa dezvaluie secretele ascunse cu strasnicie de potentatii acelor vremuri, ci sa reconstituie trairile oamenilor din cele doua tabere. Victor Halciug si Mihai Giubernea erau in 1989 doi baieti de 19 ani, care abia au terminat liceul si au fost incorporati. Amindoi au copilarit in Iasi, insa nu se cunosteau. De fapt, nu s-au cunoscut pina zilele trecute, cind s-au intilnit la redactia "Monitorului" desi au fost foarte aproape unul de altul in decembrie 1989. Soarta a facut ca Mihai si Victor sa fie adversari intr-un razboi care nu le apartinea. Unul dintre ei era in tabara calailor, altul in tabara victimelor. Abia iesiti de pe bancile scolii, cei doi tineri s-au trezit deodata in ipostaza de a goli unul intr-altul incarcatoarele armelor pentru a supravietui. Atunci, in dimineata zilei de 23 decembrie, la Otopeni au fost masacrate trei plutoane de militari in termen. 50 de tineri au murit si alti 13 au fost raniti. Toti acestia nu purtau decit vina ca sefii lor nu si-au putut sincroniza comenzile in acele zile fierbinti ale Revolutiei. Printre soldatii asupra carora a fost deschis focul se aflau sapte ieseni. Patru au murit, unul a fost ranit si doi au scapat ca prin minune de sub tirul incrucisat. Unul dintre norocosi este Victor Halciug, care in 1989 era militar in termen la o unitate a Securitatii din Cimpina. Trei luni de antrenamente pentru un adevarat razboi Dupa aproape trei luni de pregatire militara, soldatul Victor Halciug a depus juramintul de credinta. Fusese incorporat in octombrie, la fel ca si Mihai Giubernea. Ultimul servea patria intr-o unitate speciala de aparare a Aeroportului Otopeni, antrenindu-se pentru lupta cu teroristii. Pusi fata in fata la redactia "Monitorului", cei doi incep sa-si depene povestile. "Scenariile cu teroristi care atacau aeroportul erau analizate zilnic in cadrul sedintelor de pregatire. Erau prezentate atacuri teroriste din Italia si Statele Unite, apoi se cautau solutii de contraatac", povesteste Mihai Giubernea. Subliniaza ca soldatii din unitatea sa erau foarte bine pregatiti pentru lupta cu teroristii. Termenul nu fusese pe atunci asimilat cu tragatorii de elita care omorau revolutionarii si dispareau in citeva clipe. Terorist era pentru soldatul insarcinat cu paza aeroportului un ins care incerca sa deturneze un avion si nimic altceva. Nici pregatirea soldatilor de la Cimpina nu era o treaba pentru domnisoare. "Chiar daca eram o companie de transmisiuni, faceam zilnic antrenamente de infanteristi. Sapam santuri, salt inainte, culcat, alarme in miez de noapte si foarte multe trageri. Antrenamente pentru lupta", spune Victor Halciug. Alarma partiala de lupta In saptamina de dupa 17 decembrie, ca toate unitatile militare din tara, si cea din Cimpina a intrat in alarma partiala de lupta. Alarmele de antrenament au fost substituite de o chestiune mult mai serioasa, care atenta la siguranta statului comunist: posibilitatea producerii unei revolte populare. Pe 21 decembrie, trei plutoane de militari in termen de la unitatea din Cimpina au fost imbarcate in camioane si trimise la Bucuresti, pentru a ajuta la restabilirea ordinii. Printre ei era si soldatul Victor Halciug, care a inteles ca cele trei luni de pregatire militara au acum o finalitate practica. Intre timp, Aeroportul Otopeni se inchisese. Paza a fost intarita, iar controalele erau tot mai severe. Mihai Giubernea facea parte tocmai din acest dispozitiv si a simtit pe pielea lui ce inseamna sa pazesti un obiectiv de importanta strategica intr-o perioada in care s-a dat alarma partiala de lupta. "Chiar daca ne cunosteam destul de bine intre noi, foloseam cu strictete parolele de acces in diferite zone. Tensiunea era foarte mare, toti ofiterii erau agitati si nervosi, iar noua nu ne spunea nimeni nimic", isi aminteste Mihai. Spre infern, cu cintec inainte, mars! Cele trei plutoane plecate de la Cimpina au fost cazate la Baneasa, iar in dimineata zilei de 23 decembrie, in jurul orei 3:00, o noua alarma i-a pus in priza pe cei aproape 90 de militari. Tinerii au fost urcati in cele 3 camioane si la ora 5:00 au plecat spre o destinatie necunoscuta. Doar ofiterii stiau ca se indreapta spre Aeroportul Otopeni, insa nici macar ei nu aveau habar ca acolo ii astepta infernul. Dupa doua filtre ale MApN, camioanele au ajuns in fata drumului care ducea catre aeroport. Era ora 6:30 si doar citeva sute de metri ii desparteau pe acei soldati de gloantele confratilor lor. La iesirea de pe soseaua Bucuresti - Ploiesti, astepta un ofiter din trupele care pazeau aeroportul, pentru preluarea soldatilor veniti in ajutor. "Locotenentul-major Ionescu, de la paza Aeroportului, s-a urcat in primul camion si apoi coloana s-a deplasat spre aerogara. La citeva secunde a fost deschis focul asupra primei masini, spune Victor Halciug. El nu stie cine a tras primul, de fapt nici nu avea cum sa vada din ce directie se trage. Camionul acoperit cu prelata era o tinta foarte usoara pentru ostasii de la aeroport, in timp ce soldatii din camioane nici macar nu apucau sa vada de unde vine moartea. Momentul deschiderii focului l-a prins pe Mihai Giubernea pe undeva, prin spatele Aerogarii Noi. "Eram cu citiva colegi in post. Am auzit focuri de arma si am iesit repede sa vedem ce se intimpla. Eram pregatiti sa facem fata unui atac, pe care il credeam atunci al teroristilor". Corespondenta din infern: zeci de guri de foc dezlantuite In schitele alaturate se poate vedea dispozitia unitatilor de foc din dispozitivul de aparare al aeroportului. Un TAB-C ascuns sub pasarela aerogarii, douazeci de soldati cu pistoale mitraliera pe esplanada si trei mitraliere de companie situate undeva pe una din cladirile Aviatiei Civile asteptau aparitia teroristilor. In interior mai erau soldati care puteau interveni imediat, iar Mihai era unul dintre acestia. Vazind ca toate unitatile de foc trag asupra camioanelor, impreuna cu ceilalti patru soldati Mihai a armat pistolul mitraliera, l-a pus pe pozitia "foc automat" si a deschis focul in directia camioanelor. "Oricum, degeaba trageam. Distanta dintre noi si cele trei camioane era de peste 500 metri, iar noi nu puteam avea nici un control asupra rafalelor". Totusi, pentru ca soldatii din TAB, cei de pe esplanada aeroportului si militarii de la cele trei "catele" trageau intruna asupra "teroristilor", Mihai a continuat sa tina degetul apasat pe tragaci. Una din virtualele sale tinte era Victor, aflat in cel de-al treilea camion. "Auzeam cum gloantele se izbesc de metal. Stateam pe bancute, aplecati, si ne rugam sa nu fim omoriti. Gloantele intrau prin prelata care acoperea camionul, unele se izbeau de metal, iar altele isi atingeau tinta", povesteste Victor cum a trecut prin acele clipe de groaza. "Am vazut cum un coleg a fost atins de glont in git, imi amintesc cum horcaia. Nimeni nu putea sa-l ajute. Un altul a fost lovit in cap, glontul strapungind foarte usor casca de otel. Mirosea a carne arsa si a pucioasa, se auzeau gemete, nu aveam timp nici macar sa vedem ce se intimpla". Nu trageti! Opriti focul La un moment dat, camioanele s-au pus in miscare, insa in directia inapoi. Focul s-a intetit, iar primele doua erau deja ciuruite. "A venit comandantul de pluton in spate, ne-a spus sa stam linistiti. Multi dintre soldati erau deja morti, iar focul nu mai contenea". Imaginea este descrisa cu sobrietate de Victor Halciug. In timp ce acesta povesteste, Mihai priveste in jos si isi face de lucru cu un pix pe hirtie. Oare se simte vinovat? Se gindeste oare ca este posibil ca glontul plecat din pusca sa sa fi strapuns casca de otel si apoi creierul unui coleg de-al lui Victor? El povesteste in continuare cum au continuat ostilitatile: "Am lasat armele in camion si am inceput sa iesim. «NU TRAGETI! OPRITI FOCUL !», striga comandantul nostru. Totusi, ceilalti continuau sa traga. Citiva dintre cei care au coborit cu miinile sus au fost secerati imediat, iar noi nu am mai vrut sa iesim", spune Victor. Intrerupe povestirea, iar privirea sa se fixeaza pe chipul lui Mihai. Acesta se simte dator sa explice: "Noi cinci nu aveam nici macar cum sa tintim vreunul din cele trei camioane. Eram prea departe. Camioanele au fost ciuruite de TAB si de cele trei «catele». Erau chiar in bataia lor, era greu de crezut ca va scapa cineva". Victor accepta explicatia. Si-a dat seama ca nu pistoalele mitraliera purtate de soldati au fost adevarata forta de foc, ci TAB-ul si mitralierele de companie. Isi aminteste insa ca a fost o pauza. Trei sau treizeci de minute? "De ce s-a continuat tirul si dupa cele citeva clipe de ragaz?", intreaba el. "Aparuse autobuzul civil, care aducea angajatii aeroportului. Probabil ca soldatii de la catele au deschis din nou focul, nu stiu cu precizie, insa imi amintesc ca a urmat o noua repriza". Clipele se scurgeau extrem de greu sub ploaia de gloante. Victor sustine ca atacul a durat macar treizeci de minute, in timp ce Mihai este convins ca totul s-a terminat in cel mult trei minute. Aduce argumente ingineresti: "Cit timp dureaza sa se goleasca un incarcator de 30 de cartuse la foc automat? Treizeci de secunde! Fiecare soldat a tras cel mult trei incarcatoare, iar, daca focul continua, aveau suficienta munitie si puteau sa traga fiecare cite zece incarcatoare. Si stiind ca sintem atacati de teroristi, nimeni nu a facut economie la cartuse", explica el. "Nu se poate. A durat foarte mult, macar jumatate de ora. A fost si o pauza, s-a strigat, comandantul plutonului a schimbat citeva cuvinte cu cei care trageau. Sigur a durat jumatate de ora", decreteaza Victor, insa Mihai stie ca nu este adevarat. Pentru baiatul cu trei luni de pregatire militara timpul s-a scurs mult mai greu decit pentru restul lumii. Aplecat, cu capul intre picioare, apoi culcat pe un coleg omorit de gloante sau ascunzindu-se dupa trei cadavre - pina nu demult colegi de catanie, cele trei minute au insemnat pentru Victor Halciug o eternitate, cuantificata in "macar jumatate de ora". Dupa trei sau treizeci de minute, poarta infernului s-a inchis. Voi sinteti copiii lui Ceausescu? "Nu mai era nici o miscare dinspre camioane si focul s-a oprit. In spatele lor era autobuzul civil, care fusese de asemenea ciuruit. Nu mai stiu cum s-a terminat totul", spune Mihai. Clipa finala a asaltului l-a surprins pe Victor pe asfalt, facut ghem dupa un coleg care nu a avut norocul lui. "Imediat au venit soldatii de la paza aeroportului, cu armele in miini, si ne-au luat prizonieri. Pe cei care mai traiau. Nu cred ca eram 20". In continuare, prizonierii au fost tratati ca teroristi. Intii au fost dusi intr-o sala din incinta aeroportului. Acolo, ranitii au beneficiat de primul ajutor, in timp ce soldatii neatinsi de gloante erau inghiontiti si ironizati: "Voi sinteti copiii lui Ceausescu? Voi sinteti securistii care ne-au chinuit ani de zile?" Victor isi aminteste ca in orele ce au urmat mergeau chiar si la toaleta sub supravegherea pistoalelor mitraliera. In tabara cealalta, a aparatorilor aeroportului, domnea satisfactia de a fi respins un atac al teroristilor. Asa e la armata: ordinul comandantului se executa Mihai isi aminteste ca, imediat dupa terminarea focului, a fost trimis de superiori la postul pe care-l parasise cu citeva minute inainte: "Trei zile am fost izolat, nu am mai intrat in aerogara si nu am stiut ca am tras in oameni nevinovati. Am avut efectiv convingerea ca acele camioane erau pline cu teroristi". Abia dupa ce a iesit din post a aflat ca soldatii impuscati venisera sa ajute la apararea aeroportului si teroristii trebuiau cautati in alta parte. Povestea lui Mihai continua cu constientizarea faptului ca s-a facut o greseala de proportii neimaginabile: "La citeva zile dupa ce am iesit din post am mers sa vad camioanele ciuruite. Aratau intr-adevar ca dupa razboi. Un coleg mai curios a deschis portiera unui camion. De undeva, de sus a cazut o bucata de carne, probabil ceea ce a mai ramas din obrazul soferului". L-am intrebat pe Mihai daca nu se gindeste ca a omorit oameni nevinovati. Nu a apucat sa spuna nimic insa, pentru ca a intervenit Victor: "Noi executam ordinele comandantilor. De unde sa stiu eu sau Mihai cine erau adversarii nostri? Daca s-a comandat foc, s-a executat foc. Asa e peste tot in armata". Faptul ca Victor a sarit in apararea lui Mihai poate reprezenta intelegerea faptului ca acei tineri erau simple marionete la dispozitia unor minti nepregatite suficient. La finalul discutiei cu Mihai Giubernea si Victor Halciug, cei doi aproape ca s-au imprietenit. Dupa trei ore in care au amintit amanunte despre care nimeni nu ar vrea sa-si aminteasca, Mihai Giubernea si Victor Halciug si-au strins miinile cu zimbetul pe buze. Barbatii de astazi, care in urma cu 12 ani ar fi facut orice ca sa se omoare unul pe altul, nu-i vor uita insa niciodata pe recrutii cu trei luni de pregatire militara care s-au luptat pe viata si pe moarte. Voi merge la Otopeni pe 14 decembrie in fiecare an, pina voi muri Mihai Giubernea este casatorit, nu are copii si nu a fost niciodata la comemorarea mortilor de la Otopeni. El spune ca nu a avut timp pentru asta, si apoi nu stie cum va fi calificat gestul sau. Mihai este acum directorul "Dafis". Si Victor Halciug este casatorit. El are un baietel de 5 ani, caruia ii povesteste citeodata urgia prin care a trecut. Victor nu a renuntat la haina militara. In prezent este plutonier major de jandarmi. El a participat in fiecare an la festivitatile comemorarii mortii celor 50 de tineri si spune ca va merge la Otopeni in fiecare an, pina cind va muri. 18 ani de inchisoare si 37,5 miliarde pentru 50 de morti Curtea Suprema de Justitie i-a condamnat, in martie 2001, la inchisoare, pe cei trei ofiteri superiori ale caror ordine au determinat uciderea a 50 de militari si ranirea altor 13, in decembrie 1989, la Otopeni. Maiorului Dumitru Draghin i-a fost confirmata condamnarea la opt ani de inchisoare, gen. Grigorie Ghita a primit o pedeapsa de sase ani de inchisoare, iar capitanul Ionel Zorila - patru ani de inchisoare. In plus, cei trei vor trebui sa plateasca, in solidar cu Ministerul Apararii Nationale, catre cele 46 de parti civile constituite in dosar, daune materiale si morale insumind 37,5 miliarde de lei. Sentinta Curtii Supreme de Justitie este definitiva. Generalii Draghin si Ghita, precum si capitanul Zorila au fost trimisi in judecata pentru uciderea din culpa, in noaptea de 22/23 decembrie 1989, a 50 de militari si vatamarea corporala a altor 13. Victimele erau militari in termen si ofiteri ai UM 0865 Cimpina si primisera ordin sa intareasca paza si apararea Aeroportului Otopeni. Repere: masacrul de la otopeni , masacru , MApN , UM 0865 Campina , militari Nume: * E-mail: * Titlu: * Comenteaza: * Scrie codul: * Voteaza si trimite comentariul: * 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Despre curtezane ... Se spune ca istoria a fost scrisa din umbra de catre femei. De obicei, in spatele imparatilor, al regilor sau al marilor conducatori a existat intotdeauna o femeie, la ale carei mici gesturi au cazut sau au fost ridicate palate si ... Ramses ... Ramses II-lea ( a domnit intre anii 1290-1224 I.Hr.), rege antic egiptean, cel de-al treilea rege al celei de-a 19-a dinastii, a fost fiul lui Seti. In partea de inceput a domniei lui Ramses, el a luptat pentru a readuce sub stapinire ... Masacrul de la Odessa ... Supliciul celor 120.000 de evrei din Odessa a rivalizat cu cel din lagarul de pe Bug. În ciuda propagandei romanesti, evreii - in numar de 90.000 pana la 120.000 cand Odessa a fost capturata - nu erau favoritii regimului sovietic. ... Armata din teracota ... Mausoleul primului imparat al dinastiei Qin, situat in partea vestica a Chinei, este unul din mormintele imperiale de cea mai mare amploare, cu structura cea mai complicata si continutul cel mai bogat din lume. Groapa funerara in care se ... George Washington, general si om de stat american ... Washington George, general si om de stat american (Bridges Creek, Virginia, 1732-Mount Vernon 1799). Ofiter in militiile coloniale si deputat de Virginia, a luptat impotriva francezilor si a pieilor-rosii (1756-1763). La inceperea ... Constructiile de la Petra ... Petra, antica capitala a regatului nabateean, este faimos datorita spectaculoaselor structuri sapate direct in stanca. Orasul a fost sculptat in piatra roz-rosiatica, in antichitate, fiind "uitat" timp de 1000 ani si fiind redescoperit ... Deceneu ... Sacerdot dac ,mare preot ,sfetnic si colaborator apropiat a lui Burebista. Cel mai important personaj dupa rege in statul dac.Deceneu l-a ajutat considerabil pe marele rege in opera sa de unificare si organizare a triburilor geto-dace. ...
Posted on: Sun, 16 Jun 2013 12:37:48 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015